Doi angajați ai Serviciului Vamal, trimiși pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Prejudiciul estimat depășește 1,5 milioane de lei Justiție
Procurorii cer câte 7 ani de închisoare pentru doi foști angajați ai Aeroportului Internațional Chișinău, într-un dosar de abuz în serviciu. Când urmează să fie pronunțată sentința Justiție
Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia figurează și într-un dosar în care sunt învinuiți că primeau mită „de la persoane implicate în trafic de droguri” Justiție
„Premieră”: opt bunuri imobile, deținute oficial de interpuși, CONFISCATE în beneficiul statului. Cine este inginerul cadastral din capitală care pierde mai multe terenuri și case, de aproape 10 milioane de lei Justiție
AUDIO „Trebuie să mă duc mâine, să-mi facă price list pe canalizare și pe apeduct”. Agenți economici și funcționari publici, vizați într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe Justiție
Trei persoane vizate într-un dosar de abuz de serviciu și delapidarea averii străine și-au aflat sentința: una a fost condamnată la 14 ani de închisoare, alta liberată de pedeapsă, iar a treia – internată într-o instituție psihiatrică Justiție
Percheziții într-un dosar de abuz de serviciu. Este vizată Societatea pe Acțiuni „Edilitate” Justiție
Numele celor doi viceprimari din Comrat, cercetați pentru abuz de serviciu. Unul dintre ei, reținut pentru 72 de ore, celălalt – plasat anterior în arest la domiciliu în dosarul de finanțare ilegală a partidului Inima Moldovei Justiție
DOC Un inginer cadastral din cadrul ASP, condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. O altă persoană vizată în dosar a fost achitată Justiție
Carp prezintă „un act semnat de către tovarășul Stoianoglo în care cere grațierea unor persoane care au transportat droguri în Federația Rusă”. Ex-procurorul general: „Un demers real umanitar” Justiție
ULTIMA ORĂ Oamenii legii fac percheziții la Chișinău, într-un dosar privind o companie a cărui fondator, din Federația Rusă, este sancționat internațional Justiție
Un fost angajat al SIS, trimis în judecată pentru abuz de serviciu, după ce ar fi încasat ilegal de la ASP o remunerație de peste 330 de mii de lei Justiție
VIDEO Reacția primarului Ion Ceban după perchezițiile efectuate de CNA la arhitectul-șef al capitalei Social
Revine în funcție directorul suspendat al Inspectoratului Național de Probațiune, după ce a fost scos de sub urmărire penală în dosarul privind abuzul de serviciu? Precizările Ministerului Justiției și Procuraturii Justiție
Au loc percheziții la domiciliile unui șef de secție din cadrul Consiliului raional Florești. Funcționarul este cercetat pentru abuz de serviciu la încheierea unor contracte de achiziții Justiție
Ucraina anchetează ciocnirile de la o cazarmă militară din apropiere de Kiev, după acuzații privind presupuse acte de tortură și violență împotriva recruților Extern
LIVE TEXT Kievul se confruntă cu întreruperi de curent de urgență și cu întreruperi ale alimentării cu apă, în urma celui mai mare atac al Rusiei asupra infrastructurii energetice din acest an. Război în Ucraina, ziua 1714 Extern
LIVE TEXT Un bombardament rusesc a ucis 24 de persoane la un centru de ajutor umanitar din Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1713 Extern
LIVE TEXT Locuitorii din Oleșkî au ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1711 Extern
Misiunea umanitară din Oleşkî s-a încheiat. Sute de persoane au fost evacuate în timpul armistițiului Extern
LIVE TEXT O femeie a murit, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra regiunii Sumî. Război în Ucraina, ziua 1710 Extern
LIVE TEXT La Oleşkî au fost deminate traseele pentru misiunea umanitară. Mâine doritorii vor putea părăsi localitatea. Război în Ucraina, ziua 1709 Extern
LIVE TEXT Forțele ucrainene au evacuat doi soldați grav răniți de pe câmpul de luptă cu ajutorul unei drone, arată o înregistrare video. Război în Ucraina, ziua 1706 Extern
LIVE TEXT O dronă rusească a atacat un microbuz în Herson, rănind șase persoane. Război în Ucraina, ziua 1705 Extern
LIVE TEXT Harkivul a fost atacat de drone rusești: au izbucnit incendii, iar mai multe persoane au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1703 Extern
LIVE TEXT Noi victime în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. 11 cetățeni ucraineni, întorși din teritoriile temporar ocupate. Kiev și Helsinki au semnat acorduri de cooperare. Război în Ucraina, ziua 1702 Extern