Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Voucherul cultural destinat tinerilor s-ar…

Voucherul cultural destinat tinerilor s-ar putea dubla și ar putea acoperi serviciile sportive

Deputatul PAS Maxim Potîrniche a anunțat, în cadrul unui briefing de presă susținut pe 29 septembrie, că valoarea voucherului cultural ar putea crește și ar putea fi utilizat de tineri inclusiv pentru sport. Valoarea acestuia ar urma să se dubleze, de la 1000 de lei, în prezent, la 2000 de lei.

Conform deputatului, condițiile de obținere a voucherului vor rămâne aceleași, fiecare tânăr va avea acces la voucher la împlinirea vârstei de 18 ani, iar acesta este valabil 12 luni de la ziua de naștere.

„Pe componenta sportivă, propunem trei mari categorii de cheltuieli. Prima este reprezentată de serviciile sportive: un abonament, o taxă de intrare sau de participare, o sesiune de antrenament, servicii de medicină sportivă și alte servicii direct legate de practicarea sportului. A doua categorie este cea a echipamentelor și bunurilor sportive. De exemplu, încălțăminte pentru alergare, un kimono pentru arte marțiale, o rachetă de tenis sau alt echipament necesar practicării unei discipline sportive. A treia categorie este accesul la evenimente și activități sportive: de la un bilet la un meci al echipelor naționale până la un curs de instruire sau o altă activitate sportivă eligibilă”, a explicat deputatul Maxim Potîrniche.

Deputatul a invitat părțile interesate să participe la consultările publice privind noua propunere, care vor avea loc pe 5 octombrie, la Parlament.

Voucherul cultural este un bilet digital nerambursabil, în valoare de o mie de lei, acordat tinerilor care au 18 ani și dețin o semnătură digitală, care poate fi utilizat pentru achiziționarea de cărți, bilete la teatru, concerte și filme, pe o perioadă de un an de la activare. Gestionarea se realizează exclusiv online, prin intermediul platformelor iTicket, Mticket, Afisha și al librăriilor partenere: Librarius, Cărturești și Aalto.