Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Vasile Tofan, mesaj în…

VIDEO Vasile Tofan, mesaj în limba română pentru cetățenii moldoveni, de la tribuna Adunării Generale a ONU: „Da, ne așteaptă o iarnă grea… Dar vreau să vă rog un lucru important: să ne ținem grămăjoară”. Discursul prim-ministrului

Sursa foto: Vasile Tofan/ Facebook

Prim-ministrul Vasile Tofan, care efectuează o vizită de lucru în Statele Unite, a susținut sâmbătă seara, 26 septembrie, un discurs în plenul Adunării Generale a ONU. Oficialul a vorbit despre integrarea europeană, care a devenit „proiectul nostru național”, despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina și consecințele acestuia asupra R. Moldova, despre prezența militară ilegală a Rusiei în regiunea transnistreană, precum și despre „solidaritatea de acasă”.

Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a avut și o adresare în limba română pentru cetățenii moldoveni: „Dragi moldoveni, știu că mulți dintre voi urmăriți cu neliniște știrile despre războiul de alături, despre dronele rusești care s-au întețit, și vă gândiți deja la iarna care vine. Da, ne așteaptă o iarnă grea. Datoria noastră, a Guvernului, este să ne pregătim și să-i ajutăm mai ales pe cei care au cel mai puțin. Pentru asta muncim și despre asta vorbim cu partenerii noștri aici. Dar vreau să vă rog un lucru important: să ne ținem grămăjoară. În momentele grele, asta ne-a ajutat de fiecare dată – să nu ne lăsăm singuri unii pe alții, să ne ajutăm vecinii, părinții, oamenii care o duc cel mai greu. Putem avea păreri diferite, putem vota diferit. E firesc într-o țară în care oamenii gândesc liber. Dar grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească. Suntem o țară mică. Tocmai de aceea e cu atât mai important să știm că nu suntem singuri și că ne putem sprijini unii pe alții”.


„(…) Țările mici nu își aleg nici poziția geografică, nici dimensiunea. Dar a fi mic nu înseamnă a fi lipsit de putere. Națiunile, asemenea oamenilor, sunt modelate de alegerile pe care le fac: în cine au încredere, pe cine aleg să le conducă, pe cine își consideră prieteni și cum reacționează atunci când lucrurile se întorc împotriva lor.

Multă vreme, multe dintre aceste alegeri au fost făcute de alții în locul nostru. Autoritățile sovietice ne-au deportat familiile în Siberia, au impus limbii noastre române un alt alfabet și ne-au spus că ar avea un alt nume. După independență, Moscova a folosit gazul natural și embargourile comerciale ca instrumente de presiune asupra țării noastre. Pas cu pas, am început să alegem singuri. Limba română este din nou scrisă cu alfabet latin și vorbită liber. Guvernele se schimbă pașnic, prin vot. Iar atunci când democrația noastră a fost amenințată, moldovenii au apărat-o prin alegeri și implicare civică.

Am redus și capacitatea Rusiei de a exercita presiuni economice asupra noastră. Ne-am diversificat sursele de achiziție a gazelor. În doar cinci ani, ponderea energiei din surse regenerabile a crescut de la aproape zero la circa 30%. Sistemul nostru electroenergetic este tot mai integrat cu cel al României și cu rețeaua europeană, iar companiile noastre își vând produsele pe unele dintre cele mai exigente piețe din Europa și din lume. Dar Kremlinul și-a continuat încercările. Moldova s-a confruntat cu finanțări ilicite, dezinformare, atacuri cibernetice și cumpărarea voturilor. Rusia a cheltuit echivalentul a aproximativ două procente din PIB-ul nostru pentru a încerca să influențeze alegerile de anul trecut. Moldovenii au răspuns că țara lor nu este de vânzare. Fiecare dintre aceste alegeri a avut un preț. Dar fiecare ne-a învățat aceeași lecție: nu putem controla tot ce se întâmplă în jurul nostru, însă ceea ce facem contează. De aici vine optimismul nostru. Viitorul nostru rămâne în propriile noastre mâini. Iar astăzi, această alegere nu se vede nicăieri mai limpede decât în parcursul nostru european.

Integrarea europeană a devenit proiectul nostru național. R. Moldova este țară candidată pentru aderare din 2022, negocierile de aderare sunt în desfășurare și avansăm rapid. Ambiția noastră este clară: să ancorăm ferm Moldova în familia europeană. Pentru noi, aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă înlocuirea unei sfere de influență cu alta. Înseamnă exact opusul. Înseamnă că cetățenii noștri își exercită dreptul de a alege. De a alege democrația. De a alege prosperitatea. De a alege pacea. Această alegere europeană merge mână în mână cu un parteneriat transatlantic puternic. Pentru Moldova, acestea nu sunt direcții care se exclud reciproc. Statele Unite este un partener important în consolidarea securității, independenței energetice și rezilienței noastre. Ne dorim ca următorul capitol al acestei relații să fie tot mai mult despre comerț, investiții, tehnologie și proiecte pe care să le construim împreună.

Dar aderarea nu ține doar de ceea ce Europa poate oferi Moldovei. Ține și de ceea ce Moldova poate aduce: o democrație care a învățat să reziste ingerințelor, o economie emergentă, o țară care contribuie la stabilitatea frontierei estice a Europei și un stat mic, dispus să testeze idei noi, să facă reforme și să avanseze rapid. Dimensiunea mică impune constrângeri. Dar poate fi și un avantaj. Moldova nu are o piață internă uriașă. Nu putem egala resursele financiare ale celor mai mari economii. De aceea, trebuie să fim competitivi prin alte mijloace: autorizații eliberate în zile, nu în luni, reglementări clare, servicii publice digitale și reguli pe care le schimbăm atunci când nu își mai au rostul. Aproape peste tot, tehnologia avansează mai repede decât reglementările, iar inteligența artificială adâncește acest decalaj. Aici, țările mici pot avea un avantaj firesc. Vrem ca Moldova să devină un loc în care tehnologiile emergente să poată fi testate în mod responsabil, în spații de testare în materie de reglementare — așa-numitele „sandboxuri” —, în care autoritățile de reglementare învață alături de companii, regulile sunt ajustate pe baza dovezilor, iar ideile bune nu așteaptă ani întregi pentru a ajunge în economia reală. Când un antreprenor vine cu o tehnologie cu care legislația încă nu a ținut pasul, răspunsul nu ar trebui să fie pur și simplu: „Nu există o reglementare pentru asta.” Ar trebui să fie: „Haideți să găsim o modalitate sigură de a o testa.”

Poate că nu vom avea niciodată cele mai mari resurse de capital sau cele mai mari clustere de procesoare grafice. Dar putem construi reguli mai bune și putem fi mai agili. Dimensiunea mică nu trebuie să însemne slăbiciune. Uneori, asta înseamnă să ne adaptăm mai repede și să obținem rezultate acolo unde țările mai mari nu reușesc. Și aici trec spre o idee mai amplă despre națiunile mici. Puterea nu a fost niciodată distribuită în mod egal. Și nu va fi niciodată. Dar inegalitatea de putere nu trebuie să devină niciodată inegalitate de suveranitate. Țările nu sunt zone-tampon. Națiunile nu sunt monede de schimb. Nicăieri acest principiu nu este pus astăzi la încercare mai brutal decât în țara vecină nouă. Siguranța nu este o noțiune abstractă pentru mine. Keiv mi-a fost casă aproape cincisprezece ani, inclusiv pe 24 februarie 2022. În acea dimineață, ca părinți, ne-a fost greu să le explicăm celor trei băieți ai noștri — care aveau atunci un an, zece și doisprezece ani — ce înseamnă, de fapt, războiul. Poate că nimic nu arată mai bine cum acest război a ajuns să fie perceput drept normal decât aritmetica pe care au învățat-o copiii.

Imaginați-vă o noapte obișnuită. Este semnalată o dronă Shahed cu propulsie cu reacție care se îndreaptă spre Kyiv. Un copil de doisprezece ani verifică harta, știe aproximativ cu ce viteză zboară și calculează în minte: mai sunt patruzeci de minute. Încă patruzeci de minute de somn înainte ca drona care se apropie să-l trimită în adăpostul antiaerian. Copiii au ajuns înspăimântător de pricepuți la această aritmetică nocturnă a războiului. În Moldova, nu putem compara suferința noastră cu cea a Ucrainei. Și totuși, dronele rusești ne încalcă în mod repetat spațiul aerian și cad pe teritoriul nostru. Pericolul este ca ceea ce este inacceptabil să înceapă să ni se pară normal. Și pentru noi este vorba despre siguranța familiilor noastre. Nu trebuie să ne obișnuim cu asta. Faptul că o încălcare se repetă nu o face acceptabilă. Și, pentru că acestea nu sunt chestiuni abstracte pentru moldovenii care ne urmăresc de acasă, permiteți-mi să mă adresez lor direct pentru câteva clipe (...).

(…) Această solidaritate de acasă trebuie să meargă mână în mână cu o înțelegere clară a pericolului din jurul nostru. Aceasta nu este o tragedie fără autor. Rusia a declanșat un război de agresiune împotriva unui stat vecin suveran. A ocupat teritorii și a continuat să atace orașele ucrainene. Ucraina nu a ales acest război. Rusia l-a ales. Vorbim adesea despre „oboseala de război”. Expresia este de înțeles. Guvernele au și alte crize de gestionat. Familiile au propriile griji. Atenția se îndreaptă spre alte subiecte. Dar una este să fii obosit de un război de care te poți deconecta închizând televizorul și alta este să fii obosit pentru că o alarmă aeriană îți trezește copiii și în această noapte. E cu totul altceva și epuizarea soldaților ucraineni care petrec încă o noapte rece în noroi. Moldova nu a putut alege dacă acest război avea să izbucnească lângă noi. Dar am putut alege cum să răspundem. I-am primit pe cei care fugeau din calea războiului. Am menținut deschise rutele de transport. Am redus costul tranzitului feroviar pentru transporturile de cereale ucrainene. Aceste decizii nu au fost întotdeauna lipsite de costuri sau ușoare din punct de vedere politic, acasă. Le-am luat pentru că felul în care se va încheia acest război contează cu mult dincolo de regiunea noastră. Dacă agresiunea este răsplătită, ea devine un precedent — pentru agresor și pentru toți cei care privesc. Pacea trebuie să protejeze suveranitatea și să creeze condițiile unei securități durabile. Același principiu se aplică și în interiorul propriilor noastre frontiere.

Armata rusă continuă să staționeze ilegal și fără consimțământul nostru în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Vom continua să insistăm pe retragerea lor necondiționată. Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Vrem ca oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului să trăiască împreună într-o Moldovă pașnică, democratică și prosperă. Și, pentru că noi credem că statele mici trebuie să contribuie la modelarea sistemului internațional, nu doar să depindă de el, Republica Moldova are onoarea de a-și prezenta candidatura la președinția celei de-a 82-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Vrem să contribuim la o organizație mai eficientă, mai incluzivă și orientată spre rezultate.

Excelențe,

Trăim într-o lume care ne oferă destule motive de pesimism. Dar Moldova alege altceva. Nu un optimism naiv. Nu convingerea că problemele dispar dacă refuzăm să le vedem. Ci optimismul care vine din certitudinea că viitorul nostru se află, încă, în propriile noastre mâini. Prea mult timp, moldovenilor li s-a spus că țara noastră este prea mică, prea expusă și prea divizată ca să-și poată alege singură viitorul. Am crezut asta destul timp. Noi ne cunoaștem problemele. Dar trebuie să ne cunoaștem și puterea.

Suntem o țară liberă. Oamenii noștri sunt modești, muncesc din greu și pun familia pe primul loc. Diaspora noastră este răspândită în întreaga lume, dar oamenii noștri rămân apropiați unii de alții și le pasă profund de ceea ce se întâmplă acasă. Poate doar când vine vorba despre podgorii ne este puțin mai greu să fim modești: avem motive serioase să credem că vinurile noastre ar putea fi chiar cele mai bune din lume.

Avem prieteni în toată Europa, peste Atlantic și cu mult dincolo de aceste hotare. Și avem, în sfârșit, o cale realistă de a construi o țară din care copiii noștri să nu fie nevoiți să plece în căutarea unor noi oportunități. Poate că Moldova nu va fi niciodată o mare putere. Dar avem tot ce ne trebuie pentru a fi o țară care face lucruri mari”, a declarat premierul.

Prim-ministrul Vasile Tofan efectuează, în perioada 23-26 septembrie, o vizită de lucru la New York, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Conform unui comunicat al Guvernului, agenda vizitei include întrevederi bilaterale cu șefi de guvern, discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Statele Unite ale Americii, precum și o întâlnire cu cetățenii R. Moldova stabiliți în SUA.