Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Unde este Plahotniuc? Ministra Afacerilor…

Unde este Plahotniuc? Ministra Afacerilor Interne vine cu detalii despre procesul de localizare a oligarhilor moldoveni fugari

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, în cadrul noii ediții a Podcastului ZdCe a vorbit despre problema oligarhilor fugari și eforturile depuse pentru a stabili unde aceștia se află. Ministra a confirmat pentru ZdG că Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon sunt în vizorul autorităților de aplicare a legii din alte state care sunt membre ale rețelei Interpol. 

„Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, care este o subdiviziune specială în cadrul Inspectoratului General al Poliției, servește drept un punct național de contact între toate organele de aplicare a legii aici, în R. Moldova. Vorbim despre astfel de instituții precum Procuratura sau procuraturile specializate, Serviciul de Prevenire și Spălare a Banilor, Centrul Național Anticorupție, structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care contactează în materie de cooperare polițienească și judiciară prin acest punct de contact cu lumea externă, cu lumea din domeniul de aplicare a legii. Respectiv, misiunea noastră este să transmitem pe canalele speciale, conform indicațiilor, instrucțiunilor și standardelor stabilite, informația care este pusă la dispoziție de către aceste organe naționale”, explică Revenco.

Ministra accentuiază că informațiile cu privire la cei trei oligarhi a fost transmisă prioritar și că acestea au fost recepționate de către autoritățile de aplicare a legii din statele-membre ale rețelei Interpol.

„Pot să confirm că este recepționată și avem toate confirmările că este recepționată, inclusiv este transmisă informația și prin baza de date Interpol, dar și în mod bilateral cu țările interesate. Aceste persoane sunt, prin intermediul solicitărilor noastre, în vizorul autorităților de aplicare a legii din alte state, care sunt membri a rețelei Interpol”, declară ministra Afacerilor Interne.

Fiind întrebată, dacă se cunoaște la moment unde este Vlad Plahotniuc, cercetat în dosarul „frauda bancară”, Revenco a spus că vom afla răspunsul la această întrebare imediat cum va fi activată solicitarea de localizare și organele de aplicare a legii vor decide că publicarea acestor informații nu este în detrimentul cazului.

„Acum mingea este în terenul altor parteneri din țările care fac parte din rețeaua Interpol. Toate solicitările au fost transmise, reconfirm” a punctat ministra.

Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care îl conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. În luna martie 2020, Ambasada SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA.

PA a solicitat extrădarea lui Plahotniuc în iunie 2020, atunci când fostul lider democrat a fost localizat în SUA și, respectiv, în septembrie 2020, în perioada când acesta a fost identificat în Turcia, însă, răspunsuri la aceste cereri din ambele state nu au parvenit în adresa autorităților de la Chișinău.

Pe 1 octombrie 2021, PA a înaintat un demers repetat către Biroul Național Central Interpol din R. Moldova prin care a solicitat Secretariatului General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL emiterea unei difuziuni de căutare internațională în privința lui Plahotniuc.