Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un minor a fost condamnat…

Un minor a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce ar fi bătut un vârstnic până la moarte. Cazul era transmis „live” colegilor de clasă

Imagine simbol

Procuratura Căușeni, oficiul Anenii Noi, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui inculpat minor, acuzat de vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei. Crima ar fi fost comisă în septembrie 2025, transmite Procuratura Generală.

Potrivit probelor administrate, inculpatul, care la data comiterii infracțiunii avea 14 ani, aflându-se într-o localitate din raionul Anenii Noi, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 63 de ani.

Pe fondul unui conflict apărut anterior între cei doi, inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale corpului, preponderent în zona capului și a toracelui. În urma leziunilor corporale grave cauzate, victima a decedat.

„Un aspect de o gravitate deosebită al cauzei constă în faptul că inculpatul a transmis agresiunea în direct pe o rețea de socializare, în timp ce acțiunile violente erau urmărite de colegi de-ai săi, minori cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani”, scrie PG. 

Prin sentința instanței, inculpatul minor a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 5 ani, 7 luni și 15 zile, cu executarea pedepsei într-un centru de detenție pentru minori și tineri. 

„Procuratura atrage atenția asupra necesității implicării active a părinților în monitorizarea comportamentului minorilor, inclusiv a activității acestora în mediul online, pentru prevenirea expunerii și participării copiilor la acte de violență sau alte comportamente periculoase”, mai atrage atenția PG. 

Sentința este cu drept de apel.