Un bărbat care ar fi pretins 30 de mii de euro de la o persoană pentru a facilita eliberarea unui condamnat, trimis în judecată
Cauza penală în care un bărbat este învinuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență, după ce ar fi pretins 30 000 de euro de la o persoană, susținând că poate influența angajați ai unui penitenciar, a fost trimisă în instanța de judecată, anunță miercuri, 30 septembrie, Procuratura Anticorupție (PA) printr-un comunicat.
Potrivit probelor acumulate, învinuitul, în luna mai curent, ar fi pretins 30 de mii de euro de la o persoană, susținând că poate influența angajați ai unui penitenciar.
„Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii penitenciarului, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
O tranșă de 10 mii de euro din suma pretinsă i-ar fi fost transmisă învinuitului sub controlul ofițerilor CNA”, menționează PA.
Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 100 de mii la 150 de mii de lei sau închisoare de până la 6 ani.
O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.