Transportul pe rutele suburbane și interurbane din regiunea transnistreană se va scumpi cu 17%
Tariful pentru transportul suburban și interurban din regiunea transnistriană a fost majorat de la 0,75 de ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru, cu 17% mai mult decât tariful actual, transmite Zona de Securitate.
Cea mai mare creștere se va resimți pe rutele lungi, scrie sursa citată.
„De exemplu, călătoria din Tiraspol până la Camenca va ajunge la 150 de ruble locale (anterior — 127,85). Transportul din Tiraspol până la Dnestrovsk va costa 36,65 ruble locale (față de 31,25)”, potrivit Zona de Securitate.
Noile tarife vor intra în vigoare în ziua următoare după publicare.
Totodată, așa-numitele autorități din regiune nu exclud că majorările ar putea viza în viitor și transportul urban.