Fără direcții raionale de învățământ. Salariile pedagogilor. Plagiat și corupție. AI și rețele sociale. Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, la Podcast ZdCe
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, invitat în cadrul Podcast ZdCe, explică de ce dorește lichidare direcțiilor raionale de învățământ și trecerea școlilor în subordonarea directă a Ministerului. Perciun comentează și intenția lui Ion Ceban de a organiza un referendum la acest subiect.
De asemenea, ministrul se referă la majorarea salariilor pentru pedagogi care ar urma să aibă loc din septembrie 2026, precum și la majorarea notei minime de acces la facultățile pedagogice.
Dan Perciun explică de ce a fost nevoie de achiziționarea unui program antiplagiat pentru universități și cum funcționează acesta. De asemenea, se referă la modificarea programelor școlare și înnoirea setului de manuale, la interdicția rețelelor sociale pentru minori și la impactul inteligenței artificiale asupra educației și asupra elevilor.
— Începem discuția cu cea mai nouă reformă pe care ați inițiat-o în domeniul educației. Se referă la direcțiile de învățământ, care acum sunt raionale, subordonate raioanelor, și ar urma să fie subordonate ministerului, să se transforme în niște agenții. Respectiv, școlile ar urma să fie subordonate direct ministerului. Putem spune că e vorba de o centralizare? De ce ați mers pe asemenea soluție?
— Am pornit de la principala problemă care există în sistemul nostru educațional: inechitatea majoră în rezultatele elevilor în funcție de locul de trai și în funcție de regiunea unde ei se află. Noi vedem asta de fiecare dată și deja și la examenele de clasa a IV-a, și la examenele de clasa a IX-a, și la examenele de clasa a XII-a, sunt diferențe foarte mari în calitatea studiilor pe care le poate accesa un copil de la un raion la altul, de la un sat la altul, de la o localitate la alta. Și atunci, o parte din rezolvarea acestei probleme ține și de calitatea administrării școlilor, care este destul de diferită de la un raion la altul. Respectiv, pentru ca să putem să asigurăm acel acces egal pentru fiecare copil la educație de calitate, parte din soluție este și această reformă a administrării școlilor, pentru că așa aș poziționa-o. Iar acele diferențe pe care le vedem, ele, din păcate, se observă nu doar pe zona rezultatelor școlare, ele se observă și pe dimensiunea de bullying, bunăstare și incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). Dacă în Chișinău la 1000 de copii avem 13 copii cu CES, în Ocnița avem 95, media pe țară e 70. Doar nu credem că în Ocnița sunt mai mulți copii cu CES decât sunt în Chișinău. Înseamnă că ceva se întâmplă că ei sunt mai puțin susținuți și identificați în oraș decât în alte părți. Avem raioane unde anul trecut au fost raportate zero cazuri de bullying. Avem raioane unde avem 50 de cazuri de bullying la 1000 de copii. Asta iarăși, probabil, nu se justifică prin faptul că copiii într-un raion sunt mai năzbâtioși decât în alt raion. Pur și simplu, un raion are o atitudine mai serioasă față de această problemă, insistă pe raportare, insistă pe intervenție. Alte raioane nu o fac.
Obiectivul fundamental al acestei reforme este să reușim să asigurăm șanse egale și o experiență educațională egală. Bineînțeles că ea niciodată nu va fi identică, dar, cel puțin, acele discrepanțe enorme care există să nu mai aibă loc. Și pornind de la acest obiectiv, sunt trei lucruri pe care vrem să le rezolvăm. Una este o problemă structurală, pentru că astăzi ministerul face politicile în educație, stabilește anumite priorități, dar implementarea acelor priorități depinde de direcțiile raionale, care nu depind de minister în vreun fel și, respectiv, câteodată subscriu acelor priorități, câteodată nu. Și atunci avem o situație pestriță la nivel de țară. Sunt câteva lucruri pe care noi le promovăm foarte activ. De exemplu, autonomia școlară. Noi credem că directorii trebuie să se bucure de încredere, că ei nu trebuie verificați la fiecare pas.
— La autonomie financiară vă referiți?
— Și financiară, dar și decizională. Deși de 10 ani există această posibilitate de a trece la autonomie financiară și în majoritatea raioanelor asta s-a întâmplat, în Bălți și în Chișinău mai avem încă foarte multe instituții mari care nu au făcut-o. Noi, la minister, credem mult în debirocratizare. Noi am redus la maxim posibil toată hârțogăraia, dar sunt direcții care se percep pe sine în rol de controlori, verificatori, nu ca un suport pentru școală, dar om care să vină să verifice dacă sunt corect completate notele în catalog. Iarăși o diferență de viziuni. Avem pe alocuri diferență de viziune pe zona plăților informale. Noi condamnăm de fiecare dată, încercăm să promovăm ghiduri de integritate, să facem instruiri. Mai nou, am oferit deja de doi ani de zile oportunitatea pentru școli să colecteze anonim, transparent și voluntar de la părinți resurse prin sistemul guvernamental de plăți în cazul în care vor să se implice în bunăstarea școlii. Și avem raioane unde 100 % din școli au fost conectate și, cel puțin, există un instrument mai potrivit decât colectarea în numerar care, din păcate, otrăvește sistemul. Și avem raioane, dar și în Chișinău, unde zero școli s-au conectat în doi ani de zile. Și în general, în Chișinău e o atitudine destul de tolerantă față de plățile informale. Noi avem directori condamnați de grădiniță care nici măcar nu au fost dați afară de către direcție până astăzi și mai mulți directori aflați sub investigare și cu dosare penale pornite care continuă bine mersi să-și desfășoare activitatea, ceea ce vorbește mult despre cum se abordează acest subiect. Avem diferență de viziune și pe zona de CES, despre care v-am spus. Noi credem mult în incluziune. Da, este dificilă, da, profesorii necesită mai multe resurse. Unele direcții mai puțin atrag atenția la acest aspect
Prima problemă ca să ajungem la acel obiectiv de șanse egale e să rezolvăm această nesincronizare între politicile la nivel central și ceea ce de facto se întâmplă în școală. A doua problemă pe care trebuie s-o rezolvăm ține de capacitatea direcțiilor. Astăzi, din păcate, multe dintre ele reușesc să asigure ocuparea funcțiilor doar la 70 %. Sunt direcții în care funcțiile sunt ocupate doar la 25 %. Sunt neatractive din punct de vedere salarial. Este mai avantajos să fii profesor în școală decât să te duci să lucrezi la direcție. Și direcția, de principiu, trebuie ierarhic să poată să asigure gestionarea rețelei. Și pe lângă asta, evident, foarte puțină digitalizare, foarte puțin management. O să găsiți doar cinci sau șapte direcții care au un plan de dezvoltare pentru teritoriul pe care îl gestionează. Deci avem o problemă de capacitate a acestei verigi extrem de importante pentru buna funcționare a sistemului și centralizarea lor, pentru că este o formă de centralizare, evident, va veni la pachet și cu creșteri salariale, dincolo de cele anunțate, legate de noua lege a salarizării, însăși schimbarea subordonării va asigura creșterile.
Și a treia dimensiune ține de politizarea deciziilor pe care le iau. Ele astăzi depind foarte mult de factorul politic local și sunt minim trei dimensiuni critice unde factorul politic local are un cuvânt greu de spus, iar acel cuvânt afectează într-un final calitatea educației. Prima este rețeaua școlară. Și noi, chiar și cu modificări în lege, pe care le-am făcut în luna februarie, avem raioane care refuză să execute legea.
— Vă referiți la școlile cu un număr mic de elevi care, potrivit legii, ar urma să fie reorganizate pentru că nu au numărul minim necesar de elevi.
— Da. Și cu toate că este lege, cu toate că avem listă, avem raioane care oficial au refuzat să execute. Consiliul raional a votat împotrivă.
— Dar legea le permite să pună la vot și să decidă?
— Nu. Ei, astăzi, fiind fondatori, pur și simplu, trebuie să execute legea. Dacă legea a stabilit acele praguri, ministerul, în baza legii, aprobă lista de școli care trebuie reorganizate, consiliile se întrunesc și adoptă decizia de reorganizare. Dar ei refuză să o facă și atunci pentru unii din raioane vom merge la CNA. Dar ce încerc să zic este că, chiar și în condițiile în care noi avem prin lege anumite obligații, ei nu le execută. Ce să mai vorbim de situații unde istoric acele decizii trebuiau luate? Nu exista o obligație legală expresă, era la discreția lor totalmente. Unele consilii strict din considerente politice au păstrat această rețea absolut supradimensionată și care nu livrează calitate. Deci rețeaua este o componentă decizională majoră influențată politic.
A doua sunt concursurile pentru directori.
— Spuneați că sunt multe cazuri în care sunt directori interimari.
— Da, în grădinițe în general e dezastru, dar acolo e și responsabilitatea primarilor și a direcțiilor de învățământ. În grădinițe, în majoritatea raioanelor avem peste 30 % directori interimari, iar în unele raioane – 100 %, și de ani de zile. Pentru că primarului, în esență, îi este comod să nu facă concurs pentru directorul de grădiniță, iar acesta să fie vulnerabil în raport cu el de fiecare dată. În școli lucrurile stau mai bine, dar și aici avem raioane precum Basarabeasca, Rezina, unde ponderea interimatelor este foarte mare.
Și a treia decizie care este câteodată influențată politic ține de investițiile pe care le distribuie, pentru că școlile sunt finanțate în baza unei formule. Banii vin la nivel raional din bugetul de stat și de acolo 2 % se alocă pentru investiții. Din toate raioanele, cinci au o procedură prin care decid cărei școli îi dau investițiile: concurs, lumea se înscrie, fac o evaluare unde curge acoperișul, unde nu curge acoperișul, care școală își continuă activitatea peste cinci ani de zile, care nu. Și, cumva, există o logică. Poate logica nu este perfectă, dar, cel puțin, există o logică și există o procedură. Majoritatea nu au. La majoritatea este, pur și simplul, o repartizare politică a resurselor în funcție de niște discuții care au loc la nivel local. Și atunci, iată, acest spectru de provocări încercăm să le rezolvăm prin centralizare.
Probabil, unii ne vor acuza de politizarea sistemului, pentru că trece sub Ministerul Educației. Diferența majoră este că, ajungând la Ministerul Educației, sistemul să fie gestionat totuși de către oameni care vin din educație. Ministerul este o structură tehnocrată într-o mare măsură. Aceste agenții teritoriale la fel sunt, vor fi din oameni care vin din educație.
— Dar funcția de ministru este una politică.
— Da, funcția de ministru este una politică, dar distanța de la funcția de ministru până la școala din satul Gura Galbenei este mult mai lungă decât distanța de la un consiliu raional, care de cele mai multe ori este format din oameni cu mai puțină experiență în acest domeniu și care sunt mai preocupați pe moment de interesele lor politice imediate decât de interesul superior al copiilor sau, cel puțin, în sensul în care noi înțelegem acel interes.
— Veți schimba, veți reorganiza, veți redenumi, dar oamenii la nivel local rămân aceeași. Cum veți putea fi siguri că se schimbă lucrurile?
— Marea majoritate a celor care sunt în sistem, ei vor rămâne, dar vor scăpa de acele influențe care existau până acum.
— Adică influențele din partea consiliilor?
— Da, pentru că nu o dată o să găsiți situații când Direcția de învățământ știe ce trebuie de făcut, este perfect conștientă de deciziile care trebuie să le ia, pregătește decizii pentru consiliul raional și ele, pur și simplu, nu se votează.
— Pe de altă parte, sistemele educaționale considerate mai bune, mai reușite în lume, pun accent pe descentralizare și pe decizii la nivel local. Sunt și școli care își pot decide singure programele.
— Corect. Există, într-adevăr, mai ales în țările nordice, deci țări la care noi ne raportăm, cu o abordare mai descentralizată. Și noi credem foarte mult în autonomia școlară. Deci, noi o să centralizăm administrarea rețelei școlare, așa, și a școlilor, dar nivelul de autonomie pe care noi vrem să-l oferim directorilor este unul mult mai mare decât ceea ce este în prezent. Succesul școlilor din Estonia se datorează atât digitalizării, cât și nivelului sporit de autonomie pe care îl are directorul. Și tot asta vrem s-o putem face. Ca să putem face asta, trebuie să avem o verigă intermediară care este mai deschisă la o autonomie mai mare pentru directori decât este ea la moment.
În țările europene situația este mixtă. Avem și țări hipercentralizate, mult mai centralizate decât ceea ce propunem noi, cum ar fi, de exemplu, Portugalia, care angajează toți profesorii din școală de la nivel central. Și sunt sisteme mult mai des centralizate. Noi vom fi undeva la mijloc, mai aproape de Franța, mai aproape de România. Noi suntem și o țară mică, obiectiv. Asta la fel este important de ținut cont – că e una să gestionezi un teritoriu similar Republicii Moldova, care e cât un județ mediu din România, și alta să vorbim de o țară de zeci de milioane de oameni și de descentralizare în acel context. Noi, în general, suntem mici și multe lucruri le putem organiza de la nivel central mai bine și cu capacități mai mari. Asta nu înseamnă, ca și în cazul reformei pe protecție socială, că nu vom ajunge la o etapă în care să cedăm înapoi aceste competențe, dar în măsura în care va exista competență reală la nivel raional de a asigura o bună administrare.
Legat de oameni, vreau să subliniez că foarte des, cu aceiași oameni, dar cu procese mai bine organizate, poți obține rezultate fenomenale. Oamenii de la minister nu s-au schimbat foarte tare în ultimii ani. Cu unii dintre ei am lucrat încă în 2013–2014 când eram la minister. Și aceiași oameni, în mare parte, au rezultate, pentru că sunt niște procese, sunt niște obiective, se monitorizează, se setează o direcție, se asigură o mai bună gestiune. Există oameni foarte valoroși în direcțiile de învățământ. Poate nu întotdeauna au putut să aibă acea putere de decizie pe care ar fi dorit-o ca să ducă la bun sfârșit lucrurile în care inclusiv ei cred, au avut aceste obstacole locale.
— Primarul capitalei, Ion Ceban, a propus să fie organizat un referendum, cel puțin în Chișinău, referitor la această inițiativă a dumneavoastră. A criticat-o și chiar a ajuns în Parlament, a făcut scandal, a încercat să ajungă la tribună, a fost dat afară din sala de ședințe. De ce se opune Ion Coban acestei reforme?
— Bun, pentru primar, și trebuie să spunem foarte franc, școlile, dar mai ales grădinițele din oraș, de principiu, sunt o sursă foarte importantă de resursă electorală. Cel puțin în mintea lui. Uitați-vă la scandalurile care au fost pe donații bizare la partid, o bună parte au venit din zona educatorilor și a directorilor de grădiniță, au fost nu o dată documentați educatori care în loc să stea în grupe cu copiii, stau la corturi și așa mai departe. Deci, el o percepe ca pe o pârghie de influență pentru partid în Chișinău și o resursă administrativă importantă. Asta, apropo, cred că i-a și jucat festa într-o oarecare măsură, pentru că, cel puțin în rândul școlilor, există un nivel înalt de capacitate de a rezista tacit la presiunile politice care se exercită asupra lor. Însă în percepția lui, sistemul educațional este o resursă administrativă extrem de importantă pentru viabilitatea lor politică și era clar din start că o să conteste foarte tare această schimbare. Noi intervenim pe Chișinău din câteva considerente. În Chișinău este o problemă mare legată de buna utilizare a banului public. În ultimii șase ani, ei n-au cheltuit un miliard de lei cel puțin din bugetul de stat, deși banii erau disponibili. Pentru că managementul financiar n-a fost suficient de bun, n-au fost atenți să facă achizițiile la timp, n-au fost atenți să verifice cine are solduri, cine n-are solduri, să impulsioneze directorii, să le valorifice. N-au monitorizat bine activitatea direcțiilor din sectoare. Și asta înseamnă că au rămas practic un miliard de lei în bugetul de stat necheltuit. Aceștia sunt bani foarte mari. Puteau să repare cred că toate școlile din Chișinău, cel puțin cosmetic, cu așa resurse. Asta e un aspect de management financiar problematic.
Al doilea aspect major e politizarea, de care, obiectiv, toată lumea vrea să scape. Eu am vorbit nu cu un singur director care astăzi e între ciocan și nicovală. El, când vine la un eveniment organizat de minister, de exemplu, Ziua Drapelului, pentru că vrem să punem mai mare accent în ultima perioadă pe educația patriotică, iar șeful direcției a dat un mesaj pe rețele că noi nu participăm, iar indirect le-a zis că cine vrea poate să se ducă – au venit puțini, pentru că s-au temut că dacă vin o să fie trași pe dreapta. Și toată această nervozitate nu contribuie absolut la nimic și oamenii se simt prinși în această polemică între minister și direcție.
Nu în ultimul rând, plățile informale care, pe bune, în Chișinău e o situație gravă și demult mizam pe o implicare mai activă din partea direcțiilor în combaterea acestui fenomen. Și noi toți înțelegem că n-o să poată să dispară peste noapte, dar, cel puțin, aducerea lui într-o zonă unde cele trei principii fundamentale totuși există: sunt anonime, sunt voluntare și sunt transparente. Și am pus și la dispoziție și această resursă, dar n-a vrut nimeni să se complice, să schimbe ceva.
— Mai spuneați într-un mesaj, ca răspuns la critica lui Ion Ceban, despre supraaglomerarea claselor și școlilor din Chișinău. Cum ar putea ministerul să rezolve această problemă în cazul în care ar gestiona direct școlile din Chișinău?
— Sunt soluții pe termen scurt, mediu și lung. Pe lângă incluziune, asta este cred că cea mai mare problemă a orașului. Am propus câțiva pași din partea ministerului. Pe termen scurt, noi am zis că oferim două clădiri și una deja o transmitem, una au acceptat s-o ia din 2026, din septembrie. E vorba de clădirea liceului „Igor Vieru” de la Rîșcani, care o să treacă la liceul „Lucian Blaga”. Mai și investim acuma cred că 12–13 milioane de lei ca să reparăm adițional și acolo o să fie posibilitatea de a descărca un pic sectorul Rîșcani. La Ciocana le-am propus o clădire de 900 de locuri. N-au vrut s-o ia în 2026, poate o s-o ia în 2027.
Pe lângă asta, de la minister, pe termen mai lung, noi avem acest proiect al școlilor model și, în general, sunt niște proiecte de eficientizare energetică. Noi am selectat mai mult de 20 de școli din Chișinău, unde venim să îmbunătățim condițiile pentru ca ele să devină mai atractive pentru părinți și să vedem o migrare înspre instituțiile care astăzi au locuri, pentru că sunt în Chișinău instituții care au locuri libere. În total, la nivel de oraș, sunt vreo 10 mii de locuri libere, dar părinții nu vor să meargă acolo pentru că condițiile nu sunt suficient de bune și optează pentru instituțiile tradiționale. Cel puțin, noi le-am inclus în niște proiecte mari investiționale, dar asta va dura doi-trei ani de zile.
Acuma, ce ar fi trebuit să facă, din punctul meu de vedere, o primărie responsabilă? În primul rând, să aibă un plan. Asta înseamnă să te uiți pe cifre, să vezi că, inevitabil, Chișinăul va deveni din ce în ce mai popular. Noi trecem printr-un proces de urbanizare. Diaspora care revine tot în Chișinău va reveni. Și pe de altă parte, trebuie să regândești districtele școlare. Avem școli una lângă cealaltă – una pe jumătate goală, alta arhiplină – și copiii din școala arhiplină nu pot merge în cea care e pe jumătate goală pentru că nu sunt în districtul școlar corect.
O altă discuție importantă în Chișinău este despre spații nevalorificate, pentru că sunt clădiri ale unor școli care stau neutilizate, dar câteodată asta e o școală, de exemplu, cu predare în limba rusă. Acest subiect trebuie deschis. Noi avem în Chișinău instituții supraaglomerate cu predare în limba română și instituții mai puțin aglomerate cu predare în limba rusă. Poate pot fi găsite niște soluții să fie deschise clase în limba română. Poate pot fi unele blocuri oferite instituțiilor cu predare în limbă română. Deci aici e o discuție care întotdeauna a fost evitată, dar ea trebuie să fie, să aibă loc, cu privire la buna gestionare a patrimoniului. Pe termen mediu și lung.
Noi am scris niște proiecte, am mers la donatori, am luat niște credite, am negociat niște procese și noi am găsit acești bani. Pe termen mediu și lung, Primăria demult trebuia să se uite peste infrastructura nevalorificată, să facă un proiect mare, să meargă la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), să meargă la Banca Europeană pentru Investiții (BEI), să caute un finanțator, să ia un credit, pentru că dacă au putut să ia credite pentru trotuare, probabil, e posibil de a lua credit și pentru infrastructură educațională. Din păcate, nu avem nici trei pagini aprobate în Consiliul municipal – un plan, ce se întâmplă următorii trei ani de zile pe rețeaua școlară în Chișinău, cu mare regret, pentru că problema va deveni, de fapt, din ce în ce mai mare.
— Văzând această critică, cum vedeți că s-ar putea întâmpla această reformă dacă vor fi cazuri de rezistență, de opunere, aici, în Chișinău?
— Eu sper că dincolo de polemica politică, totuși va triumfa bunul simț și interesul superior al copiilor și n-o să avem blocaje majore din partea Primăriei Chișinău pe acest proces. Noi nu luăm clădirile. Clădirile oricum rămân în patrimoniul autorităților publice locale de nivelul unu sau doi. Noi doar le luăm în comodat, adică în folosință pentru școli. S-ar putea să avem anumite blocaje. S-ar putea să nu vrea să transfere bunurile care sunt la balanța direcției. Soluția va fi o prevedere legală clară și abuz de putere, cu intervenția CNA în cazul în care nu se execută legea.
— Toți angajații actualelor direcții ar urma să fie demiși? Când ar urma să fie create aceste agenții?
— Noi creăm aceste agenții și ar trebui să le avem deja înființate în lunile septembrie-octombrie, după care agențiile vor face invitații de transfer către angajatorii lor actuali, deci către consiliile raionale, și oamenii se vor transfera automat în noile agenții începând cu 1 ianuarie 2027. În septembrie-octombrie noi trebuie să avem un director interimar, trebuie să avem punct contabil, deci un staff minim care să poată să inițieze acest proces de transfer și să se finalizeze la 1 ianuarie 2027. Până atunci, toată lumea rămâne angajată la direcție.
Mai mult ca atât, dacă vorbim despre Chișinău și Bălți, care gestionează și grădinițele, ei oricum vor avea o mică direcție de educație care va fi mai departe responsabilă de grădinițe, de școlile de artă și de școlile de sport. Ministerul Educației preia doar școlile și școlile speciale. Grădinițele rămân la primării. Școlile de artă, școlile de sport rămân fie la consilii, fie la primărie, în funcție de unde se află ele în prezent.
— Ați promis salarii mai mari pentru pedagogi și o reformă în domeniul salarizării. Ați menționat despre „majorări rezonabile, peste rata inflației”. Puteți să ne dați niște date exacte cu cât se vor majora, la cât ar putea ajunge salariul?
— Nu pot să vă dau date exacte, pentru că este corect ca Ministerul Finanțelor și domnul prim-ministru să anunțe noua reformă sau noua lege a salarizării. Or, legea nu vizează doar sectorul educațional, vizează în general toți angajații din sectorul public. Este o schimbare a arhitecturii actuale, a legii salarizării. Vom avea mai puține clase de salarizare. Se va comprima grila. Au fost reevaluate posturile. Acum toate funcțiile publice sunt așezate într-o ierarhie, în funcție de o complexitate stabilită de Parlament în baza unei analize tehnice. S-a reevaluat această grilă, s-a redeschis discuția despre al cui job trebuie plătit mai bine: polițist, medic, profesor, bibliotecar, asistent social și așa mai departe. Această nouă grilă urmează să apară odată cu noua lege a salarizării și, respectiv, se schimbă în general structura întregului sistem de salarizare. E o reformă majoră.
— Și pedagogii au urcat în această scară a salarizării?
— Nu vreau să vă dau multe detalii. Ministerul Finanțelor și domnul prim-ministru vor anunța. Deja au fost discuții preliminare și cu sindicatele pe această grilă. Noi am văzut că sunt niște majorări, după cum spuneam, rezonabile. Și zic rezonabile, pentru că eu cred că, oricum, întotdeauna este loc de mai bine. Și va fi un pas înainte, dar va continua să fie pe agenda publică subiectul salarizării în sectorul public, și în special în sectorul educațional, încă mult timp. Lucrul ăsta este inevitabil.
Acuma, noi, la Săptămâna Educației, am trecut în revistă toată situația statistică și am constatat și noi un pic cu surprindere că în anul 2025 salariul mediu al cadrelor didactice a depășit salariul mediu în economie cu 1,6 puncte procentuale. Deci, este prima dată când, cel puțin statistic, salariul mediu al cadrelor didactice este mai mare decât salariul mediu pe economie. Este o etapă importantă, un punct de cotitură cumva. Dar bineînțeles că oamenii, uitându-se pe card la început de lună, oricum așteaptă mai mult. Și noi vom încerca cu această nouă lege să ne apropiem de așteptările lor.
— Este acum profesia de pedagog mai atractivă în R. Moldova?
— Statistic vorbind, sunt semnale îmbucurătoare. Avem un deficit în descreștere. Aveam anterior în jur de 2000 de funcții vacante, după care 1700, anul trecut – în jur de 1500. Anul ăsta încă procesăm datele, ultimele erau 1300 în februarie. Acuma, s-ar putea să fie totuși în jur de 1550. Dar tendința este vădit în descreștere a deficitului, ceea ce este un lucru îmbucurător. În al doilea rând, avem o tendință în creștere a numărului tinerilor care aleg să meargă în profesie. Tot este un lucru îmbucurător. În 2024 am avut cea mai bună repartizare din 2018 încoace, de când există acea indemnizație de repartizare – mai mult de 400 de tineri. Acum iarăși am majorat această indemnizație, ajunge la 375 de mii de lei pentru cei care merg să predea matematică, fizică, chimie, biologie, limbă română pentru alolingvi în afara Chișinăului și a Bălțiului. Dar este în continuare o provocare majoră pentru sistem o bună asigurare cu cadre didactice. Deși, cred că accentele se vor schimba de la o discuție, pur și simplu, despre deficit la o discuție despre calitate. Dacă în toți acești ani preocuparea majoră a fost ca măcar cineva să fie care predă, eu sper că și cu această repartizare, cu măsurile care se adoptă, problema deficitului în sine va trece un pic pe planul doi și vom începe să deschidem discuția în 2027 nu doar dacă avem un profesor în fața elevilor, dar și cât de bine pregătit este acel profesor să-și îndeplinească munca.
— A adus această notă minimă de acces la facultățile pedagogice, care era 6,5, iar acum se majorează la 7, schimbări în rândul celor care au venit la aceste facultăți?
— Au fost temeri când am introdus media la 6,5 că vor fi mai puțini studenți și nu s-au adeverit. În acești doi ani de zile de când există media minimă, numărul celor care au venit la pedagogie este în creștere și poate acum, că am ridicat-o la 7, vom vedea o ușoară descreștere a numărului tinerilor care merg la pedagogie. Dar noi am introdus această medie majorată la pachet cu burse mult mai mari. Deci, din septembrie 2025, bursa la pedagogie de categoria I va ajunge la 4565 de lei. Aș zice că e o bursă lunară chiar bunicică.
— Ați reușit să revizuiți și programele, metodele de predare?
— Nu aș face o afirmație atât de categorică pentru că totul depinde de la un cadru didactic la altul și n-aș putea spune că s-a produs o schimbare majoră, sistemică pe ceea ce se întâmplă nemijlocit în sala de clasă. Sunt 30 de mii de oameni și nu cred că ne-a reușit la scara celor 30 de mii de oameni să producem o transformare. Transformarea pe care eu mizez este odată ce vom avea noi manuale școlare în anul 2027. Noi avem, vom avea un curriculum nou în acest an, iar pe baza curriculumului urmează și manualele. Dar curriculumul, obiectiv, îl citesc, obiectiv vorbind, 5 % din profesori. Ceea ce contează pentru majoritatea participanților la proces este manualul școlar. Și atunci, dacă vom intra cu manuale școlare calitative, net superioare celor pe care le avem astăzi, în 2027 vom putea spune că, într-adevăr, la scară națională s-a produs o schimbare în ceea ce se întâmplă la clasă. Bineînțeles, cu remarca că depinde de fiecare cadru didactic, dar, cel puțin, vom avea manuale mai calitative și lucrăm acum la ce putem face pentru ca să asigurăm acest lucru. Am modificat și legea, modificăm și procedurile, hotărârea de guvern, ordinul. Legea am modificat-o, de exemplu, în așa fel încât 90 % din decizia în achiziție privind manualul care este selectat să fie bazată pe calitate și nu pe preț. Ne-am angajat că ne vor costa mai mult manualele pe care le vom avea, dar miza este această investiție adițională să însemne și calitate mai mare. Am decis că toate manualele vor fi color, în patru culori. Pentru mine tot a fost un pic surprinzător să descopăr că noi, în anul 2025, nu cumpărăm manuale full color. Adică noi concurăm cu telefonul, cu toate tehnologiile contemporane la care sunt expuși copiii.
— Cât de adaptată este programa școlară la aceste schimbări tehnologice – digitalizare, inteligență artificială, în contextul în care piața muncii asta va cere și cere deja?
— Sperăm că noul curriculum va fi mai adaptat, pentru că acuma îl schimbăm și comparativ cu alte situații când curriculumul s-a modificat în jumătate de an, noi ne-am luat practic doi ani jumătate ca să facem această schimbare. Asta a însemnat un proces foarte lung prin care am analizat ce avem în comparație cu alte țări. Foarte profund. S-au produs rapoarte de evaluare. Am făcut o grămadă de instruiri pentru cei care elaborează curriculumul. Le-am dat foarte mult timp. Supunem discuțiilor publice practic fiecare etapă.
Dar ajustările pe care noi ni le dorim sunt introducerea a 10 noi tipuri de educații, printre care educația financiară, educația pentru mediu, educația sexuală, educația financiară, pe care ni le dorim mai bine integrate în disciplinele de bază. Viziunea noastră a fost din start că noi nu o să avem discipline noi, pentru că și așa sunt multe, și așa toată lumea zice că e supraîncărcat. Dar în același timp, societatea cere și noi înțelegem că sunt aceste noi competențe care trebuie dezvoltate la elevi. Și provocarea a fost cum reușim să integrăm aceste competențe în disciplinele de bază și mă aștept să avem un curriculum cu mai multă prezență a acestor conținuturi și cu axare pe aceste competențe. Să putem la matematică să vorbim despre dobândă, să vorbim despre credite, să contextualizăm matematica la anumite elemente de educație financiară.
De asemenea, am comparat ce predăm noi, ce predau alte țări, care este nivelul de profunzime, când se introduc anumite concepte. Unele se introduc prea devreme, e prea multă materie și am decis că nu vom simplifica, dar vom pune accent pe inteligibilitatea lucrurilor care se predau, pe relevanța lucrurilor care se predau și plasarea lor într un context cotidian, în așa fel încât elevul să-și răspundă la veșnica întrebare: „De ce eu am nevoie să învăț A, B, C?”
— De când?
— Din septembrie 2027 vom avea curriculum și manuale noi. Curriculumul îl aprobăm până în decembrie 2026 și pornim procesul de elaborare a manualelor ca să intrăm cu pachetul gata. Sper să iasă bine. De ce zic sper și nu am certitudinea? Pentru că este un proces unde eu nu mă pricep nici la chimie, nici la biologie. Eu mizez pe oameni care sunt responsabili de acest proces. Noi avem peste 200 de oameni care lucrează la acest proces. Mai citesc și eu, mai încerc să mă asigur că procesul în sine este coerent și e suficient de consultat public, că e văzut de multă lume.
— Dar dumneavoastră cum vă poziționați față de ideea discutată acum intens în societate ca elevilor, copiilor de până la 16 ani să le fie interzis să aibă conturi pe rețelele sociale?
— Cu siguranță, trebuie de făcut ceva. Provocarea este enormă. Studiile toate arată probleme majore pe care le generează utilizarea excesivă a rețelelor sociale pe zona de sănătate mintală, pe zona de bullying, pe zona de încredere în sine, din cauza inteligenței artificiale, și pe zona de capacități cognitive ale acestei generații comparativ cu chiar precedenta generație. Pentru că inteligența artificială permite să sară etape și să nu se parcurgă procesul cognitiv integral.
— Cred că mulți dintre elevi își fac temele de acasă cu Chat GPT.
— Și problema nu-i neapărat că utilizează Chat GPT, pentru că acesta poate fi utilizat într-un spectru foarte larg de moduri și unele extrem de utile și care ajută învățării, dar elevii nu se obișnuiesc să facă efortul cognitiv pentru a ajunge la o anumită concluzie, ci sar imediat la concluzie datorită instrumentului și nu dezvoltă abilitățile necesare de a gândi până la urmă. De aia, o intervenție ar fi necesară. S-a pornit parcă această discuție la începutul acestui an. Știu că și doamna președintă pornise o dezbatere publică. Suntem, din câte știu, în așteptarea unor concluzii din partea statelor care au făcut acest lucru – Australia, Franța, pentru a înțelege dacă a produs rezultatele scontate și dacă a funcționat și din perspectiva implementării în practică în raport cu marile companii de tehnologii informaționale, dacă s-au conformat acestor solicitări legale.
Așa că sper pe finalul acestui an să revenim la discuție și să decidem cum mergem mai departe. Dacă intervenim, dacă e de le 16 ani, 13 ani sau 10 ani, dacă e interdicție totală sau e solicitarea către platforme, pentru că o altă discuție care se duce la nivel global este – dacă nu interzicem accesul, atunci obligăm Facebook-ul să ofere strict un anumit tip de conținut, să nu mai permită acest scrolling, care este generatorul de dopamină și nu se mai termină niciodată. Deci, să regândească sau să renunțe mai bine zis la unele funcționalități care generează adicție. Și poate în direcția asta va merge lumea și Republica Moldova va veni și ea din urmă. Pentru că noi în relația cu Facebook și cu TikTok avem un pic mai puțină influență decât au unele țări un pic mai mari.
— Mai nou, în universitățile din Republica Moldova se folosește un soft antiplagiat. Cum ați selectat anume acel program și cum funcționează el?
— A fost o achiziție publică, a participat o singură companie din România. Este o companie care prestează acest serviciu și în România, și în Bulgaria, și în încă câteva țări din regiune.
— E un soft polonez, din câte am văzut.
— Da, e un soft polonez, care a venit în România prin 2012 și de acolo s-a extins și în alte țări. El se numește soft antiplagiat pentru că este mai atractivă această denumire, dar el este, de fapt, un soft care determină similitudinile și așa ar fi corect să zicem. Adică stabilește dacă ceea ce este în lucrare se regăsește și în alte lucrări sau surse. Nu înseamnă că automat s-a plagiat. S-a plagiat atunci când s-a preluat o sursă și nu s-a indicat originea ei. Dacă ai citat corect, dacă ai luat un fragment dintr-o altă lucrare, ai indicat autorul, ai indicat pagina de unde ai preluat-o, asta este ok, ăsta nu este plagiat. Deci, softul stabilește ce segmente se repetă. Deja conducătorul de teză are menirea să verifice dacă a fost, au fost respectate normele de citare sau a fost o încercare de furt intelectual – când s-au preluat meritele altei persoane și s-au prezentat drept efort propriu.
— Dar este eficient?
— Nu este o soluție care rezolvă toate problemele. Părerea mea foarte categorică este că nu avem suficientă voință în universități și preocupare față de acest subiect. Este o situație atât de obișnuită și atât de înrădăcinată, și atât de mulți ani asta s-a perpetuat. Este un grad destul de înalt de toleranță față de asta din partea tuturor actorilor implicați, de la conducătorul de teză până la comisie – „așa-i la noi, așa a fost, așa continuăm”.
— E obligatoriu să fie folosit acest program acum?
— Da, acuma e. Dar 95 % depinde de voința și valorile și convingerile oamenilor care sunt responsabili să asigure integritatea academică în instituțiile de învățământ. Noi putem să avem cel mai bun soft, cele mai dramatice proceduri, cele mai aspre restricții, dar dacă conducătorul de teză, când vede că are o teză bună prezentată de un student care n-a fost nicio zi la lecție, care are note mici și, evident, nu avea cum s-o scrie, și nu semnalează consiliul de etică, nu pune în discuții, nu acordă întrebările necesare la prezentarea publică a tezei, asta nu rezolvă situația.
Respectiv, noi putem să avem cele mai bune soluții tehnologice, dar dacă nu există o înțelegere reală și un angajament din partea sistemului de a face mai mult pe acel segment, lucrurile se vor schimba greu. Softul ajută un pic.
— Aceasta a fost și o obligație a Republicii Moldova în Planul de creștere.
— Tot noi am pus-o acolo, cei de la Ministerul Educației, pentru că să nu credeți că ne cer europenii toate acelea din Planul de creștere. Este o discuție comună și inclusiv noi, la Ministerul Educației, ne-am pus singuri nouă aceste condiții pe care să le îndeplinim, pentru că noi demult credem că e foarte important acest subiect și este bine să se regăsească acolo.
Am descoperit recent că din 2018 avem niște prevederi mai clare despre cum poate fi retras dreptul de a conduce tezele pentru conducătorii doctoranzii cărora au plagiat. N-am avut nicio situație din 2011 încoace în care asta să fie aplicat. Noi, în ultima perioadă, am început să vorbim mult despre integritate academică și nu doar din perspectiva procedurilor, dar și din perspectiva consecințelor: teză retrasă, oameni dați afară, conducători de teză penalizați. Trebuie să avem nu doar structura și procedurile în ordine, dar să avem și implementarea lor.
— Softul antiplagiat a costat 795 de mii de lei.
— Da. Dar sub așteptările mele, dacă sincer.
— Dar este eficient? Vă întrebam la început și nu mi-ați răspuns dacă este eficient.
— Este eficient dacă vrei să-l utilizezi. Vă dau un exemplu: softul nu-ți generează decât un raport. Acuma, acel raport trebuie să-l citești, trebuie să verifici acele momente care au fost identificate că nu sunt citate corect, trebuie să faci ceva cu acest fapt. De exemplu, inteligența artificială este foarte prezentă. Eu am văzut unele dintre aceste rapoarte și noi avem situații când avem zero citări într-o teză de licență sau într-o teză de master. Asta înseamnă că este 100 % originală teza. Vă dați seama că nu poți scrie o teză fără să fi citit niște surse și să fi citat din sursele alea. Deci, pentru mine, dacă aș fi conducător de teză, ăsta este un semnal de alarmă. Acolo este vădit lucrul inteligenței artificiale, dar trebuie să vrei să conștientizezi asta, după care să pui întrebări și să încerci să schimbi lucrurile, să demonstrezi anumite aspecte. De aia vă spun, instrumentele sunt bune, ele îi ajută mai ales pe cei care vor să fie ajutați. Acuma, ce-o să facem pentru ca să schimbăm cultura? Aici e de lucru și încă medităm pentru că nu am soluții ușoare.
— „Nu mi-aș da copilul într-o școală în care profesorul de informatică predă încă alte trei discipline”, spuneați la ZdG în 2023, atunci când preluați funcția de ministru. La aproape trei ani de atunci, după tot ce ați reușit să elaborați, politici, să aplicați, v-ați da copilul într-o școală dintr-un sat sau dintr-un oraș din Republica Moldova?
— Depinde în care instituție și în foarte multe dintre ele – cu siguranță. Mi-aș da copilul într-o localitate unde din 12 copii 11 nu susțin examenul de clasa a IX a? Probabil, nu. Și atunci când vorbim despre importanța unei școli în localitate și probabilitatea ca prezența unei școli să motiveze venirea unei tinere familii, eu cred că o tânără familie este mai probabil să se mute într-o localitate unde există autobuz școlar și în 20 de minute copilul ajunge la o școală excelentă, decât o tânără familie să se mute într-o localitate unde este școală peste drum, dar studiile sunt foarte necalitative. Mă bucur că sunt foarte mulți părinți care totuși pun accentul pe calitate și tot mai mulți înțeleg acest lucru.
NOTĂ: Interviul integral poate fi urmărit pe pagina de YouTube a Ziarului de Gardă.
