Motivele din care unii consumatori nu au primit facturile pentru gazele naturale consumate luna trecută. Explicațiile „Moldovagaz”
SA „Moldovagaz” anunță care sunt motivele din care unii consumatori nu au primit facturile pentru gazele naturale consumate în luna precedentă. Potrivit furnizorului de gaze naturale, nu au primit facturi cetățenii care nu au transmis indicii curenți ai contorului sau nu au achitat factura aferentă lunii precedente.
De asemenea, potrivit SA „Moldovagaz”, facturile pentru luna precedentă nu au ajuns la consumatori deoarece controlorii companiilor de distribuție a gazelor din grupul „Moldovagaz” nu au putut avea accesul fizic la contoare pentru a efectua citirea sau în factura precedenta a fost indicat consumul zero.
„Există mai multe motive pentru care facturile pentru luna precedentă a anului pot să nu ajungă la Dumneavoastră. Printre acestea se numără:
– indicii curenți ai contorului nu au fost transmişi de către consumator prin intermediul site-ului www.moldovagaz.md, inclusiv serviciul „Cabinetul personal al consumatorului”, aplicația online Viber ChatBot sau prin numărul de telefon 1304 (1305 pentru locuitorii capitalei);
– nu a fost achitată factura aferentă lunii precedente și, ca urmare, nu au fost introduşi indicii de consum în baza de date;
– controlorii companiilor de distribuție a gazelor din grupul „Moldovagaz” nu au putut avea accesul fizic la contoarele consumatorului pentru a efectua citirea;
– în factura precedenta a fost indicat consumul zero”, anunță „Moldovagaz” într-un comunicat.
Compania „Moldovagaz” menționează că factura pentru consumul de gaze naturale poate fi primită și online, accesând rubrica „Consumatori” de pe site-ul www.moldovagaz.md, sau prin abonarea la serviciul „Contul personal al consumatorului”.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, pe 31 mai, noul tarif la gaze naturale de 17 lei și 24 de bani (fără TVA) ceea ce constituie 18 lei și 60 de bani cu TVA inclus. Tarif afișat în facturi începând cu 1 iunie.
Astfel, ANRE a respins solicitarea Moldovagaz care a cerut majorarea tarifului la gaz de la 15 lei și 18 bani cu TVA pentru un metru cub de gaze la 22 de lei și 22 de bani (fără TVA), ceea ce constituie 23 de lei și 99 de bani (cu TVA inclus).
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.