Primăria Capitalei anunță programul celor două puncte mobile de vaccinare împotriva COVID – troleibuzul și autobuzul
Cele două puncte mobile de vaccinare, troleibuzul și autobuzul, vor staționa vineri, 10 septembrie, în sectorul Buiucani, Calea Ieșilor și comuna Stăuceni. Autoritățile municipale au emis o notă informativă prin care au anunțat cum vor funcționa cele două centre mobile de vaccinare, troleibuzul și autobuzul.
Astfel, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele două puncte de vaccinare mobile se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi în sectorul Buiucani, Calea Ieșilor, adiacent Parcul „Alunelul”, iar autobuzul se va deplasa în comuna Stăuceni, str. Grătiești / str. Studenților, Stația Veche.
Programul troleibuzului:

Programul autobuzului:

Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la sfârșitul lunii septembrie. Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare antiCOVID-19.
În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 și în baza indicatorului de incidență cu COVID-19, membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis joi, 9 septembrie, declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021.
CNESP a stabilit noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber, dar și a celor în spații închise.