Principală  —  Ştiri  —  Social   —   CNESP a instituit stare de…

CNESP a instituit stare de urgență în sănătate publică, până pe 30 octombrie, pe întreg teritoriul R. Moldova, în contextul pandemiei de COVID-19

Imagine simbol

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 și în baza indicatorului de incidență cu COVID-19, membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis joi, 9 septembrie, declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021.

CNESP a stabilit noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber, dar și a celor în spații închise.

Astfel, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor fi admise la spectacole, concerte, festivaluri, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, a cluburilor de noapte, ringurilor de dans etc., la prezentarea unuia din documentele:
– certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
– rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
– concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);
– act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

Comisia a mai dispus ca autoritățile din domeniul ordinii publice și apărării naționale să intensifice acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, atât de către persoanele fizice, cât și juridice.

De asemenea, Agenția Națională de Transport Auto, de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, vor spori controalele efectuate în transportul local, municipal/raional/interraional și internațional, în vederea supravegherii respectării măsurilor de sănătate publică.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică va fi responsabilă de elaborarea/reactualizarea în decurs de 5 zile a instrucțiunilor pentru activitatea în condiții de pandemie COVID-19 a unităților economice și sociale.

Potrivit Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, în perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică are dreptul:

  • să creeze condiţii speciale de activitate, de viaţă şi deplasare pentru persoanele fizice şi juridice;
  • să utilizeze toate resursele şi mijloacele disponibile pentru organizarea măsurilor de răspuns;
  • să solicite ajutorul autorităţilor centrale sau al autorităţilor locale.

Citiți și: VIDEO/ Nemerenco: „Se declară stare de urgență la nivel național începând cu 10 septembrie”