Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Declarația de avere a…

DOC Declarația de avere a fostului director al CNA, Ruslan Flocea, demis de Parlament

Colaj ZdG

Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Ruslan Flocea a fost revocat din funcție la 18 noiembrie, după ce Parlamentul a constatat o activitate ineficientă și nesatisfăcătoare a CNA în prevenirea și combaterea corupției. Ruslan Flocea indică în cea mai recentă declarație de avere și interese personale că în anul 2020 a încasat un salariu de 397 919 lei de la CNA.

Timp de doi ani, în perioada 2019-2021, Ruslan Flocea a deținut funcția de director al CNA. Astfel, potrivit declarației de avere depusă în 2020, Flocea a declarat un salariu anual de 397 919 lei de la CNA, ceea ce constituie 33 159 de lei lunar, iar soția sa, angajată la „Vigamol-Agro SRL” cu activități în agricultură a declarat un salariu anual de 129 019 lei.

Pe parcursul anului 2020, familia Flocea a cumpărat 2 ha de terenuri agricole. Aceasta deține în proprietate alte aproximativ 15 ha, majoritatea procurate în 2019. Familia Flocea deține o casă de locuit de 160 de metri pătrați în valoare de 937 535 de lei și un apartament de 29 de metri pătrați în valoare de 198 931 de lei, despre care ZdG a scris anterior, în momentul numirii acestuia în funcție.

În 2020, Ruslan Flocea a intrat în posesia unui automobil Volkswagen, fabricat în 2011. Familia sa deținea, din 2018, un Volvo, fabricat în 2016. Șeful CNA nu a indicat modelul automobilelor pe care le-a declarat.

Declarația de avere:

Anterior, în 2019, Ziarul de Gardă a scris că Ruslan Flocea locuiește într-un imobil cu două niveluri din comuna Ciorescu, mun. Chișinău. Casa a intrat în posesia familiei Flocea în decembrie 2014, în urma unui contract de donație semnat cu socrii săi. Atunci, Flocea activa la Centrul Național Anticorupție, fiind șeful Direcției Teritoriale Centru.  Imobilul a fost construit de socrii lui Ruslan Flocea, care au procurat unul din cele două terenuri pe care a fost ridicată casa în anul 2010, iar altul, mai mic, în ianuarie 2014. 

Victor Molodețchi, socrul lui Ruslan Flocea este om de afaceri în localitatea Cuconeștii Noi, fiind proprietar de terenuri agricole. Acesta gestionează firma „Vigamol Agro” SRL.

Casa cu două niveluri, supravegheată de camere video, are o suprafața oficială de 160 m.p. și a fost dată în exploatare în aprilie 2013. Aceasta are o valoare cadastrală de aproximativ 1 milion de lei, preț indicat și în declarația de avere a funcționarului Ruslan Flocea. Prețul de piață al unei asemenea case este însă de cel puțin două ori mai mare. Datele cadastrale arată că imobilul este înregistrat doar pe numele Raisei Flocea, soția lui Ruslan Flocea.

Ruslan Flocea a fost, în perioada 2016-2019, secretar general al Aparatului Președintelui Igor Dodon, liderul neformal al Partidului Socialiștilor din R. Moldova. Anterior, între 2009 și 2016 a activat în cadrul Centrul Național Anticorupție, fiind șeful Aparatului directorului, șef al Direcției și Secției Investigații Speciale și șef al Direcției Teritoriale Centru. Între 2006 și 2008 a fost consilierul prim-viceprim-ministrului, iar între 2008-2009 a fost consilier de stat al prim-ministrei Zinaida Greceanîi.

Între 2002 și 2006, Ruslan Flocea a fost inspector în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Acesta și-a început cariera în organele de stat în 2001, fiind inspector fiscal în Edineț, orașul său de baștină. 

Ruslan Flocea a devenit director al CNA prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 104 din 31 iulie 2019, în urma votului majorităţii deputaţilor aleşi.