Actele de identitate românești se schimbă de anul viitor. Ce informaţii vor conţine

Ministerul Afacerilor Interne din România supune dezbaterii publice un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede emiterea actelor electronice de identitate, relatează Agerpres.

„Pentru a asigura cetăţenilor români exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţii similare celorlalţi cetăţeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021)”, informează un comunicat al MAI România, transmis, marţi, scrie Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, prin proiect se creează cadrul legal naţional pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate româneşti să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

„Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice”, arată sursa citată.

Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află, în România sau în afara teritoriului naţional, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii publice.

Întrucât identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezenţa fizică a cetăţeanului la ghişeu nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanţă servicii, precum înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice, depunerea unor declaraţii personale prevăzute de lege ş.a.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi, în aceste condiţii, va asigura „funcţionalitatea de card de sănătate”.

„Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România”, precizează MAI.

Pentru cei care nu doresc o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională”, din România.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: dgj_transparenta@mai.gov.ro).

Sursa: Agerpres


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *