Ziua Antrenorului ar putea fi marcată anual în R. Moldova pe 25 septembrie. Un proiect în acest sens urmează să fie examinat de Parlament
În R. Moldova va fi instituită Ziua Antrenorului, care va fi marcată anual la data de 25 septembrie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC). În acest sens, Guvernul a aprobat miercuri, 29 iulie, Avizul asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în R. Moldova.
„Inițiativa urmărește recunoașterea oficială a contribuției antrenorilor la dezvoltarea și promovarea educației fizice și sportului, precum și evidențierea rolului esențial al acestora în formarea și performanța sportivilor”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Proiectul are drept scop sporirea prestigiului profesiei de antrenor, promovarea formării profesionale continue și consolidarea standardelor de calitate în activitatea de antrenor, în concordanță cu inițiativele europene și internaționale de apreciere și susținere a acestei profesii.
Data de 25 septembrie a fost aleasă în concordanță cu Global Coaches Day, inițiativă promovată de International Council for Coaching Excellence și integrată în cadrul Săptămânii Europene a Sportului.
„Prin instituirea acestei zile, R. Moldova se alătură comunității internaționale care recunoaște și promovează rolul esențial al antrenorilor în educarea, formarea și dezvoltarea sportivilor, precum și contribuția acestora la dezvoltarea societății”, comunică MEC.
Proiectul urmează să fie examinat și adoptat de Parlamentul R. Moldova.