Concursul „Pedagogul anului” va include o categorie separată pentru profesorii care predau discipline în limba română în școlile alolingve
În premieră, concursul republican „Pedagogul anului” va include o categorie separată pentru profesorii care predau limba și literatura română, precum și discipline nonlingvistice în limba română în școlile alolingve. Până în prezent, profesorii din aceste instituții participau la concurs alături de cadrele didactice din școlile cu predare în limba română, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Începând cu această ediție, aceștia vor concura în categorii distincte, beneficiind de criterii de evaluare care reflectă particularitățile predării în medii bilingve și multilingve. Modificările au fost aprobate în ședința Guvernului de astăzi, 29 iulie.
Noua categorie de concurs presupune acordarea acelorași premii ca și pentru ceilalți participanți: 50 de mii de lei pentru locul I, 25 de mii de lei pentru locul II și 15 mii de lei pentru locul III, împreună cu conferirea titlului „Profesorul anului”.
„De asemenea, modificările aduse regulamentului concursului includ criterii suplimentare de evaluare, care vor pune accent pe competențele de comunicare în limba română, utilizarea limbii române în procesul educațional, relevanța lingvistică și culturală a materialelor didactice, precum și integrarea dimensiunii interculturale în activitatea desfășurată la clasă”, scrie MEC.
Potrivit MEC, modificările vin în concordanță cu prevederile Planului Național pentru Limba și Literatura Română 2022-2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2022 și își propun să stimuleze excelența profesională, să încurajeze dezvoltarea continuă a cadrelor didactice și să valorifice contribuția profesorilor care facilitează învățarea și utilizarea limbii române în toate instituțiile de învățământ din R. Moldova.
Concursul republican „Pedagogul anului” este organizat anual de Ministerul Educației și Cercetării și are drept scop promovarea imaginii și prestigiului profesiei didactice, recunoașterea excelenței în educație și evidențierea celor mai bune practici din sistemul de învățământ.