Cum motivează instanța achitarea lui Igor Popa în dosarul de fals în declarații
Ana Cucerescu este magistrata care l-a achitat pe Igor Popa, fost adjunct al procurorului general și fost șef al Procuraturii municipiului Chișinău, în dosarul de fals în declarații. Potrivit sentinței consultate de ZdG, instanța de judecată a constatat că, atât la etapa urmăririi penale, cât și la faza cercetării judecătorești, partea acuzării nu a administrat şi nu a prezentat probe concludente, pertinente și utile, care ar fi demonstrat vinovăția lui Igor Popa în săvârșirea infracțiunii imputate.
Igor Popa a fost învinuit de faptul neincluderii intenționate a unor date în declarațiile de avere și interese personale privind imobilele deținute de concubina acestuia, fosta sa soție, care reprezentau spațiul comun locativ, date care era obligat să le prezinte ținând cont de prevederile Legii 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, conform procuraturii.
În instanță, Igor Popa a negat că ar fi fost în relații de concubinaj cu fosta sa soție în perioada invocată.
Judecătoria Chișinău a atestat că declarațiile lui Popa nu au fost combătute prin declarațiile martorilor incluși în lista probelor acuzării, ci, din contra, „martorii acuzării, prin declarațiile sale, confirmă poziția expusă de către inculpat”. Totodată, „probele scrise administrate exclud îndeplinirea elementelor necesare calificării unei astfel de relații”.
Astfel, instanța de judecată a apreciat ca plauzibil argumentul lui Igor Popa despre faptul că „a inclus în declarațiile de avere și interese datele pe care le cunoștea nemijlocit și cele pe care i le comunica fosta sa soție, în limitele pe care ea le considera de cuviință”, or inculpatul „nu a avut nici o tangență cu procurarea bunurilor imobile respective și nici repararea acestora”.
„În asemenea circumstanțe nu se regăsește intenția criminală în acțiunile inculpatului, or nu s-a stabilit că acesta ar fi avut intenția de a ascunde anumite date despre niște bunuri care nu erau ale sale”, a concluzionat instanța.
Igor Popa, fost adjunct al procurorului general și fost șef al Procuraturii municipiului Chișinău, inculpat pentru fals în declarații, a fost achitat de Judecătoria Chișinău, iar sentința a fost confirmată public de instituțiile statului doar după o solicitare a ZdG. Sentința a fost pronunțată pe 27 iulie, dar nu a fost publicată pe portalul instanțelor de judecată până joi, 31 iulie.
„Nu au existat probe cu privire la vinovăția acestei persoane… Acuzarea s-a bazat în mod prioritar pe faptul că domnul Popa nu a declarat bunurile concubinei. Dumnealui niciodată nu a avut concubine în perioada incriminată prin rechizitoriu”, a precizat pentru ZdG Adriana Eșanu, avocata lui Igor Popa.
Mai multe despre Igor Popa
Igor Popa a fost, între 2015 și 2017 șeful Procuraturii mun. Chișinău, iar din 2017 până în 2018 a fost adjunct al procurorului. După demisia lui Eduard Harunjen din funcția de procuror general a deținut, pentru o scurtă perioadă, și interimatul funcției de procuror general. Popa a fost subiectul mai multor scandaluri mediatice, fiind acuzat de fabricarea mai multor dosare penale în perioada guvernării comuniste, dar și de mușamalizarea dosarelor privind evenimentele din 7 aprilie 2009.
Igor Popa s-a remarcat şi a intrat în atenţia opiniei publice în perioada guvernării comuniste, atunci când a instrumentat sau a participat, în calitate de şef al Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul PG, la efectuarea urmăririi penale în mai multe dosare penale deschise pe numele persoanelor care erau împotriva guvernării lui Voronin. Igor Popa este şi procurorul care a semnat mai multe demersuri privind judecarea şi reţinerea tinerilor protestatari la 7 aprilie 2009 în comisariatele de poliţie.
Popa face carieră în sistem din 1999, când a fost numit anchetator în Procuratura sectorului Râşcani, mun. Chişinău. Ulterior, acesta a avansat până la funcțiile de procuror pentru misiuni speciale din cadrul PG, procuror al sect. Râşcani și procuror interimar al mun. Chișinău. În 2016 Igor Popa a candidat la fotoliul de procuror general, concursul a fost însă câștigat de Eduard Harunjen.