Trăind de Gardă: „Așteptându-mi fiica din închisoare”
Dintre cei circa 7000 de deținuți, câți sunt în penitenciarele din R. Moldova, peste 400 sunt femei. Potrivit datelor oficiale, peste 100 dintre condamnați sunt în închisori pentru infracțiuni calificate ca trafic de ființe umane. De obicei, în această categorie de condamnați, majoritatea sunt femei. Tamara Ursu e una dintre acestea. Ea a fost condamnată la privațiune de libertate pe un termen de 7 ani și două luni pentru o presupusă infracțiune comisă în 2011.
Condamnarea a avut loc după ce, inițial, ea fusese achitată de instanța de judecată și, beneficiind de acest statut, a plecat peste hotare, în Emiratele Arabe Unite, unde s-a căsătorit cu un cetățean din Sudan. Tot acolo, a născut trei fetițe: Amira, în 2015, Asma, în 2017 și Aya, născută în 2019. Dacă nu ar fi fost supusă violenței și abuzurilor de către fostul său soț, care, până la urmă, părăsise familia, fără să o ajute, ar fi rămas și până astăzi acolo, crescându-și copiii, dar întrucât nu a mai rezistat, pe 17 mai 2020, a revenit la Chișinău.
La Aeroportul Internațional, în plină pandemie de COVID-19, este reținută și trimisă la executarea pedepsei penale. Fiicele sale, inclusiv mezina de 11 luni, pe care o alăpta încă, au fost separate de mama lor, rămânând în seama bunicii. Au fost zile de coșmar, pentru că fetele cunoșteau doar limba arabă și nu înțelegeau nimic din câte li se întâmplă.
Au trecut doi ani de atunci, iar Lidia Ursu, mama Tamarei și bunica celor trei fetițe, Amira, Asma și Aya, nu-și găsește liniștea. În fiecare zi numără clipele și se roagă să vină momentul în care fetițele își vor revedea mama. Pe parcursul ultimei săptămâni, am discutat de mai multe ori cu Lidia, încercând să înțeleg cum e să-ți aștepți fiica din închisoare. Redăm în continuare gândurile, trăirile, fricile, disperările și speranțele mamei, trăite în așteptarea fiicei condamnate și separate de copiii săi.
Istoria Tamarei, povestită de mama sa
„Cred că a fost o greșeală tot ce i s-a întâmplat. Atunci, în 2010, era greu de trăit în Moldova. Natalia, o prietenă de-a fiicei mele, se descurca anevoios, crescând singură un copil. Împreună au decis să plece la muncă în Liban, ca dansatoare, având și contracte de muncă. Așa și nu au mai ajuns la destinație, fiind reținute în Aeroportul Internațional Chișinău. Acolo prietena fiicei mele a spus că ea nu cunoaște prea multe detalii despre deplasare, invocând că Tamara le știe. Așa Natalia a ajuns victimă, iar Tamara – învinuită… Au fost ani complicați, procese tergiversate… Vreo 5 ani au durat judecățile. Până la urmă, fiind achitată de instanță, Tamara a plecat în Emirate, unde s-a căsătorit și a născut trei copii. Revenirea ei acasă a fost din cauza abuzurilor la care era supusă, după care soțul său abandonase familia. Și acum nu-și ajută copiii în niciun fel. Da, Tamara aflase că e condamnată în lipsa sa, dar oricum a decis să revină. Ea spune că nu și-a imaginat vreodată că va fi despărțită atât de brutal de fiicele sale, chiar în Aeroport. Nu s-a gândit că cineva i-ar putea lua fetița din brațe, de la piept”.
Rusca i-a schimbat viața, ea fiind bunică și mamă pentru cele trei fiice ale Tamarei
„Nu știu ce va fi. Eu nu mai am puterile de altădată. Soțul a decedat acum trei ani, iar eu sufăr de diabet. Mai greu e că și Tamara e frântă de suferință acolo. Mi-a spus că are nevoie de operație la ochi și că are probleme cu inima. Noi, aici, încercăm să rezistăm, dar marea mea frică e că, Doamne ferește, de mi se întâmplă ceva, fetițele vor ajunge la orfelinat, deși au mamă. Aya, mezina, care a învățat deja să meargă și să vorbească, îmi spune mie „mamă”, neștiind că mama sa e în altă parte. Fac orice pentru ele, îmi sunt scumpe și dragi, dar știu că au nevoie de mamă și vreau să fie împreună cât mai degrabă. Vorbim des la telefon. Știu că muncește acolo, nu are încălcări. În judecată așa și nu a fost stabilit ce prejudicii ar fi adus, care sunt pagubele, ce probleme i-a cauzat victimei, mai ales că nici ea, nici Natalia așa și nu au plecat atunci nicăieri. Am sperat că, în 2021, toamna, când a depus cerere de grațiere, având și aviz pozitiv de la administrația Penitenciarului, cineva se va gândi la acești trei copii ai ei. Nu, nu trebuie să aibă grijă de viitorul Tamarei, dar aceste trei fetițe, foarte mici, au nevoie de mamă acum, în fiecare clipă. Nimeni nu ne-a explicat din ce cauză Comisia de grațiere a respins cererea Tamarei. Știu doar că, fiind respinsă, cererea așa și nu a fost adusă la cunoștința șefei statului”.
Cu ce a greșit fiica mea?
„Mă uit la cei trei copilași și deseori îmi adresez singură zeci de întrebări, la care nu reușesc să găsesc răspunsuri. Dacă atunci, în 2010, fiica mea a greșit, cum s-a întâmplat să fie achitată de instanța de judecată? Dacă a greșit și atunci când a plecat departe de casă, făcând acești copii într-o familie care nu i-a oferit liniște, pace și condiții de viață și dacă, până la urmă, a avut curajul să revină acasă, având încredere că aici și noi, familia, și justiția vom fi de partea ei și că aici își va putea crește în siguranță copiii? Cu ce a greșit fiica mea, dacă altă condamnată pe același articol, doar că cu un termen mai mare de detenție, a fost grațiată în mod individual, iar cererea fiicei mele a fost respinsă fără explicații? Cum poate ea să se corecteze, ca să fie grațiată, dacă nimeni nu i-a spus unde a greșit?”
De la achitare la condamnare
La 27 mai 2011, Judecătoria Botanica, Chişinău, a achitat-o pe Tamara Ursu de sub învinuirea înaintată în baza art.165 alin.(2) lit. d) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, dar a condamnat-o în baza art.220 alin.(1) Cod penal, la amendă în mărime de 6 000 lei.
La 7 decembrie 2011, Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a respins apelul procurorului, a admis apelul avocaților, casând sentința de condamnare cu amendă, a rejudecat cauza și a pronunțat o nouă hotărâre prin care Ursu Tamara a fost achitată de învinuirea înaintată în baza art.220, Cod penal, deoarece „fapta nu întrunește elementele infracțiunii incriminate”. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a remis dosarul la rejudecare.
La 16 aprilie 2014, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a respins ca nefondat apelul avocaților inculpatei Ursu și a admis apelul procurorului. A casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care Tamara Ursu a fost condamnată la 7 ani și 2 luni de detenție. Ulterior, CSJ a respins recursul avocaților, Tamara Ursu fiind condamnată doar în baza declarațiilor a două pretinse victime, care însă nu au acuzat-o direct, ci au declarat că Ursu le-a ajutat în procesul de elaborare a documentelor pentru plecarea în Liban, dar că nu le-a impus să practice prostituția.
Cronica unei grațieri eșuate
Veaceslav Ropot, avocatul Tamarei Ursu
Cererea de grațiere a Tamarei Ursu fost depusă în 2021, primăvara. În octombrie 2021, a avut loc interviul în fața comisiei. Deținuta întrunea toate condițiile de grațiere, dar Comisia i-a respins cererea. Atunci au fost respinse și cererile altor două condamnate.
La 19 noiembrie 2021, șefa statului a comentat decizia președintelui Comisiei de grațiere, în cazul N.U., spunând că „am mai discutat o dată cu Comisia… Va mai fi un interviu… Deci, femeia va mai fi invitată la un interviu la Comisie… Să vedem ce o să decidă și sper că, săptămâna viitoare, o să pot lua o decizie finală”.
După acea declarație, la 22 noiembrie 2021, am depus o cerere la Președinție, cerând să fie organizat un interviu repetat cu Tamara Ursu. Cererea era argumentată și prin faptul că un interviu repetat a fost acceptat și posibil de realizat în cazul condamnatei N.U..
La 14 decembrie 2021, am primit răspunsul șefei Direcției Juridice din cadrul Aparatului Președintelui, Lilia Tonu, în care se spune:
„Regulamentul de examinare a cererilor de grațiere şi de acordare a grațierii individuale nu prevede posibilitatea șefului statului de a solicita Comisiei audierea repetată a condamnatului a cărui cerere de grațiere a fost respinsă. Condamnata poate depune o nouă cerere, conform p.19 din Regulament, peste 6 luni”.
La 4 ianuarie 2022, am depus altă cerere, solicitând să ni se comunice de ce Comisia de grațiere a admis o excepție de la termenul obligatoriu de 6 luni din ziua respingerii cererii anterioare, examinând repetat cererea condamnatei N.U. la o lună după ce i-a fost respinsă prima cerere, cerând totodată să ni se comunice motivele respingerii cererii Tamarei Ursu.
Prin răspunsul de la 1 februarie 2022, secretara generală a Aparatului președintei, Cristina Gherasimov, a evitat să răspundă direct, citând art.88 din Constituție și art.108, Cod penal, și precizând că grațierea individuală este prerogativa președintelui și niciun act normativ nu poate limita sau influența acest drept.
Cât despre comunicarea motivelor respingerii cererii de grațiere, secretara generală a Aparatului președintei a invocat că este „informație de interes personal, care nu poate fi eliberată din lipsa împuternicirilor”, deși la Cererea mea adresată șefei statului am anexat copia mandatului avocațial care confirmă împuternicirile.
Astfel, constat că deținuta Tamara Ursu este victima unei discriminări în sensul art.14 din CEDO, or, a fost discriminată atât de Comisia de grațiere, cât și de Președinție, fiind tratată diferențiat, în mod defavorabil în raport cu alte condamnate.
Solicitat de ZdG, președintele Comisiei de Grațiere, Ion Guzun, a spus că Comisia a analizat și a apreciat argumentele depuse la dosarul de grațiere, dar, în acest sens, discreția șefului statului este nelimitată, indiferent de soluția propusă. Potrivit lui Guzun, în R.Moldova, sistemul de justiție penală este unul punitiv, astfel încât în penitenciare ajung uneori persoane care puteau fi supuse unor pedepse mai blânde. Pe de altă parte, sistemul penitenciar este unul deschis, care le permite deținuților să-și revadă comportamentul și să demonstreze că pot relua viața de la capăt, onest, cu responsabilitate, aceștia au la dispoziție instrumente prin care pot solicita grațierea sau eliberarea condiționată din detenție înainte de termen.
Pentru conformitate, Aneta Grosu
