Principală  —  IMPORTANTE   —   SIS: informația primară prezentată PG…

SIS: informația primară prezentată PG nu are caracter probatoriu, nefiind constatați indici de îmbogățire ilicită și factori de risc în privința judecătorului Dorel Musteață

Dorel Musteață, Foto: mediasource.info

Informația primară prezentată Procuraturii Generale nu are caracter probatoriu, nefiind constatați indici de îmbogățire ilicită și factori de risc în privința judecătorului Dorel Musteață, anunță Serviciul de Informații și Securitate.

Reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate susțin că, la 28 ianuarie 2020, SIS a remis cu titlu de informare în adresa PG scrisoarea nr. 5/171 cu privire la magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat.

Luând în considerare solicitarea Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului din luna octombrie curent, precum și constatarea neinițierii de către PG a vreunei investigații pe marginea informațiilor furnizate în ianuarie 2020, SIS a realizat, în limita competențelor legale, un control suplimentar în privința judecătorului Dorel Musteață.

SIS a stabilit că informația primară prezentată către organele Procuraturii, nu are caracter probatoriu, nefiind constatați indici de îmbogățire ilicită și factori de risc în privința judecătorului vizat, datele respective fiind prezentate Comisiei parlamentare de profil.

În același timp, menționăm că, de către conducerea SIS a fost dispus un control al subdiviziunii specializate în vederea stabilirii cauzei și condițiilor care au dus la apariția divergențelor existente între cele două note remise, precum și circumstanțele în care nota informativă a SIS cu nr. 5/171 din 28 ianuarie 2020 a fost diseminată unor terțe persoane.

Procuratura Generală (PG) anunță că va investiga circumstanțele expuse în nota informativă emisă de SIS, care a fost publicată marți, 23 noiembrie, de fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), ex-vicepreședinte al Parlamentului Alexandr Slusari „în care se invocă pretinse acțiuni de dobândire de către magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat a bunurilor mobile și imobile, valoarea cărora depășesc substanțial mijloacele și veniturile declarate”. DETALII

Reprezentanții SIS au confirmat pentru ZdG autenticitatea documentelor publicate pe 23 noiembrie, de către fostul deputat Alexandr Slusari, în care se menționează faptul că Alexandr Stoianoglo, în ianuarie 2020, atunci când exercita funcția de procuror general, ar fi fost informat de către directorul SIS, Alexandr Esaulenco, despre faptul că membra CSM Nina Cernat și Dorel Musteață, președintele interimar al CSM, ar fi dobândit bunuri valoarea cărora ar depăși substanțial veniturile declarate.

Potrivit documentelor emise de SIS și publicate de Slusari, în perioada anilor 2014-2018, Dorel Musteață și rudele sale apropiate ar fi obținut 2 209 652 lei și ar deține mai multe apartamente, terenuri și autoturisme.

Solicitat de ZdG, Dorel Musteață a declarat că o parte din bunurile imobile nu-i aparțin.

Cât privește averea magistratei Nina Cernat, conform documentelor emise de SIS, membra CSM împreună cu fostul său soț și fiica sa ar deține în proprietate 2 case, 3 apartamente, 4 autoturisme, 2 camioane și 5 terenuri agricole. Nina Cernat nu a răspuns la apelurile și la mesajul reporterului ZdG pentru o reacție la acest subiect.