Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Omul desemnat de Igor Dodon…

Omul desemnat de Igor Dodon membru al Consiliului Superior al Procurorilor

Ex-președintele Curții Constituționale (CC), Dumitru Pulbere, este noul membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), desemnat de președintele R. Moldova. Dumitru Pulbere, care în 2011 a fost demis din funcție pentru declaraţiile politice pe care le-a făcut în presă, a intrat în echipa șefului statului în vara anului trecut,  când a fost ales președinte Comisiei pentru reformă constituțională și drepturile omului din cadrul Consiliului societății civile pe lângă președintele R. Moldova. La 31 ianuarie curent, Pulbere s-a învrednicit și de o altă funcție la Președinție, cea de membru al Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate.

Dumitru Pulbere devine cel de-al 12 membru al CSP prin Decretul lui Igor Dodon din 6 februarie curent. Potrivit Legii cu privire la Procuratură, CSP numără trei membri desemnați din rândul societății civile în bază de concurs: unul ales Academia de Științe a Moldovei (ASM), unul ales de Parlament și unul ales de șeful statului.

Dacă ASM și Parlamentul au deja reprezentanți în CSP, Ion Guceac și, respectiv, Lilia Mărgineanu,  aleși în bază de concurs, atunci Președinția l-a ales pe Dumitru Pulbere la acest post după ce a prelungit termenul de depunere a dosarelor până la 25 ianuarie, pe motiv că nu a fost întrunit numărul minim de candidați pentru organizarea competiției, cel puțin doi.

Pe pagina Președinției nu se găsește decât anunțul privind prelungirea termenului-limită de depunere a dosarelor și data desfășurărei interviului, nu și lista candidaților sau rezultatele concursului. Apelată pentru precizări în acest sens, șefa serviciului de presă al Președinției, Carmena Lupei, nu a răspuns la telefon. Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, a blocat numărul de telefon al reporterului ZdG.

Casa lui Dumitru Pulbere

În martie 2013, Ziarului de Gardă declara că ex-președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, deținea o casă evaluată la cca 1 milion de dolari, „temelia” căreia a fost pusă cu 400 mii de lei acordaţi de Guvernul Tarlev în 2002, din fondul de rezervă al Executivului, pentru ca Pulbere să-şi cumpere o locuinţă. În aceeași anchetă se preciza că pe lângă terenurile cumpărate de la primărie, ex-judecătorul constituţional şi-ar fi construit „conacul”pe un teren ocupat ilegal, aflat în proprietatea mun. Chişinău.

După publicarea investigației, Cominia Națională de Integritate a iniţiat o anchetă pe numele lui Dumitru Pulbere, în vedera verificării legalității veniturilor și proprietății deținute. În același an, CNI a suspendat din oficiu controlul privind veniturile și proprietatea ex-președintelui CC.

CV-ul lui Dumitru Pulbere, publicat pe pagina Curții Constituționale

Născut la 22 februarie 1952, în satul Navîrneţ, Făleşti, Republica Moldova.

Activitate profesională 

1 martie 2007 – 28 septembrie 2011 Preşedinte al Curţii Constituţionale.
La 23 februarie 2007 este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pentru al doilea mandat.
La 19 februarie 2001 este desemnat judecător al Curţi Constituţionale din Republica Moldova. I se conferă gradul superior de calificare al judecătorului.
În 1998-2001 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Din 1979 pînă în 1998 exercită funcţiile de ajutor de procuror, viceprocuror şi procuror în procuraturile raionale Străşeni, Comrat şi Călaraşi.

Studii 

În anii 1975-1979 îşi face studiile la Institutul de Drept din Harkov, pe care-l absolveşte cu diplomă de merit.

Distincţii

În 2006 este decorat cu medalia „Meritul Civic”, iar în 2009 – cu „Ordinul Republicii”

Consiliul Superior al Procurorilor este un organ independent, cu statut de persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire, funcţionare şi asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii.