OFICIAL! Procuratura Anticorupție a pornit urmărirea penală în privința președintelui Curții Supreme de Justiție

Procuratura Anticorupție (PA) a pornit urmărirea penală pe numele președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către purtătoarea de cuvânt a PA, Cătălina Bogonos. În aceste momente, procurorii anticorupție efectuează percheziții în biroul lui Ion Druță de la CSJ.

Astăzi, 24 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat curs solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu, pentru efectuarea unor acțiuni de urmăirre penală în privința acestuia. Respectiv, opt membrii au votat „pentru”, iar unul „împotrivă”, privind reținerea, arestarea, aducerea silită și efectuarea perchezițiilor în privința lui Ion Druță.

Prin aceeași hotărâre, CSM l-a suspendat pe președintele CSJ din funcția de judecător până când decizia va rămâne una definitivă.

Reprezentanta PA a declarat că nu deține la acest moment informații despre dosarul în cadrul căruia este vizat șeful CSJ și dacă în prezent sunt efectuate acțiuni de urmprire penală.

Ziarul Național, cu trimitere la surse din cadrul PA, scrie că Ion Druță s-ar afla în prezent cu familia peste hotarele Republicii Moldova și că ar putea solicitată aducerea silită a magistratului.

La 25 iunie 2019, CSM-ul a decis „înlăturarea” lui Ion Druță din funcția administrativă pe care o deține, după recepționarea unei Note informative a judecătorului Mihai Murguleț, care activează la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău. Decizii prinvind înlăturarea din funcțiile administrative au fost luate în privința a încă șase magistrați, inclusiv președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu.

Druță și Țurcanu au contestat decizia la CA Chișinău. Pe 24 iulie, instanța de apel i-a repus pe cei doi în funcții, după ce a anulat, drept ilegală, hotărârea CSM din 25 iunie 2019 în partea ce ține de „înlăturarea” acestora din funcțiile administrative până când va exista o decizie definitivă referitor la Nota informativă a judecătorului Mihai Murguleț.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *