Principală  —  IMPORTANTE   —   Lidia Bulgac, ex-președinta interimară a…

Lidia Bulgac, ex-președinta interimară a CA Chișinău, desemnată de CSM în calitate de membră în Comisia de evaluare a performanțelor procurorului general

Lidia Bulgac, ex-președinta interimară a CA Chișinău, a fost desemnată de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în calitate de membră în Comisia de evaluare a performanțele procurorului general. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată joi, 18 noiembrie, de către plenul CSM.

Se desemnează ex-judecătorul Bulgac Lidia  în calitate de membru în Comisia de evaluare a performanțelor procurorului general”, a declarat președintele interimar al CSM, Dorel Musteață.

Lidia Bulgac a activat în funcția de judecător din 1993 până în 2020. În 2007, i s-a decernat Diploma de onoare a CSM. La 7 august 2019, a fost numită în funcția de președintă interimară a Curții de Apel, după ce fostul șef al instituției, Ion Pleșca a ieșit la pensie.

În 2018, Bulgac s-a numărat printre judecătorii care au primit distincții din partea șefului statului. Aceasta s-a ales cu titlul onorific „Veteran al sistemului judiciar”, care se acordă pentru „devotamentul faţă de sistemul judiciar”, în semn de „stimulare morală a muncii îndelungate a judecătorului şi a devotamentului lui faţă de profesia aleasă”.

La 18 august 2020, CSM a aprobat cererea de demisie depusă de Lidia Bulgac. Detalii aici

La 11 noiembrie curent, CSP a luat act de sesizarea depusă de președinta R. Moldova, Maia Sandu, și a inițiat procedura de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, care acum se află în arest la domiciliu. La propunerea ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, regulamentul de evaluare a performanțelor procurorului general va fi publicat pe site-ul CSP urmând să fie supus consultărilor publice, iar abia după asta să fie aprobat de CSP.

La 4 noiembrie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu a transmis Consiliului Superior al Procurorilor o sesizare prin care a cerut evaluarea activității procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. Detalii aici.

La 2 noiembrie, Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibilă cererea depusă de procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo împotriva CSP prin care, prin intermediul avocaților săi, a contestat hotărârea CSP în urma căreia a fost inițiată urmărirea penală în privința lui. Pe 6 octombrie, procesul de judecată dintre procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo și CSP a fost repartizat spre examinare magistratei de la CA Chișinău, Veronica Negru. Detalii aici.

Citiți și: DOC/ Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă cererea înaintată de Alexandr Stoianoglo împotriva CSP

Pe 5 octombrie curent, avocații procurorului general suspendat și reținut pentru 72 de ore au atacat la CA Chișinău hotărârea CSP prin care a fost admisă sesizarea împotriva acțiunilor procurorului general, în urma căreia procurorul Victor Furtuna a inițiat urmărirea penală în privința șefului PG. Avocații procurorului general suspendat au solicitat încetarea executării hotărârii CSP. Un anunț în acest sens a fost făcut de către unul dintre adjunctul suspendat Ruslan Popov, în cadrul unei conferințe de presă. Detalii aici.

Citiți și: Avocați și juriști, despre suspendarea și reținerea lui Alexandr Stoianoglo: „Sper că nu vor face justiție pentru show-uri, dar chiar sunt probe”. „Într-un stat de drept procurorul de caz nu decide inițierea urmării penale într-o oră și 30 de minute”

Conform informațiilor obținute de ZdG, oficial, Stoianoglo este învinuit de săvârșirea a cinci infracțiuni penale în perioada anilor 2011 (atunci când deținea funcția de deputat) și 2021 (deținând funcția de procuror general).