Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii despre fiecare dintre cele…

Detalii despre fiecare dintre cele cinci capete de acuzare pentru care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut. Lista acțiunilor de care este învinuit

colaj ZdG, captură privesc.eu

Aflat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, procurorul general suspendat al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, este urmărit penal pe cinci capete de acuzare.

Potrivit procurorului anticorupție Victor Furtună, acuzatorul care a dispus inițierea urmăririi penală în privința lui Stoianoglo, șeful suspendat al Procuraturii Generale (PG) este cercetat pentru abuzul de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Conform informațiilor obținute de ZdG, oficial, Stoianoglo este învinuit de săvârșirea a cinci infracțiuni penale în perioada anilor 2011 (atunci când deținea funcția de deputat) și 2021 (deținând funcția de procuror general).

Ziarul de Gardă a obținut informații despre fiecare capăt de acuzare și vă prezintă detalii.

Abuzul de serviciu

Alexandr Stoianoglo este învinuit că la 6 aprilie 2011, deținând funcția de deputat și președinte al Comisiei Securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, acționând în interesul unui grup a cărei identitate încă nu este cunoscută, a semnat un raport la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care articolul 14 din Lege a fost modificat cu următorul conținut: „Decizia Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor privind sistarea executării tranzacției suspecte și încheierea judecătorului de instrucție privind prelungirea sau respingerea sistării executării activității sau tranzacției suspecte pot fi atacate cu recurs de către persoana care se consideră lezată în drepturi în modul stabilit de legislație, având efect suspensiv”.

Astfel, Stoianoglo este învinuit că prin acțiunea lui, mai exact aprobarea raportului la aceasta lege – ulterior legea fiind votată în lectură finală, a permis persoanelor din grupul cu care Stoianoglo este acuzat că acționa, aceștia fiind și reprezentanți ai unor companii nerezidente, a căror conturi bancare au fost blocate prin decizia SPCSB, să deblocheze conturile și să scoată/să transfere banii deținuți spre destinațiile dorite, fără posibilitate legală de a fi verificată sursa legală a acestor bani. Acest lucru fiind posibil doar prin prezentarea la bancă a unui recurs înregistrat asupra deciziei de suspendare a operațiunii financiare sau asupra încheierii judecătorului de instrucție.

În context, autoritățile menționează că modificarea elaborată la respectiva lege a dus, în anii 2011 – 2014, la spălarea de bani a peste 18 miliarde de dolari, în principal din Federația Rusă, dar și alte state, fii folosit sistemul bancar, judiciar, dar și alte instituții ale țării. Altfel spus, amendamentele la lege au facilitat „spălătoria rusească”, numit și „dosarul Laundromat”.

Astfel, prin acțiunile sale, Stoianoglo este învinuit că a săvârșit abuz de putere, acesta fiind caracterizat prin folosirea intenționată a funcției deținute – funcție cu demnitate publică, cea de deputat, în interesul unui grup organizat de persoane, fiind cauzate daune în proporții deosebit de mari.

Corupere pasivă

Aici, activând în calitate de procuror general, Alexandr Stoianoglo este acuzat că a comis infracțiunea de corupere pasivă, acționând în interesul unui grup organizat condus de Veaceaslav Platon.

Mai exact, potrivit datelor obținute de ZdG, Stoianoglo este bănuit că la 5 ianuarie 2021, doi cetățeni ucraineni, administratori fictivi a două companii care au deținut anterior acțiuni la „Moldindconbank” – companiile Jet Business Limited (3,7596%) și Verlok Development INC (4,5165%), urmând instrucțiunile date de controversatul om de afaceri Veceslav Platon, s-au prezentat la un notar din Ucraina, unde au semnat și depus documentele solicitate de cele două companii, trecând-o pe Țvetana Curdova, soția procurorului general, în calitate de beneficiar a celor două companii. 

Astfel, Stoianoglo este învinuit că pentru cele două companii primite de la grupul condus de Platon, folosindu-se de funcția deținută, în perioada 5 ianuarie – 5 octombrie 2021, a oferit o favorizare prioritară proceselor și cauzelor penale și sesizărilor aflate pe rol la toate instanțele de judecată care îl vizat pe Platon.

Tot aici, Stoianoglo este acuzat că a organizat, tot în această perioadă, ca lui Platon să-i fie retrase ca neîntemeiate acuzațiile din dosarul în care Platon a fost condamnat pentru escrocherie și spălare de bani la 18 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, dar și că a organizat ca în privința acestuia să nu fie pornite alte dosare sau să nu fie dispuse careva măsuri restrictive.

Stoianoglo este acuzat că, prin persoane interpuse, a acceptat și primit bunuri pentru a facilita, întârzia sau îndeplini mai multe acțiuni, deținând funcția de procuror general, în interesul unui grup condus de Platon, săvârșind astfel infracțiunea de corupere pasivă.

Fals în declarații

Aici, Stoianoglo este acuzat că, acționând în interesele lui Veaceslav Platon, la 11 martie curent, atunci când a completat și depus la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) declarația de avere și interese personale pentru anul 2020 nu a declarat intenționat cele două companii înregistrate în Ucraina, Jet Business Limited și Verlok Development INC, ale căror beneficiar figurează soția sa, deși Legea privind declararea averii și intereselor personale prevede că în document trebuie să fie trecute toate bunurile deținute și de soția subiectului.

Astfel, Stoianoglo este acuzat de fals în declarații, infracțiune caracterizată prin neincluderea intenționată a datelor respective în declarația de avere și interese personale.

Abuz în serviciu

Și aici procurorul general suspendat este acuzat că a comis această infracțiune în interesele grupului organizat condus de Veaceslav Platon.

Stoianoglo este acuzat că la 18 mai 2020 a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia, încălcând mai multe prevederi din Legea cu privire la Procuratură, mai exact a oferit detalii publice despre dosarul Platon, un dosar pe care nu-l instrumenta. Atunci Stoianoglo a declarat că Platon a fost condamnat ilegal, nefiindu-i acceptată cererea de revizuire, iar în urma acestor declarații procurorii de caz au inițiat procedura de revizuire a cauzei în care Platon a fost condamnat pentru escrocherie și spălare de bani în „dosarul fraudei bancare”.  

Astfel, Stoianoglo este acuzat că prin acțiunile sale și situația de serviciu a facilitat eliberarea lui Platon din detenție, a facilitat procesul de revizuire a cauzei și la ordinul său procurorul de caz a renunțat la învinuirile aduse lui Platon, acesta fiind eliberat din detenție, fapt care a prejudiciat statul în proporții deosebit de mari.

Depășirea atribuțiilor de serviciu

Pe acest capăt de acuzare, Stoianoglo este acuzat că  la 23 ianuarie 2020, cunoscând că procurorul Nicolae Chitoroagă are statut de învinuit pe o cauză penală inițiată la 4 octombrie 2019, a emis ordinul prin care Chitoroagă a fost eliberat din funcția de procuror. Astfel, Stoianoglo este învinuit că, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a dispus achitarea deplină a tuturor plăților pentru Chitoroagă odată cu concedierea acestuia, deși legea prevede că dacă la eliberarea din funcție a procurorului în privința acestuia există există o urmărire penală acuzatorului i se suspendă plata îndemnizațiilor până la soluționarea cauzei.


Apărătorii lui Stoianoglo: „Ceea ce se întâmplă cu procurorul Alexandru Stoianoglo este un abuz și sfidare a legii”

Marți, 12 octombrie, Victor Munteanu și Vasile Gafton, cei doi apărători ai procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au menționat că toate acuzațiile aduse șefului suspendat al PG nu au niciun suport legal.

Apărătorii lui Stoianoglo au menționat că toate învinuirile aduse procurorului general suspendat sunt un „fals”, calificându-le „minciuni crase” și că scopul acțiunilor întreprinse în raport cu șeful suspendat al PG este „intimidarea lui Stoianoglo și preluarea conducerii Procuraturii”. DETALII AICI

„(…) Ceea ce se întâmplă cu procurorul Alexandru Stoianoglo este un abuz și sfidare a legii. A avut loc o preluare ilegală a funcției de procuror general. (…) În decurs de două ore a avut loc reținerea. Înaintarea unor învinuiri absurde bazate pe materiale din presă – toată societatea trebuie să înțeleagă că aceasta a fost făcută cu scopul de a-l discredita pe Stoianoglo și de a prelua conducerea PG”, a declarat Victor Munteanu, avocatul lui Alexandr Stoianoglo.

Vineri, 8 octombrie, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului anticorupție Victor Furtună în privința arestării preventive a lui Alexandr Stoianoglo. Magistrații au emis mandate de arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru procurorul general suspendat.

Marți seara, 5 octombrie curent, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții în clădirea Procuraturii Generale (PG), procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a ieșit din instituție escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS), fiind reținut pentru 72 de ore.  Descinderile de la PG și reținerea procurorului general au venit marți după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), în jurul orei 14:00, a admis o sesizare a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp împotriva procurorului general și l-a desemnat pe procurorul anticorupție Victor Furtună pentru a investiga informațiile din sesizarea admisă de CSP. DETALII AICI

După trei ore de percheziții la PG, la ieșirea din clădirea Procuraturii, procurorul de caz a făcut o scurtă declarație în care a anunțat oficial că Alexandr Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele lui fiind înaintate cel puțin 4 capete de acuzare.

La 8 octombrie, atunci când acuzatorul a depus demersul privind arestarea lui Stoianoglo, procurorul Furtună a anunțat că de fapt Stoianoglo este cercetat pe cinci capete de acuzare și nu patru, așa cum menționase anterior. DETALII AICI

Filmul reținerii procurorului general suspendat: toate acțiunile au avut loc în 8 ore. Cronologia evenimentelor