Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fost șef la „Moldatsa”, demis…

Fost șef la „Moldatsa”, demis de Chirinciuc, se judecă cu Ministerul Transporturilor

Fostul administrator al Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Veaceslav Frunze se află într-un litigiu de judecată cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID). Funcționarul, care la începutul anului curent și-a depus candidatura la concursul pentru ocuparea fotoliului de administrator al întreprinderii a invocat că mai multe prevederi ale Regulamentului de concurs nu au fost respectate. La șapte iunie a avut loc cea de-a doua ședință de judecată în acest dosar.

Fotoliul de șef al ÎS „Moldatsa” a rămas vacat la patru septembrie 2015, când Veaceslav Frunze, care a condus instituția circa un an, din august 2014, a fost demis de către ex-ministrul Iurie Chirinciuc pe motiv că „angajații au restanțe salariale, conducerea întreprinderii ridica salarii de zeci de mii de lei”, respectiv, „o astfel de administrare a patrimoniului public este inadmisibilă”.  O lună mai târziu, la 28 octombrie 2015, Iurie Chirinciuc numea interimar la această funcție pe Vadim Gugea, care era fost director executiv al uneia dintre companiile sale, „Euroatlant”.

La 13 februarie curent, într-un comunicat de presă, MTID anunța că la concursul pentru suplinirea funcției de administrator și-au înregistrat candidaturile trei persoane: Vadin Gugea, care sigura  mai bine de un an interimatul, Veaceslav Frunze, fost administrator, și Eugeniu Coștei. Doar că la proba interviului nu a fost admis decât Vadim Gugea, pe când Frunze și Coștei au fost eliminați la proba Curriculum Vitae. Potrivit unui comunicat al MTID, Veaceslav Frunze și Eugeniu Coștei nu au acumulat punctajul minim pentru a fi acceptați la următoarea etapă.

La 15 martie,  curent, Iurie Chirinciuc a semnat ordinul de numire în funcție a lui Vadim Gugea.

„Unul dintre candidați  care a participat la concurs a dat în judecată Ministerul Transporturilor, considerând că concursul nu a avut loc transparent”, a declarat pentru ZdG Andrei Ciornâi, șef-adjunct interimar al Direcției juridice a MTID.

La 7 iunie a avut loc cea de-a doua ședință de judecată, prima însă a fost amânată pentru că reprezentanții ministerului nu s-au prezentat în fața instanței. Andrei Ciornâi, șef-adjunct interimar al Direcției juridice,  a explicat că Ministerul a primit citația mult mai târziu.

„Astăzi, părțile doar s-au prezentat, a fost solicitat să fie prezentate referințele, probele  fiecărei părți pe dosar. Deja s-a stabilit că la următoarea ședință se va trece la examinarea în fond”, a precizat Andrei Ciornâi, care a declarat că nu există o persoană anume care reprezintă interesele Ministerului în acest dosar.

„Potrivit cererii de chemare în judecată, se face referire la un regulament al Ministerului în baza căruia s-a organizat concursul. El face referire la câteva articole din Regulament care nu ar fi fost respectate. Drept urmare, solicită ca să fie anulate rezultatele pentru a fi desfășurat un alt concurs”, explică șeful-adjunct al Direcției juridice.

Vadim Gugea a ajuns şef în aviaţie după ce a plecat din firma lui Chirinciuc care are afaceri în domeniul… mobilei. În 2015, în doar două luni de şefie interimară la Moldatsa, conform declaraţiei sale cu privire la venituri şi proprietate depusă la Comisia Naţională de Integritate, Gugea a ridicat nu mai puţin de 104,3 mii de lei. Deci, nu mai puţin de 52 de mii de lei pe lună (!), în timp ce solicitările controlorilor de trafic aerian de a reveni la salariile din 2015 rămâneau nerezolvare. În total, în 2015, valoarea remunerației celor 3 administratori ai Moldatsa a fost de 875 mii de lei, iar membrii Consiliului de Administrație au fost plătiți cu 238 mii de lei.

În noiembrie 2016, ZdG scria că în ultimii ani, Moldatsa a fost implicată în mai multe scheme dubioase care au dus la irosirea sau chiar la dispariţia din bugetul întreprinderii, deci şi al statului, a milioane de lei. În 2014-2015 întreprinderea s-a transformat într-o adevărată pepinieră a rudelor şefilor unor instituţii de stat. Aici deţineau funcţii cheie Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei (ex-viceministru al Transporturilor), finul şi cumnata lui Vasile Botnari, acum ministru al Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor (ex-ministru al Transporturilor), fiul deputatei Valentina Buliga, fiica şefului SIS, dar şi alte rude ale unor procurori, judecători sau ale unor şefi de la Moldatsa.

În perioada respectivă, rudele demnitarilor au beneficiat de salarii majorate şi de prime unice, împrumuturi fără dobândă, unii dintre ei în condiţii exclusiviste. O parte dintre angajaţi erau detaşaţi la MTID, deşi primeau salarii de zeci de mii de lei de la Moldatsa. Aceste nereguli au fost confirmate şi de un raport de audit al MTID, condus de noul ministru, Iurie Chirinciuc, doar că, deşi acesta a fost trimis inclusiv Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), nimeni nu a avut de suferit. Mai mult, dezmăţul şi irosirea banului public au continuat, inclusiv cu o nouă conducere în fruntea ministerului.

Dmitri Abornev, şeful Sindicatului Dispecerilor din cadrul Moldatsa, controlor de trafic aerian, declara în noiembrie 2016 pentru ZdG: „S-a schimbat managementul. A venit Vadim Gugea la conducere. Am avut repetate discuţii, cerând ca salariul să revină la cel din 2015. Nu am fost auziţi, deşi ni s-a spus că, dacă vor fi deblocate conturile, salariile vor reveni la normal. În august, conturile Moldatsa au fost deblocate, dar nu s-a schimbat nimic. Între timp, ne-au spus că e imposibil de revăzut salariile, din cauza situaţiei financiare precare. După proteste, reacţia a fost agresivă. Am fost învinuiţi că protestele ar avea context politic şi că urmărim intimidarea conducerii. Ce fel de intimidare, dacă noi ne vrem salariile înapoi?”, se întreabă Abornev.

Citiți AICI

Cine este pretendentul la șefia MoldATSA, unicul admis la proba interviului, și ce relații are cu ministrul Chirinciuc

(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite