Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul construcțiilor ilegale din pădurea…

Dosarul construcțiilor ilegale din pădurea Durlești: oamenii legii au desfășurat percheziții la domiciliul „unor persoane”. Un angajat din cadrul Întreprinderii de silvicultură Chișinău, vizat în cauza penală

Sursa: PG

Procuratura Generală anunță vineri, 9 februarie, că împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a efectuat ieri percheziții la domiciliul „unor persoane”, în legătură cu investigarea cauzei cu privire la construcțiile ilegale amplasate în pădurea Durlești. În dosarul penal este vizat un angajat din cadrul Întreprinderii de silvicultură Chișinău.

Conform unui comunicat de presă emis de PG, în cadrul efectuării percheziției, organul de urmărire penală a ridicat probele care ar confirma ilegalitățile comise, „urmând în continuare a fi efectuate acțiuni de urmărire penală necesare”.

În cadrul urmăririi penale procurorii au stabilit că, potrivit schemei infracționale, o persoană din cadrul întreprinderii de stat „Întreprinderea pentru silvicultură Chișinău”, depăşind „în mod vădit” limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, în lipsa consimțământului Agenției „Moldsilva”, în complicitate cu alte persoane, ar fi perfectat și a semnat ilegal un Acord, din numele directorului întreprinderii de stat, având scop „acapararea ilegală a loturilor din cadrul fondului forestier de stat Durlești și efectuarea neregulamentară a lucrărilor de construcție și obiective”.

„E de menționat și faptul că, în scopul ascunderii urmelor infracțiunii și asigurării caracterului conspirat al activității ilegale, Acordul sus menționat nu a fost înregistrat în Registrul de evidență a contractelor pentru anul 2015 a Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru silvicultură Chișinău”, nefiind stabilit originalul la identitate menționată”, se arată într-un comunicat de presă emis de PG.

În luna octombrie 2023, Procuratura a anunțat că organele de drept au efectuat percheziții, în temeiul unei cauze penale, pe terenul fondului forestier din masivul de pădure Durlești, proprietatea statului, care ar fi fost îngrădit și acaparat ilegal de unele persoane fizice, fiind cauzat un prejudiciul în proporții deosebit de mari.

Drept temei pentru a începe urmărirea penală au servit sesizările organelor de mediu, conform comunicatului emis de PG.

Percheziții au loc la trei ani de la publicarea de către ZdG a anchetei „Beton armat în locul copacilor din Pădurea Durlești”. La începutul anului 2021, ancheta în care dezvăluiam că Pădurea Durlești, situată la doi pași de Chișinău, era ciopârțită sub ochii autorităților, iar în locul copacilor „răsăreau” construcții din beton armat, a fost urmată de un șir de reacții la nivelul demnitarilor și instituțiilor de stat.

La nouă luni de la publicarea anchetei, unele construcții au fost demolate, însă rămășițele de beton nu au fost imediat evacuate. Vedeți mai jos o cronologie a evenimentelor:

Potrivit materialelor cauzei penale s-a constatat că, în perioada anilor 2015-2021, cu încălcarea prevederilor Constituției R. Moldova, Codului silvic, Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică și/sau de recreere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 187 din 20 februarie 2008, unele persoane, fără consimțământului arendatorului Agenției „Moldsilva”, în lipsa avizului pozitiv eliberat de organul central de mediu al administrației publice, ar fi efectuat neautorizat lucrări de construcție și amplasare ilicită pe suprafața acestor terenuri a diverselor construcții, rețelelor inginerești (căsuțe de vacanță, garaj, pergole, rețelele inginerești de apă și canalizare, etc.).

„Urmarea a acțiunilor ilegale descrise, a fost constatat un prejudiciul adus statului și mediului în proporții deosebit de mari care estimează la – 2 348 361,40 lei”, notează Procuratura.

Reacții după investigația ZdG:

– Fost ministru al Mediului, despre construcțiile din pădurea Durlești: Trebuie luat fiecare caz în parte până când nu va mai rămâne nici un gram de beton în pădure

– DOC/ PG, Ministrul Agriculturii, Agenția „Moldsilva”, Agenția de Mediu și alte câteva instituții, sesizate de doi deputați după investigația ZdG „Beton armat în locul copacilor din Pădurea Durlești”

– Construcțiile din pădurea Durlești: primăria orașului anunță că a cerut sistarea lucrărilor și demolarea construcțiilor. „Orice acțiune întreprinsă în fondul forestier cu folosirea betonului armat este ILEGALĂ”

– Betonul armat din Pădurea Durlești, turnat contrar condițiilor contractuale. Arbori tăiați ilegal, drum și gard neautorizat din beton – alte câteva nereguli

– Cazul construcțiilor din Pădurea Durlești. După investigația ZdG, Procuratura a pornit mai multe procese și o cauză penală: „Va fi un caz răsunător”

– FOTO, VIDEO/ Construcțiile din beton ridicate în Pădurea Durlești sunt demolate după cinci luni de la investigația ZdG, în urma căreia au fost pornite și mai multe procese penale