Decizia CtEDO, ignorată de Federația Rusă

Decizia CtEDO în cazul școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană continuă să fie ignorată de Federația Rusă. Astfel, s-au împlinit doi ani de la expirarea termenului de executare a Deciziei în dosarele școlilor din Râbnița, Grigoriopol și Tighina/Bender.

Amintim că, la 19 octombrie 2012, Marea Cameră a Curții Europene pentru Drepturile Omului a pronunțat decizia în cazul Catan și alții c. Moldova și Rusia. Potrivit acesteia, a fost recunoscut faptul violării dreptului la instruire, precum și responsabilitatea Federaţiei Ruse pentru situația școlilor din stânga Nistrului. În același timp, potrivit Deciziei CtEDO, R. Moldova nu a fost recunoscută responsabilă de violarea dreptului la educație în cauzele date.

Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a R. Moldova și vizează încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare.

După pronunțarea hotărârii Înaltei Curți, Federația Rusă urma să plătească reclamanților toate despăgubirile, dar și să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație în regiunea transnistreană, pentru aceste școli. Însă, aceste acțiuni nu au fost făcute.

În acest context, Promo-LEX a expediat mai multe adresări către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, instituție responsabilă de monitorizarea implementării deciziilor CtEDO. La rândul său Comitetul de Miniștri a amintit cu insistență obligația necondiționată a fiecărui stat membru, potrivit Articolului 46, paragraful 1, al Convenției, să execute hotărârile definitive și a somat autoritățile ruse să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație al reclamanților.

De asemenea începând cu 2 mai 2014, Asociația Promo-LEX a desfășurat Campania „Salvați școlile din Transnistra”. Unul din scopurile campaniei a fost solidarizarea cu elevii, părinții acestora și profesorii care învață și activează în instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină aflate în zona de securitate, dar și informarea publicului larg despre problemele cu care se confruntă aceștia.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *