Un nou atac cu rachete asupra unei baze americane din Irak

Militarii americani din Irak au fost ţintele unui nou atac cu rachete, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Mai multe rachete au căzut marţi lângă o bază ce găzduieşte trupe americane în Irak, la nord de Bagdad, a anunţat armata irakiană, la aproape o săptămână după ce o bază irakiană a fost luată drept ţintă de Teheran, informează AFP şi Reuters.

Armata irakiană nu a anunţat câte rachete Katiuşa au fost trase asupra bazei din Taji, însă a precizat într-un comunicat că nu există victime. Nimeni nu şi-a asumat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

Opt rachete au lovit la sfârşitul săptămânii trecute baza aeriană Balad, aflată la circa 80 km nord de Bagdad, provocând rănirea a patru soldaţi irakieni din forţele aeriene ale acestei ţări. Unele rachete au lovit pista bazei aeriene, dar în atac a fost lovită şi poarta unităţii. Niciun militar american nu a fost rănit în atac.

De la sfârşitul lunii octombrie, zeci de rachete au fost lansate asupra unor baze irakiene care găzduiesc soldaţi americani, omorând la 27 decembrie un subcontractant american. SUA au acuzat facţiuni ale armatei irakiene pro-Iran de aceste tiruri de rachetă.

Ca represalii, la 29 decembrie, SUA au bombardat baze irakiene de la frontiera cu Siria, omorând 25 de combatanţi ai Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari pro-Iran integrată trupelor irakiene.

Escaladarea a atins apoi un nivel inedit, cu un atac cu dronă, la ordinul preşedintelui american Donald Trump, care i-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani şi pe numărul doi al Hashd al-Shaabi, Abu Mehdi al-Muhandis, în apropiere de aeroportul din Bagdad, la 3 ianuarie.

Iranul a ripostat la 8 ianuarie lansând 22 de rachete balistice asupra bazei aeriene irakiene Ain al-Assad (vest), care găzduieşte trupe americane, fără a face victime.

De atunci, tirurile cu rachete asupra intereselor americane, printre care şi ambasada din Zona Verde din Bagdad, s-au reluat aproape zilnic, în contextul în care Parlamentul irakian a votat pentru plecarea trupelor străine din ţară.

Sursa: Agerpres


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *