Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: Gazele în Moldova nu sunt cele mai scumpe din Europa
„Gazele în Moldova nu sunt cele mai scumpe din Europa”, a scris ministrul Energiei Dorin Junghietu, care a precizat că în ultimele zile circulă informația falsă potrivit căreia R. Moldova ar avea cel mai scump gaz din Europa.
„O asemenea comparație trebuie făcută pe baza unor date verificabile, utilizând aceeași perioadă, aceeași categorie de consum și aceeași metodologie”, a menționat ministrul.
Junghietu s-a referit la datele Eurostat, cele mai recente date comparative disponibile, pentru semestrul II al anului 2025, care indică următoarele valori pentru consumatorii casnici, cu toate taxele incluse (în unități de energie a gazului consumat):
- Republica Moldova: 9,47 eurocenți/kWh
- Media Uniunii Europene: 12,28 eurocenți/kWh
Astfel, valoarea înregistrată pentru Republica Moldova în această comparație este cu aproximativ 23% sub media UE, a punctat ministrul.
„Din cele 30 de țări europene incluse în comparator, Republica Moldova se află pe poziția 17. Prețuri mai mari sunt înregistrate în 13 țări, inclusiv în Germania, Franța, Italia, Austria, Irlanda, Portugalia, Danemarca, Țările de Jos și Suedia. Pentru cetățeni, prețul gazelor este și rămâne un subiect important. Nu ignorăm impactul facturilor asupra gospodăriilor și nici responsabilitatea de a menține energia cât mai accesibilă. Dar tocmai pentru că vorbim despre un subiect atât de sensibil, comparațiile trebuie făcute corect, iar informațiile prezentate public trebuie să corespundă datelor”, a scris Dorin Junghietu.
Prețul de achiziție al gazelor naturale pentru octombrie, estimat de Energocom
Anterior, Energocom a informat că estimează că prețul de achiziție al gazelor naturale pentru luna octombrie va fi de aproximativ 76,346 euro/MWh. Calculul se bazează pe cotațiile TTF Front Month din luna septembrie și pe marja furnizorilor externi.
La 30 septembrie, cotația de referință publicată de Argus a fost de 75,516 euro/MWh, iar la aceasta se adaugă o marjă de aproximativ 0,83 euro/MWh. Astfel, prețul estimativ pentru volumele ferme contractate pentru octombrie ajunge la 76,346 euro/MWh, scrie Energocom. Anterior, Energocom a anunțat că în august a livrat gaze la un preț de achiziție de 57,80 euro/MWh, inclusiv costurile logistice până la punctul virtual de tranzacționare din Republica Moldova. Astfel, valoarea anunțată pentru octombrie este cu aproximativ 18,5 euro/MWh mai mare.
ANRE a aprobat luni, 28 septembrie, un tarif de 26,14 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA (sau 24,20 lei fără TVA), față de cel cerut de Energocom de 26,25 lei/m³.
Guvernul spune că va căuta „activ orice opțiune suplimentară serioasă” de alimentare cu gaz a R. Moldova
„Nu vom sta pasiv, uitându-ne la graficele de la bursă”, este reacția Guvernului la discuțiile din spațiul public pe subiectul aprovizionării cu gaz a R. Moldova din surse alternative.
„Vom căuta activ orice opțiune suplimentară serioasă care poate aduce Moldovei gaze mai ieftine și condiții mai bune – inclusiv contracte pe termen mai lung și surse alternative de aprovizionare. Fie că vorbim de gaz american, azer, qatarez sau turkmen, vom analiza fiecare variantă care este legală, sigură și avantajoasă economic pentru Republica Moldova. Vom vorbi cu guverne, producători, traderi și oameni care cunosc această piață și pot deschide uși, Avem doar un criteriu: prețul final pentru Moldova, siguranța livrării și independența noastră energetică”, a scris purtătorul de cuvând al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Potrivit sursei citate, Executivul va prezenta public cifrele, condițiile și rezultatele „cu maximă transparență”, când „aceste discuții se vor transforma în oferte concrete”.