Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Situația drepturilor omului în regiunea…

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană continuă să se deterioreze, constată Promo-LEX

Asociația Promo-LEX a publicat Raportul nr. 1 de monitorizare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, care acoperă perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026. Potrivit asociației, constatările indică o agravare sistematică a situației drepturilor omului, pe fundalul măsurilor represive, al crizei economice și al intensificării propagandei.

Principalele constatări indică mai multe probleme, printre care extinderea mecanismelor de control și supraveghere. Conform Promo-LEX, noile „inițiative legislative” vizează monitorizarea extinsă a bărbaților între 16 și 65 de ani și facilitarea recrutării în structuri paramilitare.

O altă problemă este militarizarea și îndoctrinarea copiilor. Peste 74 de mii de copii și tineri sunt expuși sistematic propagandei privind „identitatea transnistreană” și încurajați să urmeze instituții cu profil militar.

Asociația mai constată încălcări grave ale drepturilor persoanelor deținute ilegal.

„Cazul lui Evghenii Pancioha evidențiază detenția arbitrară, condițiile inumane și lipsa accesului la servicii medicale adecvate”, scrie Promo-LEX.

Alte constatări:

  • Subfinanțarea critică a sistemului penitenciar: aproximativ 6 USD/an per deținut pentru servicii medicale (comparativ cu ~160 USD pe malul drept al Nistrului); în 2026 nu au fost alocate fonduri pentru reparația spațiilor locative din penitenciare.
  • Restrângerea libertății de exprimare: Propuneri de sancționare a „insultelor online” inclusiv pentru minori de la 14 ani, cu definiții vagi și risc de abuz.
  • Criză economică și energetică severă: deficit bugetar de peste 51% din cheltuieli; întreruperi ale încălzirii în peste 1.600 de clădiri;

În acest context, Asociația Promo-LEX solicită autorităților naționale și partenerilor internaționali:

  • eliberarea imediată și necondiționată a persoanelor deținute ilegal, inclusiv Evghenii Pancioha;
  • implicarea actorilor internaționali (inclusiv OSCE) pentru monitorizare și acces la instituțiile de detenție ilegale din regiune;
  • crearea unui mecanism funcțional de asistență post-detenție pentru victime;
  • stoparea militarizării și propagandei în sistemul educațional;
  • protejarea spațiului civic și a libertății de exprimare;
  • consolidarea eforturilor autorităților constituționale pentru sprijinirea populației din regiune.

Raportul integral în limba română și engleză poate fi accesat aici.