Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Secretele lui Plahotniuc: acțiuni la…

Secretele lui Plahotniuc: acțiuni la Victoriabank până în 2017, un iaht de lux, un hotel în Spania și un avion privat. Dezvăluirile unui martor sub acoperire

Vladimir Plahotniuc a deținut aproape 40% din acțiunile Victoriabank până în 2017, atunci când le-a înstrăinat contra unei sume de 38 de milioane de euro. Un an mai târziu, a înstrăinat clădirea Global Business Center (GBC), „Grădina Moldovei și „vila urbană”, în schimbul iahtului „Honor”, evaluat la 32 de milioane. Tot în 2018, a intrat în posesia unui complex hotelier din Marbella, Spania, pe același model – dând la schimb mai multe active, printre care peste 95% din SA „Gemeni” sau Hotelul Național. Acestea sunt câteva dintre „secretele” lui Vladimir Plahotniuc, dezvăluite de una dintre persoanele din anturajul oligarhului, numele căreia a fost păstrat sub anonimat din „motive de securitate”, și incluse în sentința motivată de condamnare a lui Plahotniuc la 19 ani de închisoare cu executare, fiind coroborate cu alte probe anexate la dosar.

*Maria Ursu, cu identitatea protejată din „motive de securitate”

Cercetarea judecătorească în dosarul de condamnare a lui Plahotniuc la 19 ani de închisoare pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani a culminat, la 26 februarie 2026, cu citirea declarațiilor *Mariei Ursu, o martoră a cărei identitate a fost protejată din „motive de securitate”.

Potrivit procurorului Alexandru Cernei, *Maria Ursu este cetățeană a României și a colaborat cu ancheta în 2021, când a depus mărturii la Ambasada Republicii Moldova de la București. Numele real și alte detalii despre martoră au fost prezentate completului de judecată, care a admis cererea procurorului de a include declarațiile acesteia în lista probelor prezentate în instanță.

Structurarea organizației criminale „Plahotniuc”

Potrivit declarațiilor martorei *Maria Ursu, companiile care făceau parte din organizația criminală „Plahotniuc” „nu funcționau autonom, ci într-un sistem coordonat, în care pentru activitatea companiilor din zona transparentă erau delegate anumite persoane concrete, iar pentru activitatea companiilor offshore (n.r. înregistrate în offshore-uri precum Cipru sau Belize) exista un cerc restrâns de persoane, în special Andronachi Vladimir, care avea acces la conturi și parole”.

Totodată, potrivit aceleiași martore, „colaborarea lui Vladimir Plahotniuc cu cetățeanul român Andrei Bogdan Gheorghiu și grupul «Uniasia» ( n.r. specializat în structurarea afacerilor și administrarea activelor prin rețele internaționale de companii) avea drept scop structurarea afacerilor, folosirea de nominali și ascunderea beneficiarului efectiv al activelor și investițiilor”. 

Avion, procurat cu implicarea lui Vladimir Andronachi

Potrivit *Mariei Ursu, la sfârșitul anului 2014, Vladimir Plahotniuc a cerut crearea companiei „Seppota Services” Limited, care urma să fie implicată în tranzacția de procurare a unui avion. Compania fost constituită la cererea lui Vladimir Plahotniuc, prin intermediul lui Andrei Bogdan Gheorghiu și al grupului „Uniasia”, a declarat aceeași martoră.

Martora a susținut că banii pentru procurarea avionului au provenit dintr-un lanț de companii offshore, sumele au fost transferate din firme controlate de Vladimir Plahotniuc către „Seppota Services” LTD, iar negocierile au fost purtate de Vladimir Andronachi.

Plahotniuc, beneficiarul a 39,2% din acțiunile Victoriabank până în 2017

Potrivit declarațiilor *Mariei Ursu, până în 2017, Vladimir Plahotniuc a fost beneficiarul efectiv al unui pachet de 39,2% din acțiunile Victoriabank, deținut indirect prin intermediul companiei offshore „Insidown” Limited. Ulterior, acest pachet a fost achiziționat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Transilvania, tranzacția fiind estimată la circa 38 de milioane de euro.

Martora a mai declarat că banii obținuți de Plahotniuc în urma vânzării a 39,2% din Victoriabank au fost transferați către mai multe companii din grupul „Uniasia”, gestionat de Andrei Bogdan Gheorghiu. După fuga lui Plahotniuc din Republica Moldova în 2019, fondurile ar fi rămas în gestiunea grupului UNIASIA, care ar fi refuzat să le restituie, invocând că banii ar fi „murdari”.

GBC, „Grădina Moldovei și „vila urbană”, date la schimb pentru un iaht de 32 de milioane

Un an mai târziu, Vladimir Plahotniuc a mai făcut o tranzacție financiară semnificativă cu scopul de a „scăpa de activele pe care le deținea în Republica Moldova”, potrivit aceleiași martore.

Așadar, martora a spus procurorilor că, în 2018, Vladimir Plahotniuc a renunțat la Global Business Centre (GBC) GBC, la „Grădina Moldovei” și „vila urbană” de pe str. Sfatul Ţării din mun. Chişinău, valoarea totală a bunurilor fiind de aproximativ la 30 milioane euro, în schimbul unui iaht evaluat la aproximativ 32 milioane de euro. Tranzacția a fost posibilă datorită lui Ilan Șor, care i-a făcut cunoștință lui Vladimir Plahotniuc cu Andrei Goncharenko, proprietarul iahtului.

Totodată, *Maria Ursu a declarat că ulterior schimbului de bunuri, Plahotniuc a solicitat îmbunătățirea navei, lucru pentru care a antrenat o întreagă echipă. Totodată, *Ursu a menționat că întreținerea lunară a iahtului îl costa pe Plahotniuc circa 300 de mii de euro.

Evaluări „umflate” pentru un complex hotelier din Spania

Tot în 2018, pe același model – schimb de bunuri cu Andrei Goncharenko, Vladimir Plahotniuc a intrat și în posesia unei construcții neterminate a unui complex hotelier – Marbella-Magna Capenes, evaluat la circa 40 de milioane de euro.

Astfel, Plahotniuc a propus la schimb cele 47,87% din acțiunile Societății pe Acțiuni „Gemenii” pe care le deținea printr-un offshore și alte 47,87% din acțiunile aceleaiași societăție, în posesia cărora a intrat după ce le-a cumpărat de la fostul președinte ucrainean, Petru Poroșenco, contra unei sume de 2,5 milioane de euro. Totodată, Plahotniuc a pus pe masa de schimb alte două imobile și o companie care deținea Hotelul Național din Chișinău.

Totodată, potrivit declarațiilor aceleiași martore, activele propuse de Plahotniuc la schimbul complexului hotelier din Spania au fost evaluate de persoane apropriate lui Plahotniuc, iar valoarea acestora a fost „umflată” pentru a coincide cu suma de 40 milioane euro, dar nu nu a fost pusă la îndoială de către oamenii lui Andrei Goncharenko.

*Maria Ursu, martor-cheie. Instanța își motivează decizia, prin declarațiile acesteia

În 2009, a pus bazele unei organizații criminale pe care a condus-o timp de un deceniu, mai târziu și-a extins structura, antrenând în activitatea organizației „persoane cu funcții de demnitate publică din cadrul legislativului, executivului și justiției, care îi lobau interesele și-i rezolvau eventualele probleme”, iar ulterior și-a îndeplinit planul infracțional – sustragerea ilicită a mijloacelor bănești din sistemul bancar moldovenesc. Așa a ajuns Vladimir Plahotniuc să fie recunoscut vinovat în primă instanță pentru crearea și conducerea unei organizații criminale. 

Întru argumentarea vinovăției lui Plahotniuc, instanța a invocat probe prezentate de acuzare. În mare parte, instanța s-a referit la declarațiile *Mariei Ursu, martoră sub acoperire, pe care le-a coroborat cu dovezi culese din raportul Kroll, acte emise de instituții bancare sau instituții de stat.