Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Ședința Parlamentului: nouă proiecte…

LIVE Ședința Parlamentului: nouă proiecte de lege vizează armonizarea legislației R. Moldova cu normele UE

Sursă foto: parlament.md

Parlamentul s-a întrunit joi, 9 iulie, în ședință plenară. Deputații vor examina 15 proiecte de lege, dintre care nouă vizează armonizarea legislației R. Moldova cu normele Uniunii Europene.

În cadrul ședinței plenare, Parlamentul urmează să ratifice Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina. 

Deputații vor opera modificări legislative „care urmăresc consolidarea eticii profesionale și modernizarea managementului resurselor umane în administrația publică centrală”, conform autorilor proiectului.

Pe ordinea de zi figurează și proiecte de lege care vizează piața vehiculelor rutiere, precum și inițiativa care prevede suspendarea automată a înmatriculării vehiculelor cu defecțiuni periculoase sau cu inspecția tehnică expirată.

UPDATE 11:25 Cadrul normativ privind contractele de garanție financiară va fi armonizat cu legislația Uniunii Europene. Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Legii cu privire la contractele de garanție financiară.  

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Banca Națională a Moldovei și transpune integral în legislația națională Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind contractele de garanție financiară.

Proiectul face parte din măsurile prevăzute în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029.

UPDATE 11:18 Republica Moldova se va integra în sistemul european de coordonare a securității sociale. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege ce creează cadrului juridic necesar pentru coordonarea sistemelor de securitate socială și pentru schimbul electronic de date cu statele membre ale Uniunii Europene.

Noile prevederi permit Republicii Moldova să se pregătească pentru aplicarea regulamentelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială și pentru conectarea la Sistemul Electronic de Schimb de Informații privind Securitatea Socială (EESSI).

Această platformă este utilizată de toate statele membre ale Uniunii Europene, de statele Spațiului Economic European, de Confederația Elvețiană și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru schimbul rapid și securizat de informații în domeniul protecției sociale.

UPDATE 11:12 După aproape o oră de propuneri de modificare a ordinii de zi, toate respinse de majoritatea parlamentară, agenda ședinței a fost aprobată cu votul a 53 de deputați PAS.

UPDATE 11:04 Nici propunerea privind audierea procurorului general despre salariile unor angajați la stat nu a întrunit numărul necesar de voturi.

UPDATE 10:57 Majoritatea parlamentară a respins și propunerea de audiere a directorului Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.

UPDATE 10:43 Deputatul Burduja (PSRM) a cerut audierea ministrului Energiei și a directorului ANRE. Nici această propunere nu a fost inclusă pe ordinea de zi pentru că a întrunit doar 39 de voturi.

UPDATE 10:39 Nici propunerea privind audierea miniștrilor Sănătății și Educației cu privire la starea blocurilor alimentare din spitale și școli nu a întrunit sprijinul majorității parlamentare.

UPDATE 10:38 De asemenea, a fost propusă audierea directorului ANRE pe subiectul alimentării cu apă în nordul țării. Din nou, doar 39 de parlamentari au votat „pentru”.

UPDATE 10:35 O altă propunere a vizat audierea secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, pe subiectul reformei administrației publice locale. Doar 39 de deputați au susținut propunerea.

UPDATE 10:33 Nici audierea ministrului Energiei nu a fost susținută de majoritatea deputaților.

UPDATE 10:33 Propunerea deputatului fracțiunii „Partidul Nostru” privind audierea ministrei Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Deputații au solicitat audierea acesteia în legătură cu majorarea vârstei de pensionare a angajaților MAI.

UPDATE 10:25 Deputata fracțiunii „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a anunțat că va propune un proiect de lege pentru eliminarea imunității parlamentare.

UPDATE 10:22 Deputata Ana Calinici a salutat, din partea majorității parlamentare, faptul că R. Moldova a fost invitată să-și prezinte poziția de negociere privind Clusterul 6 – Relații externe

UPDATE 10:20 Ședința a început cu o întârziere de 20 de minute. În sală sunt 92 de deputați.