Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon neagă că PSRM…

Igor Dodon neagă că PSRM a făcut alianță cu Partidul Șor: „În Parlament nu este niciun fel de coaliție”

Deși deputații PSRM și cei ai Partidului Șor au votat joi mai multe proiecte de lege, președintele în exercițiu, Igor Dodon, spune că în Parlament nu a fost formată nicio majoritate parlamentară.

Comentând evenimentele de joi de la ședința Legislativului, Dodon s-a declarat mirat de reacția colegilor săi socialiști.

„Mă mir cum colegii mei socialiști s-au ținut în mâini și nu au reacționat mai dur la speculațiile celor de la PAS și Platforma DA. Nu este în Parlament niciun fel de coaliție. În luna iunie – iulie, cei de la PAS spuneau să sunt gata să facă coaliție cu diavolul numai să-l dea jos pe Dodon. Noi nu facem coaliție. Câteva luni voi toți ați votat împotriva noastră. Acum în Parlament se votează legi, votează cine vrea”, a spus Igor Dodon.

Acesta califică drept „haos” ceea ce s-a întâmplat joi la Parlament și recomandă deputaților care nu sunt de acord cu legile votate să le conteste la Curtea Constituțională.

„Ieri în Parlament a fost un haos total. Acum nu mai înțelegi cine este guvernarea și cine este opoziția. Blocul ACUM, Candu și Filip au încercat să destabilizeze situația. Dacă nu vă place, atacați, mergeți după procedură și înainte”, a mai spus Igor Dodon.

Ședința de Parlament de joi, în care au fost examinate și aprobate proiectele bugetelor anuale remise de către Guvernul Chicu către deputați, pentru votul final al deputaților, a fost una tensionată.

Deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au anunțat că, dacă va fi necesar, vor împiedica aprobarea acestora, blocând tribuna centrală a Parlamentului. Cu toate acestea, proiectele au trecut de Parlament, iar asta s-a întâmplat pe fundalul huiduielilor, îmbrâncelilor și scandărilor deputaților din opoziție.

În timp ce în clădirea Legislativului se desfășura ședința plenară, afară, în fața instituției a avut loc protestul anunțat de către președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu.