Principală  —  IMPORTANTE   —   UE reacționează la ultimele evenimente…

UE reacționează la ultimele evenimente din R. Moldova:„Persistă riscul ca legislația să servească unor interese”

Uniunea Europeană (UE) a venit cu un mesaj după ultimele evenimente de la Chișinău, în care coaliția PSRM-Șor a votat, în ședința de joi a Parlamentului, pe bandă rulantă, fără respectarea procedurilor parlamentare necesare, mai multe proiecte de lege ce ridică semne de întrebare. Într-o declarație semnată de Peter Stano, purtătorul de cuvânt al coordonatorului politicii externe și de securitate a Uniunii Europene Josep Borrel, parlamentarii sunt îndemnați să respecte statul de drept și principiile democratice.

„Joi, 3 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova a votat o serie de propuneri legislative, inclusiv cele care prevăd limitarea puterilor prezidențiale, depuse într-o manieră pripită și netransparentă. Votarea a avut loc într-un mod în care care nu se respectă procedurile parlamentare necesare. Mai mult, au fost susținute de persoane ce ar fi fost implicate în acte corupție și în frauda bancară din 2014. Acest lucru prezintă, de asemenea, riscul ca legislația să servească unor interese”, se arată în declarație.

Partenerii externi precizează că aceste propuneri legislative au fost depuse la numai două săptămâni după ce Maia Sandu a fost aleasă în calitate de președintă.

„Alegerile au avut loc cu speranța ca viitorul președinte își va putea exercita atribuțiile în conformitate cu Constituția, în baza căreia a fost ales. Prin urmare, este esențial ca orice modificare a acestor atribuții să fie făcută cu respectarea procedurile necesare, consacrate legal, inclusiv controlul democratic”, se mai arată în declarație.

În context, UE precizează că se așteaptă ca „toți factorii de decizie din R. Moldova, o țară asociată cu UE, să respecte statul de drept și să garanteze democrația, în conformitate cu așteptările populației și cu principiile de bază ale ambițiosului Acord de asociere UE-Moldova. Parteneriatul Uniunii Europene cu Republica Moldova va rămâne axat pe furnizarea de beneficii tangibile cetățenilor moldoveni”.

Ședința de Parlament de joi, în care au fost examinate și aprobate proiectele bugetelor anuale remise de către Guvernul Chicu către deputați, pentru votul final al deputaților, a fost una tensionată.

Deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au anunțat că, dacă va fi necesar, vor împiedica aprobarea acestora, blocând tribuna centrală a Parlamentului. Cu toate acestea, proiectele au trecut de Parlament, iar asta s-a întâmplat pe fundalul huiduielilor, îmbrâncelilor și scandărilor deputaților din opoziție.

În timp ce în clădirea Legislativului se desfășura ședința plenară, afară, în fața instituției a avut loc protestul anunțat de către președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu.