„Este a doua țară cea mai afectată de războiul din Ucraina”. Nicușor Dan reafirmă, la tribuna ONU, sprijinul României pentru R. Moldova
Președintele României, Nicușor Dan, a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru Republica Moldova, în discursul susținut la tribuna Organizației Națiunilor Unite (ONU). Șeful statului român a declarat că România va continua să sprijine reziliența Republicii Moldova, despre care a spus că este „a doua țară cea mai afectată” de războiul din Ucraina.
„România va continua să susțină capacitatea de reziliență a vecinului nostru, Republica Moldova, a doua țară cea mai afectată de acest război”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a menționat că R. Moldova resimte consecințele șocului economic provocat de război și se confruntă cu o „campanie hibridă susținută”, care include, potrivit acestuia, dezinformare, presiuni energetice și tentative de destabilizare a instituțiilor democratice.
Nicușor Dan a subliniat că România sprijină Republica Moldova în aceste condiții și că Bucureștiul își asumă un rol important în susținerea parcursului european al Chișinăului.
„România rămâne și cel mai puternic avocat al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, împărtășindu-i propria noastră experiență în domeniul aderării și oferindu-i sprijin politic, tehnic și diplomatic pentru continuarea parcursului său european”, a spus președintele român.
În discursul său, Nicușor Dan a vorbit și despre amenințările pe care le consideră asociate Federației Ruse și care, în opinia sa, depășesc teritoriul Ucrainei.
„Europa este ținta unui război hibrid, cuprinzând atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice”, a declarat acesta.
Potrivit lui Nicușor Dan, aceste acțiuni urmăresc să afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și să reducă sprijinul pentru Ucraina.
Președintele României a susținut, în acest context, necesitatea consolidării capacităților de apărare ale statelor europene și a creșterii cheltuielilor militare.