Două partide extraparlamentare anunță fuziunea „într-o nouă construcție politică” și că „ușa noastră rămâne deschisă”
Liga Orașelor și Comunelor (LOC) va fuziona la Partidul Național Liberal (PNL). Anunțul a fost făcut astăzi, 7 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit președintelui LOC, Alexandru Bujorean, primarul orașului Leova, după fuziunea partidelor, acestea „își asumă” participarea împreună la alegerile locale generale din 2027, la alegerile prezidențiale din 2028 și la alegerile parlamentare din 2029.
Bujorean a declarat că „ușa noastră rămâne deschisă. Suntem pregătiți să comunicăm cu toate partidele democratice de centru-dreapta care nu sunt compromise în ochii electoratului, care au oameni integri și competenți și care împărtășesc orientarea pro-europeană și idealul unității naționale”.
Membrul LOC, Sergiu Aga a declarat că „noua construcție politică va păstra profilul național liberal al PNL și va integra potențialul administrativ și comunitar dezvoltat de LOC.”
Potrivit lui Ion Calmîc, secretar general al PNL, „această construcție politică trebuie să însemne și o extindere a agendei PNL, o atenție mai mare acordată a administrației publice locale, dezvoltării comunității, modernizării localității”,
Întrebat cine va conduce formațiunea după fuziune, Alexandru Bujorean a declarat că această decizie urmează să fie adoptată de congresele celor două partide.
Rezultatele la ultimele alegeri
La scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025, LOC a participat independent pe liste proprii, după ce s-a retras din Blocul „Împreună”. LOC a acumulat un total de 6120 de voturi, ceea ce a reprezentat 0,39% din opțiunile electorale.
Sergiu Aga, cunoscut în comunitate și ca preot, dar și ca figură politică locală activă în Orhei, în primăvara anului 2026, a candidat pentru funcția de primar al Orheiului. În turul II acesta a obținut 42,12% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Ramiz Ansarov a câștigat primăria cu 57,88%.
PNL a participat la algerile din 2025 în cadrul blocului electoral „Unirea Națiunii” (BUN) alături de Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă”. Blocul a înregistrat aproape 800 de voturi sau circa 0,05%.