Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Chișinăul va transmite o notă…

Chișinăul va transmite o notă de protest Moscovei, care ar intenționa să deschidă secții de votare neautorizate, în stânga Nistrului

Sursa: MAE

Ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi a menționat că R. Moldova va transmite Moscovei o notă de protest, după ce așa-zisele autorități ale regiunii transnistrene au declarat că vor deschide mai multe secții de votare pentru alegerile legislative de pe 20 septembrie decât a fost decis de autoritățile de la Chișinău. Declarațiile au fost făcute miercuri, 2 septembrie, după ședința Guvernului.

„Suntem în proces de transmitere a unei note de protest misiunii ruse de la Chișinău în contextul în care am aflat despre planurile de a deschide mai multe secții de vot în scrutinul din Federația Rusă pe teritoriul R. Moldova decât cele care au fost autorizate. A fost autorizată doar secția de vot de pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse, orice altă secție de vot deschisă fără acordul autorităților constituționale ale R. Moldova este un demers neprietenos și vom face acest lucru cunoscut, inclusiv prin nota de protest pe care urmează să o transmitem Federației Ruse”, a declarat pentru presă Popșoi.

Auto-proclamatul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat la sfârșitul lunii august că în stânga Nistrului vor fi deschise 17 secții de votare pentru scrutinul din 20 septembrie, la solicitarea Moscovei.