Ministerul Finanțelor anunță că sistemul de impozitare a salariilor NU va fi modificat în anul 2027
După consultările publice privind proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, Ministerul Finanțelor anunță că modificarea sistemului de impozitare a salariilor este amânată. Proiectul aflat în consultări publice și promovat ca o reformă de simplificare și modernizare a sistemului fiscal a devenit unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului
„În urma consultărilor și a propunerilor primite la proiectul politicii fiscale, modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în anul 2027”, potrivit Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finaințelor a explicat anterior cum vor fi afectați angajații și angajatorii de schimbarea formulei de calcul a impozitelor din salariu:
„La moment, toate impozitele și contribuțiile din salarii sunt achitate de către angajator, chiar dacă formal două dintre acestea sunt atribuite angajatului. După modificările propuse, salariul brut va deveni egal cu salariul total, iar sarcina fiscală aferentă veniturilor salariale nu crește, ci chiar se reduce. Legea prevede obligația angajatorului de a ajusta salariul brut la costul total, astfel încât nicio parte nu va fi dezavantajată. Această abordare a fost implementată și în România începând cu anul 2018 și creează premise pentru o mai mare simplitate și transparență a sistemului fiscal.
Exemplu de calcul: în condițiile actuale, pentru un salariu brut de 20.000 lei, angajatorul achită contribuții sociale de 24% sau 4.800 lei, ceea ce conduce la un cost total de 24.800 lei. Din același salariu brut se rețin 9% contribuții medicale (1.800 lei), urmate de 12% impozit pe venit (calculat din baza rămasă), respectiv 2.184 lei. În final, sarcina fiscală totală este de 8.784 lei sau 35,4% din costul total, iar salariul net al angajatului este de 16.016 lei.
În formula propusă, salariul brut se ajustează la 24.800 lei, iar reținerile vor fi: 21% contribuție socială (5.208 lei), 7% contribuție medicală (1.736 lei) și impozit pe venit de 1.736 lei. Totalul contribuțiilor și impozitelor va fi de 8.680 lei, cu 104 lei mai puțin decât în prezent. Astfel, salariul net al angajatului crește cu 104 lei, până la 16.120 lei (înainte de aplicarea scutirii ajustate)”, potrivit Ministerului Finanțelor.
Proiectul politicii fiscale pentru 2027, aflat în consultări publice și promovat ca o reformă de simplificare și modernizare a sistemului fiscal, a devenit unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului, în contextul în care mediul de afaceri și experții atrag atenția asupra modului în care este derulat procesul de consultare și asupra gradului de claritate al schimbărilor propuse.