Guvernul caută soluții pentru criza apei: debitul Nistrului a scăzut, dar Chișinăul ar urma să fie alimentat în continuare, declară Vasile Tofan
Autoritățile depun eforturi pentru a preveni o eventuală criză de apă în municipiul Chișinău, pe fondul reducerii semnificative a debitului Nistrului și al secetei prelungite. Premierul Vasile Tofan a declarat, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că situația este monitorizată constant, iar Guvernul caută soluții pentru menținerea alimentării cu apă a capitalei.
Potrivit șefului Executivului, principala problemă este legată de diminuarea cantității de apă care ajunge în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk, de unde este influențat debitul râului Nistru.
„Avem lacul de acumulare de la Novodnestrovsk. Acolo intră Nistrul și aduce în prezent circa 30-40 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce Ucraina ne deversa 100 de metri cubi pe secundă. Lacul scădea cu fiecare zi”, a explicat Vasile Tofan.
Premierul a precizat că autoritățile de la Chișinău au purtat discuții cu partea ucraineană pentru menținerea unui debit suficient al râului. În urma negocierilor, Ucraina ar fi acceptat să păstreze volumul de apă evacuat la 85 de metri cubi pe secundă, în loc să îl reducă până la 70 de metri cubi pe secundă.
„Am avut o discuție cu premierul Ucrainei, iar ministrul Mediului a discutat cu omologul său. Împreună am reușit să convingem partea ucraineană să mențină debitul la 85 de metri cubi pe secundă”, a declarat premierul.
Totuși, Tofan a avertizat că această soluție ar putea fi una temporară, întrucât și Ucraina se confruntă cu dificultăți tehnice care ar putea afecta capacitatea de menținere a unui debit ridicat.
În paralel cu negocierile externe, Guvernul susține că sunt întreprinse măsuri pentru adaptarea infrastructurii de captare a apei. Premierul a menționat că operatorul responsabil de alimentarea cu apă trebuie să pregătească instalațiile pentru eventuale schimbări ale nivelului râului.
„Focusul nostru este să menținem un debit cât mai mare și, pe de altă parte, să ne pregătim ca stația de captare să funcționeze. Acolo responsabilitatea este în primul rând a Primăriei”, a spus Tofan.
Șeful Guvernului a afirmat că Executivul a răspuns solicitărilor venite din partea Primăriei Chișinău și a oferit sprijin tehnic pentru gestionarea situației.
„Am insistat să lăsăm jocurile politice la o parte. Acum este vorba despre apă. Omul poate trăi fără lumină și fără gaz, dar fără apă nu poate trăi. Le-au trebuit pompe, le-am dat pompe. Le-au trebuit mai multe pompe, le-am dat mai multe pompe”, a declarat premierul.
Vasile Tofan și-a exprimat speranța că măsurile luate vor permite evitarea întreruperilor în alimentarea cu apă a capitalei.
„Sper mult să nu fim în situația în care să rămânem fără apă. Cred că nu vom rămâne fără apă”, a conchis prim-ministrul.
Republica Moldova a instituit, la 28 iulie, stare de alertă hidrologică pentru o perioadă de 30 de zile, după scăderea accentuată a resurselor de apă din bazinul Nistrului. În urma unei vizite la lacul de acumulare Novodnestrovsk, Ministerul Mediului a anunțat că nivelul apei a coborât până la 112,9 metri, cu peste patru metri mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Autoritățile monitorizează evoluția situației și recomandă populației utilizarea rațională a resurselor de apă.