Principală  —  IMPORTANTE   —   Fără venit stabil și cu…

Fără venit stabil și cu o datorie de 100 de mii de dolari americani. Ce avere declară ex-premierul Vlad Filat la șapte ani după ce milioanele i-au fost puse sub sechestru

Colaj ZdG

Fără un venit stabil, 100 de mii de lei donați de o rudă, 7,5 mii de euro (circa 140 de mii de lei) drept despăgubire din partea Ministerului Justiției la decizia CtEDO și o datorie de 100 de mii de dolari american (circa 1,8 milioane de lei) către aceeași rudă care i-a făcut donația – aceasta este situația financiară pe care o indică ex-premierul Vlad Filat, actualmente lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), la șapte ani după ce milioanele i-au fost puse sub sechestru în dosarul „Frauda bancară”.

La scurt timp de la aprobarea proiectului de modificare a Legii privind declararea averii și a intereselor personale, care prevede că președinții, vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice sunt obligați să depună declarații anuale, mai mulți lideri de partide și-au declarat averea.

La 30 aprilie, la o zi după ce ar fi trebuit să-și afle sentința în dosarul în care este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari, aceasta fiind și data limită de depunere a declarațiilor de avere și interese personale, ex-premierul Vlad Filat, actualmente președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), și-a declarat averea pentru anul 2023.

100 de mii de lei, donați de o rudă

Ex-prim-ministrul Filat nu declară că ar avea vreun venit stabil, singurul venit salarial indicat în declarația sa se referă la banii obținuți de concubina sa, avocata Cristina Bancu. Filat indică în 2023 că aceasta a obținut un salariu de peste 50 de mii de lei, dar și onorarii în valoare totală de circa 100 de mii de lei.

Președintele PLDM declară însă o donație de 100 de mii de lei, pe care a primit-o de la o rudă, Vasile Filat. Tot în 2023, Filat a primit 7,5 mii de euro drept prejudiciu moral din partea Ministerului Justiției pentru limitarea publicului în cadrul ședințelor de judecată, în urma unei decizii  a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO)

Filat mai declară că din 2023 locuiește într-o casă de peste 125 de metri pătrați în baza unui contract de locațiune. Filat nu declară că ar deține vreun automobil, în schimb, indică un AUDI Q5 care valorează 28 de mii de euro și care este în posesia concubinei.

100 mii de dolari americani, datoria lui Filat 

Deși nu indică un venit stabil, Vlad Filat a împrumutat de la aceeași rudă, Vasile Filat, 100 de mii de dolari americani, echivalentul a circa 1,8 milioane de lei, pe care s-a angajat să-i întoarcă până în 2025. 

Vlad Filat nu a răspuns la apelurile ZdG pentru a ne spune cine este ruda care i-a donat și de la care a luat bani cu împrumut, același date de identitate avându-le tatăl său, dar și un nepot, și nici pentru a ne răspunde cum planifică să întoarcă datoria din moment ce nu declară venituri stabile.

Declarație_Filat_2023 by Ziarul de Gardă