DW Cum schimbă războiul din Ucraina societatea în Rusia: Activiști din exil vorbesc despre fugă, frică și marginalizare

„Și eu am primit un ordin, dar nu l-am executat”, spune Igor Ștșetko pentru DW. Fostul soldat al Forțelor Strategice de Rachete ale Rusiei se întreabă de ce și alți oameni nu ar putea proceda la fel. După începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei, el a dezertat – din convingerea că nu mai exista nicio altă ieșire din armată. În 2021, cu un an înainte de declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina, Ștșetko semnase încă un contract pentru doi ani de serviciu.

Decizia sa a fost declanșată și de sinuciderea unui recrut din unitatea sa; Ștșetko i-a găsit trupul neînsuflețit. Ulterior, a ajuns în secția de psihiatrie a unui spital, unde a încercat să fie eliberat din armată din motive medicale. În schimb, s-a decis transferarea lui într-o brigadă de asalt. „Când am aflat că urma să fiu trimis în zona de luptă, mi-a fost clar că în nicio circumstanță nu voi merge la război”, spune Ștșetko pentru DW. Câteva zile mai târziu, a fugit din Rusia în Armenia și de acolo în UE.

Dezertare și refuzul de a lupta

Activistul pentru drepturile omului Serghei Krivenko militează de ani de zile pentru drepturile militarilor. El estimează că aproximativ 60.000 de soldați ruși și-ar fi părăsit unitățile sau ar fi refuzat participarea la luptă. Nu este vorba doar despre dezertări „clasice”. Există și cazuri în care soldații se ascund în Rusia sau încearcă să fie declarați inapți pentru serviciul militar de către medici.

Potrivit lui Krivenko, în Rusia au fost deja inițiate peste 20.000 de proceduri penale pentru absență nemotivată de la serviciu, dezertare și refuzul de a lupta. Cei care refuză să lupte comit o infracțiune. Igor Ștșetko spune că, în cazul în care ar fi extrădat în Rusia, ar risca 15 ani de închisoare sau trimiterea pe front.

Cine ajunge în armata rusă

Din 2023, armata rusă își recrutează noii soldați în principal prin contracte avantajoase din punct de vedere financiar, potrivit lui Serghei Krivenko. Însă nu sunt doar voluntari. Printre militarii contractuali se numără deținuți, migranți, persoane îndatorate, recruți și locuitori ai unor regiuni slab dezvoltate economic, care aleg adesea serviciul militar din cauza problemelor financiare sau a lipsei de alternative. În același timp, statul intensifică instruirea paramilitară în școli și universități prin programe „patriotice”.

Observatorii subliniază însă că armata rusă nu ar trebui privită doar ca o adunare întâmplătoare de oameni care merg pe front pentru bani sau din alte motive. Un reprezentant al Corpului Voluntar Rus, care a luptat de partea Ucrainei și poartă numele de luptă „Kasper”, amintește că, pe lângă „carne de tun”, armata rusă include și unități bine instruite și motivate.

Privire din interiorul trupelor

Alexandra Arhipova, de profesie antropolog, vorbește însă despre un climat cotidian de violență. Ea a colectat, împreună cu colegii săi, mărturii ale soldaților ruși, ale dezertorilor și ale rudelor acestora.

Un rezultat al muncii sale este un „dicționar de război”, care cuprinde jargonul de pe front și reflectă viața din interiorul armatei ruse. Potrivit doamnei Arhipova, termenii se referă la control, pedeapsă și supraviețuire. De exemplu, termenul „colivie pentru păsări” desemnează piloții de drone, care, printre altele, își supraveghează propriii camarazi și pot deschide focul asupra celor care încearcă să se retragă.

Cuvântul „groapă” desemnează locuri improvizate de detenție ilegală și pedepsire, iar prin „carantină” sunt desemnate bazele în care soldații ruși întorși din captivitatea ucraineană sunt interogați de serviciul secret intern FSB înainte de a fi trimiși din nou pe front.

„Nu există întoarcere acasă”, subliniază Arhipova.

Potrivit ei, pe parcursul anilor de război a devenit tot mai dificil să te întorci din armată la viața civilă. Mulți soldați ar vedea între timp o „ieșire” într-o rănire gravă, în capturare, în dezertare sau, în cel mai rău caz, în moarte.

De asemenea, în interiorul armatei s-ar fi dezvoltat un fel de „piață neagră a supraviețuirii”. Potrivit cercetătoarei, soldații plătesc, de exemplu, mii de dolari pentru a obține concediu, pentru a fi transferați de pe front sau pentru a evita trimiterea în unități de asalt. Totodată, ar fi cumpărate adeverințe medicale și mituiți comandanți pentru a putea părăsi temporar o unitate.

Arhipova constată în special că atitudinea față de viața umană în interiorul trupelor s-a schimbat. Mulți dintre cei intervievați au descris frontul ca un loc în care oamenii nu sunt priviți ca indivizi, ci mai ales ca o resursă expendabilă. Într-un asemenea sistem, comanda are nevoie de un flux constant de forțe noi pentru a compensa pierderile, explică experta.

Participarea la război aduce avantaje

Și societatea rusă este schimbată de război. Potrivit jurnalistului Alexei Tupîțin, războiul a devenit treptat parte din viața de zi cu zi și, pentru unele familii, o sursă de venit. Când a început mobilizarea, Tupîțin a creat împreună cu colegii camere de chat pentru soțiile soldaților mobilizați și pentru soldați înșiși. Conform observațiilor sale, aceste chat-uri anonime erau inițial marcate de teamă și de dorința de a-i aduce acasă pe cei dragi.

Însă, în timp, războiul a devenit pentru familii o sursă de venit stabil.

„Soțiile soldaților mobilizați aparțin astăzi, într-un fel, clasei de mijloc”, spune jurnalistul. Familiile își achită creditele, cumpără mașini și mobilă scumpă.

Tupîțin atrage atenția că, în unele școli, copiii participanților la război sunt hrăniți separat de ceilalți copii. Copiii soldaților ar primi dulciuri suplimentare și alte alimente, fiind astfel tratați preferențial.

O atitudine distantă în societate

În timp ce statul încearcă să glorifice veteranii întorși de pe front, mulți oameni păstrează distanța în viața de zi cu zi. Acest lucru este valabil mai ales pentru foștii deținuți care au luptat în companii militare private și brigăzi de asalt, relatează Tupîțin.

Jurnalistul povestește cazul unui bărbat condamnat pentru dublă crimă, eliberat pentru a merge în armată, care după întoarcerea de pe front a încercat să se angajeze ca profesor la o școală. Potrivit lui Tupîțin, numele său fusese șters din toate registrele penale – după serviciul în cadrul grupării Wagner, o trupă privată rusă de mercenari.

„Directoarea școlii m-a sunat îngrozită și mi-a spus că i-a fost teamă doar privindu-l”, își amintește Tupîțin. Școala l-a respins, în ciuda decorațiilor și a legitimației sale de veteran.

Potrivit Alexandrei Arhipova, și rudele militarilor se plâng că sunt marginalizate de societate. O femeie i-ar fi scris că „și-a dorit să fie soția unui erou”, dar în schimb se confruntă cu respingere. Ea critică faptul că statul îi transformă pe participanții la război în „mercenari”, punând constant accentul pe plăți consistente și compensații, în locul „ideii de serviciu și eroism”.

Pentru dezertorul Igor Ștșetko, care a făcut tot posibilul să nu petreacă nici măcar o zi în război, altceva este important:

„Pe mâinile mele nu există nicio picătură de sânge ucrainean – nici de civil, nici de militar”, spune el, amintindu-și că s-a simțit pentru prima dată în siguranță după ce a ajuns în Franța. „Nu regret nimic, am rămas sincer față de mine însumi”, afirmă el.