Prim-ministrul Tofan convoacă ședința Guvernului, în contextul situației de pe piața carburanților
În contextul crizei carburanților, premierul Vasile Tofan a anunțat că va convoca ședința Guvernului pentru dimineața zilei de marți, 28 iulie. Potrivit prim-ministrului, scopul este de „a ne asigura la nivel de Executiv că avem puse la punct toate mecanismele necesare de reacție rapidă în caz de necesitate”.
„Urmăresc atent tot ce se întâmplă în domeniul energetic din R. Moldova, inclusiv piața de motorină și cea a gazului. În lumina ultimelor evenimente, am decis să convoc mâine dimineață o ședință de Guvern pentru a ne asigura la nivel de Executiv că avem puse la punct toate mecanismele necesare de reacție rapidă în caz de necesitate”, a scris Tofan într-o postare, pe 27 iulie.
La unele stații de alimentare sunt înregistrate dificultăți temporare de aprovizionare cu motorină determinate de factori externi, aa anunțat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) într-un comunicat din 27 iulie. Mai exact, este vorba despre perturbările logistice cauzate de scăderea nivelului Dunării și de evoluțiile din Orientul Mijlociu, care au afectat lanțurile regionale de transport și livrare a produselor petroliere. În acest context, ANRE dă asigurări că monitorizează în regim continuu evoluția pieței produselor petroliere.
„Din momentul declanșării dificultăților de aprovizionare, Agenția a sesizat și colaborat cu autoritățile centrale și companiile petroliere, în vederea identificării soluțiilor optime pentru prevenirea unei crize de produse petroliere.
La moment, autoritățile și operatorii economici întreprind măsuri pentru refacerea stocurilor comerciale, inclusiv prin recepționarea unor noi volume de motorină, ceea ce va contribui la restabilirea treptată a disponibilității produsului în stațiile de alimentare afectate temporar”, a informat ANRE.