Maia Sandu și Volodimir Zelenski salută decizia UE privind deschiderea negocierilor de aderare. Primele mesaje de la Bruxelles după anunț
Președinta Maia Sandu a declarat că salută decizia UE, în primul său mesaj după ce toate statele membre ale Uniunii Europene au convenit să deschidă primul grup de negocieri de aderare cu R. Moldova și Ucraina, vineri, 12 iunie. Cu mesaje au venit și liderii UE, printre care Ursula von der Leyen, Roberta Metsola dar și António Costa. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a felicitat R. Moldova pentru deschiderea primul cluster de negocieri.
„Salut decizia de a deschide luni primul grup de negocieri de aderare. Moldova este pregătită să le deschidă pe toate – am depus eforturile și vom continua să implementăm reforme. Aștept cu nerăbdare summitul UE-Moldova din 22 iunie”, a scris Maia Sandu pe X.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat că extinderea UE este „cea mai bună investiție a noastră în viitorul nostru comun”, într-un mesaj pe X.

„La prima Conferință Interguvernamentală de luni, vom deschide grupul privind principiile fundamentale; coloana vertebrală a procesului de aderare. Acesta acoperă valorile și principiile fundamentale pe care este construită UE, de la statul de drept la instituții democratice puternice.
Aceasta este o recunoaștere a determinării, curajului și muncii asidue depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense. Și un semnal că oferta UE de pace, stabilitate și oportunități este de neegalat.
Extinderea este o alegere strategică. Apropiind națiunile noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul nostru. Într-o lume marcată de o incertitudine crescândă, o Uniune Europeană mai mare este în interesul nostru comun. Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE și cea mai bună investiție a noastră în viitorul nostru comun”, a scris Ursula von der Leyen.
Și Roberta Metsola, șefa Parlamentului European, a venit cu un mesaj în urma deciziei de deschidere a primului grup de negocieri privind aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE.

„O Europă mai mare este o Europă mai puternică și mai sigură. Așa cum a solicitat de mult timp Parlamentul European, statele membre au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și R. Moldova.
Deschiderea primelor capitole privind democrația, justiția și statul de drept subliniază eforturile de reformă ale ambelor țări și angajamentul lor față de valorile europene. Toate acestea, respingând în același timp agresiunea, amenințările și intimidarea Rusiei. Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în Europa”, a scris Roberta Metsola pe X.
Președintele Consiliului European, António Costa a scris pe X că „aceasta este o recunoaștere a determinării, curajului și muncii asidue depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense”, după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri.

„Extinderea este o alegere strategică. Apropiind națiunile noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul nostru. Într-o lume marcată de o incertitudine crescândă, o Uniune Europeană mai mare este în interesul nostru comun. Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE și cea mai bună investiție a noastră în viitorul nostru comun”, a menționat în mesaj António Costa.
În primul său mesaj publicat după anunț, Volodimir Zelenksi a mulțumit liderilor UE pentru sprijinul Ucrainei și a felicitat R. Moldova pentru deschiderea negocierilor.

„Le mulțumesc tuturor oamenilor noștri care luptă pentru Ucraina, lucrează pentru statul nostru și ajută la apărarea intereselor noastre naționale. Și le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider personal pentru acest pas ferm de dragul Europei. Ucraina se apără pe sine și, făcând acest lucru, întreaga Europă – ideea că națiunile europene pot trăi unite, libere și în pace.
După cum am spus, Ucraina face ceea ce este necesar și este important ca și UE să își țină cuvântul. Deschiderea primului cluster reprezintă un sprijin politic și moral semnificativ pentru statul și poporul nostru.
De asemenea, mulțumim Europei pentru tot sprijinul său suplimentar – un sprijin care demonstrează o adevărată conducere și ne ajută să protejăm vieți. S-a făcut tot posibilul pentru a deschide următoarele clustere. De asemenea, felicităm Republica Moldova pentru acest pas, pe care îl facem împreună”, a declarat președintele Ucrainei.
Vineri, 12 iunie, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate poziția comună de negocieri pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole – „Valori fundamentale”, clusterul care stă la baza întregului proces de pregătire pentru aderarea R. Moldova la UE. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
„Uniunea Europeană a făcut încă un pas important în procesul de negocieri cu țara noastră. (…) Această decizie confirmă recunoașterea reformelor realizate și a progreselor înregistrate de țara noastră, dar și încrederea celor 27 de state membre ale UE în Moldova și în cetățenii ei”, a scris Cristina Gherasimov pe Facebook.
Cea de-a doua Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană se va desfășura pe 15 iunie, la Luxemburg. Delegația R. Moldova va fi condusă de prim-ministrul Alexandru Munteanu.