Cooperarea pentru dezvoltarea Găgăuziei, printre subiectele discutate de premierul Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu vicepreședintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz, în marja Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31). Discuțiile, care au avut loc pe 11 noiembrie, la Antalya, au vizat dezvoltarea parteneriatului strategic moldo-turc, consolidarea relațiilor economice și cooperarea pentru dezvoltarea UTA Găgăuzia, potrivit Guvernului.
Oficialii au vorbit despre extinderea schimburilor comerciale, facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața turcă, inclusiv prin majorarea cotei pentru exporturile de vin, și atragerea de noi investiții.
„Premierul Vasile Tofan a evidențiat contribuția companiilor turce la dezvoltarea sectorului energetic, prin implicarea în proiectul liniei electrice Bălți–Suceava și investițiile în energia regenerabilă”, comunică Guvernul.
Un alt subiect al discuțiilor a fost contribuția Turciei la dezvoltarea UTA Găgăuzia.
„Vasile Tofan a apreciat sprijinul constant al părții turce pentru regiune și a reafirmat angajamentul autorităților pentru respectarea autonomiei găgăuze și protejarea identității culturale și lingvistice a comunității.
În contextul alegerilor din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie, prim-ministrul Tofan a mulțumit părții turce pentru sprijinul acordat participării reprezentanților Parlamentului turc la observarea scrutinului”, se mai arată în comunicat.
Oficialii au discutat și despre pregătirile pentru deschiderea colegiului din Comrat, construit cu sprijinul Turciei, planificată pentru septembrie 2027.