Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Agenția de Mediu, precizări privind…

Agenția de Mediu, precizări privind mai multe mesaje electronice transmise agenților economici din numele instituției

Sursa: Agenția de Medu

Mai mulți agenți economici au recepționat mesaje electronice din numele Agenției de Mediu. Reprezentanții instituției afirmă, într-un comunicat, că acestea nu au fost transmise de către Agenție.

„Au fost identificate mesaje expediate de la adresa electronică [email protected], care conțin informații și recomandări referitoare la conformarea sistemelor colective la cerințele cadrului normativ în vigoare, inclusiv aspecte ce țin de termenele de conformare și de activitatea acestora.

Precizăm că adresa electronică menționată nu aparține Agenției de Mediu, iar mesajele transmise prin intermediul acesteia nu constituie comunicări oficiale ale instituției”, transmite instituția în comunicat.

Agenția de Mediu recomandă destinatarilor să verifice proveniența și autenticitatea mesajelor recepționate, în special atunci când acestea conțin recomandări sau îndrumări privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația de mediu: „Menționăm că utilizarea denumirii Agenției de Mediu sau a unor referințe la documente instituționale nu confirmă, în mod automat, caracterul oficial al corespondenței”.