Persoanele din comunitatea LGBTQ+ emigrează pentru a se putea căsători. „Dacă tot spunem că printre valorile moldovenești este familia, de ce distrugem familiile?”

Migrația – un singur cuvânt, dar care zvâcnește cu durere în sufletele a sute de mii de cetățeni moldoveni care au trăit despărțirea de cei dragi provocată de acest fenomen. Însă nu doar problemele financiare au determinat oamenii să aleagă calea pribegiei. Pentru unele persoane care fac parte din comunitatea LGBTQ+ migrația a devenit singura soluție pentru a beneficia de drepturi egale, de a avea o relație legalizată sau de a putea, pur și simplu, trăi în siguranță. 

Subiectul a devenit inspirație pentru Leo Zbancă, regizor și coordonator al dezvoltării organizaționale în cadrul Centrului de Informaţii GENDERDOC-M, care, în contextul festivalului Moldova Pride a creat un spot social care reflectă istoriile a trei familii, a trei generații diferite unite de aceeași soartă.

„Sunt trei istorii și o perioadă de 30 de ani, fiindcă țara noastră are 35 de ani. Prima istorie are loc în anii ‘90, a doua – în 2010 și ultima – în 2026. Spotul este o istorie și despre comunicare. În anii ‘90 puteai vorbi un minut când suna cineva de peste hotare și un minut costa foarte scump. Era senzația aceasta că tu trebuie să alergi ca să reușești să ridici receptorul, să spui două cuvinte și gata. De cealaltă parte, acum noi avem telefoane mobile și ne putem suna zilnic, avem transport pentru a ajunge oriunde. Sunt foarte multe posibilități care nu erau în anii ‘90, însă oamenii preferă să trăiască peste hotare și să stea cât mai departe de Moldova și poate să nu comunice, pentru că foarte multe persoane din comunitatea LGBTQ+ nu comunică cu părinții. Și asta este o tragedie”, susține Leo Zbancă.

— De ce ați decis să relatați în spot despre problema lipsei drepturilor persoanelor din comunitatea LGBTQ+ prin intermediul fenomenului migrației? 

— Tema migrației este una care răsună foarte des în societatea noastră. Auzim despre ea în campaniile electorale și, în general, în ultimii ani se vorbește foarte mult despre migrație – se vorbește în Guvern, vorbește și opoziția. Noi mereu spunem că oamenii pleacă, dar mie-mi pare că prea puțin vorbim despre „de ce oamenii pleacă”. Tot ce auzim sunt niște aspecte economice, lipsa siguranței economice. Și acesta este un motiv – când trăiești rău, vrei să trăiești mai bine, când ai 5000 de lei, mergi în Italia și ai 20 de mii de lei sau 25 de mii de lei – de 4–5 ori mai mult. Dar noi deseori uităm că există și siguranță psihologică, și siguranță fizică. Și câți bani n-ai avea în buzunar, dacă tu mergi pe stradă și pe tine cineva te bate sau te ucide, sau te jignește, banii nu te salvează de această lipsă de siguranță. 

Noi am vrut să abordăm o temă care este înțeleasă de toată lumea în Moldova, fiindcă nu există cred că nicio persoană care nu știe pe cineva care a plecat peste hotare. Deci migrația este o temă universală. Dar în același timp, noi ridicăm și altă problemă – dar dacă unii oameni pleacă nu din lipsa banilor, dar din lipsa siguranței psihologice, din lipsa siguranței fizice? Ce facem noi cu asta? De ce noi nu facem nimic ca să oprim această migrație? Guvernul ne spune că încearcă să facă foarte multe ca să oprească migrația economică, dar ce se face pentru a opri migrația legată de siguranța psihologică și fizică? Și aici este foarte simplu: într-un stat unde drepturile nu se protejează, oamenii o să plece, pentru că nu se simt în siguranță.

— Cât de răspândit este în R. Moldova fenomenul persoanelor din comunitatea LGBTQ+ care aleg să migreze într-o țară unde vor beneficia de recunoaștere și protecție legală?

– Foarte răspândit. Din păcate, noi nu avem statistici, încă nu există, dar ce pot să spun eu, lucrând la Centrul de Informaţii GENDERDOC-M, este că dintre beneficiarii noștri, oamenii care ajung până la noi – ceea ce este un procent foarte mic din comunitatea LGBTQ+ ? jumătate au plecat. Oamenii vin, iar peste ceva timp aflăm că ei au plecat peste hotare. Totodată, o mare parte dintre cei cu care discutăm își doresc să plece. Și așa, împreună cu ei, procentul ajunge la 70–80 %. Dar nu toată lumea care dorește să plece are posibilitatea și atunci unii rămân. 

Mai mult, sunt foarte multe persoane care nu fac coming out-ul până nu pleacă. Și, din ce am văzut în experiența mea – căci sunt și psiholog cel mai des, din cauza homofobiei și transfobiei din R. Moldova, persoanele nu vorbesc despre orientarea lor sexuală sau identitatea de gen până nu pleacă. Și atunci, noi nu știm – poate am avut colegi de clasă care au plecat în Spania, în Italia sau în Germania și noi credem că oamenii aceștia au plecat pentru unele bunuri economice, dar, de fapt, ei au plecat pentru că ei nu puteau spune cine sunt, iar noi nici nu știm și niciodată nu o să știm despre acest fapt, pentru că persoanele astea pleacă și dispar din spațiul nostru informațional. Așa că eu aș spune că majoritatea persoanelor din comunitatea LGBTQ+ din Moldova pleacă.

— Ce pierde Moldova atunci când oamenii migrează în altă țară din cauza faptului că nu-și pot trăi viața în siguranță aici?

— Oameni. Noi, ca țară, nu avem alte resurse. Noi nu avem petrol, noi nu avem gaz, noi nu suntem Arabia Saudită sau Federația Rusă. Singurul lucru pe care-l avem sunt oamenii. Noi,  dacă nu avem oameni, noi nu avem nimic. Noi vorbim despre o țară agrară, care începe, cumva, să devină mai industrializată. Toate aceste structuri economice lucrează cu oameni. Oamenii trebuie să prășească, oamenii trebuie să are, oamenii trebuie să se implice în producție, oamenii trebuie să se implice în acordarea serviciului. Noi nu o să avem economie dacă nu o să avem oameni. Și aici, iarăși, se vorbește foarte mult acum despre faptul că nu avem suficiente brațe de muncă, dar când este vorba despre persoanele din comunitatea LGBTQ+, deseori, noi pierdem specialiști foarte buni, persoane care au făcut studii, care și-au dorit să rămână în țară, dar nu rămân din cauza că nu au această siguranță. Pierdem doctori, pierdem tot felul de specialiști. Eu cunosc foarte multe persoane plecate care au o profesie foarte bună în mâini, cum am fost și eu cândva. Eu sunt regizor, psiholog, trainer și pot foarte bine să mă descurc în orice țară și știu că în orice țară profesia mea și capacitățile mele vor fi binevenite. Așa oameni sunt foarte mulți. De ce noi îi respingem și apoi tot noi ne plângem că nu avem suficiente cadre?

— Istoria dvs. este diferită de istoria ultimei familii din spot, întrucât ați renunțat la traiul într-o țară din UE și ați revenit în R. Moldova, fiind parte a comunității LGBTQ+. Cum a avut loc pentru dvs. adaptarea la o societate transfobă după atâția ani în străinătate?

— Eu sunt o persoană privilegiată și eu îmi înțeleg privilegiile. Eu lucrez într-un sector în care eu pot să fiu cine sunt. Eu pot să aleg cu cine să lucrez. Așa că eu cred că istoria mea nu e chiar o istorie care arată cum s-ar simți o persoană din comunitatea LGBTQ+ când revine în țară. Fiindcă revenirea în țară este foarte violentă – te ciocnești de ură, homofobie, transfobie și prejudecățile care „plutesc în aer” la noi, asta după ce ai trăit mulți ani peste hotare, unde oamenii sunt neutri, așa cum trebuie să fie, de fapt, cu orice persoană: eu te respect, tu mă respecți, dacă nu ne facem rău unul altuia, ne salutăm și suntem deschiși pentru colaborări. În R. Moldova nu e așa. În R. Moldova, dacă tu spui deschis că faci parte din comunitatea LGBTQ+, atunci vor apărea oameni care din start vor avea prejudecăți și nu vor dori să comunice cu tine sau să-ți ofere, de exemplu, un serviciu. Deși asta este discriminare, noi înțelegem cum asta lucrează. Este discriminare când nu ești angajat pentru că ești gay și noi avem legislație care regulează aceasta – nu poți discrimina o persoană pe baza orientării sexuale și identității de gen. Dar sunt și momente sociale care nu se încadrează în legislație, de exemplu, când un prieten are un job la care poate să te angajeze, dar nu vrea cu tine să lucreze, ci cu altcineva, fiindcă „ce-o să spună lumea?” Și atunci, toate aceste cazuri din viața socială care nu se încadrează în legislație sunt despre atitudini, percepții, prejudecăți, stereotipuri. Și în R. Moldova, din păcate, se simte foarte tare diferența asta, nu doar când faci parte din comunitatea LGBTQ+, dar și atunci când oamenii,  pur și simplu, te percep ca fiind diferit. Și de aceea, vorbind despre istoria mea, mie cumva mi-a mers că eu am ajuns aici, unde oamenii mă acceptă. Dar istoria mea nu e asemeni istoriilor altor persoane. Alte persoane din comunitatea LGBTQ+ nu o să revină în țară până nu o să se simtă în siguranță.

— Într-un interviu de acum patru ani ați explicat că ați decis să reveniți în R. Moldova pentru că s-a schimbat guvernarea din țară și ați înțeles că lucrurile se pot schimba și că ați vrea să contribuiți la această schimbare. După patru ani, sunteți la fel de optimist? Poate deja ați observat unele schimbări. Dacă da, care sunt acestea?

— Eu sper că noi în fiecare zi contribuim la această schimbare. Schimbările se întâmplă, noi mergem treptat pe parcursul european, pe parcursul care respectă demnitatea umană și cred că asta este bine. În fine, ultimii patru ani au fost și dificili din cauza războiului din Ucraina. Eu am revenit înainte de război, situația se vedea altfel. Când s-a început războiul, s-au schimbat unele priorități, dar și economic a devenit mai dificil. Trebuie să admitem că noi trăim într-un moment foarte greu economic pentru țara noastră și, în general, în lume nu este stabil, cu toate războaiele și crizele economice. Și am avut și o perioadă electorală foarte grea, pe care noi, persoanele din comunitatea LGBTQ+, am simțit-o foarte mult, fiindcă, din păcate, persoanele din comunitatea LGBTQ+ și mesajele legate de ele sunt foarte mult instrumentalizate în timpul campanilor electorale. Aș spune că acești patru ani chiar au fost complicați, dar faptul că noi continuăm să „mergem” spre o țară democratică, spre o țară care respectă oamenii, pe mine mă încurajează și eu aș dori să continui să contribui la acest progres.

— Dacă ar fi să vorbim concret despre căsătoriile cuplurilor de același sex, de cât timp, estimativ, credeți că mai este nevoie pentru ca ele să fie legalizate în R. Moldova?

— Ele pot fi legalizate chiar acum. Și asta e ceea ce noi încercăm să explicăm. Nu este nevoie de nimic în afară de voință politică. Noi, din păcate, nu avem voință politică pentru a lua această decizie. După anul 2023, când au fost deciziile CtEDO Fedotova împotriva Rusiei și Buhuceanu împotriva României, R. Moldova, fiind parte a Consiliului Europei, ar fi trebuit să preia aceste decizii ca exemplu și să avanseze în ceea ce ține de căsătoriile persoanelor de același sex. Noi, Centrul de informații GENDERDOC-M, am început un proces de litigare strategică și acum suntem la Curtea Constituțională. Nu este niciun motiv pentru care Moldova ar putea să ne spună „nu”, totuși, din cauză că nu există voință politică, totul se întinde și se amână, de parcă oamenii care sunt la putere se tem să fie ei cei care o să ia această decizie și tot așteaptă următorul Guvern, ca nu „nu noi să fim”. Și în același moment, 7–10% din populație – câte fac parte din comunitatea LGBTQ, sunt lipsite de un drept fundamental, deoarece ei se tem să piardă o mână de votanți, care, de fapt, nici nu îi votează, fiindcă cei care sunt împotrivă votează alte partide. Și atunci, situația este un pic stranie, din punctul meu de vedere. Există frica asta în spațiul politic de a face un pas spre crearea unei legi care este importantă, iarăși, pentru ca oamenii să rămână în țara asta și să se simtă în siguranță, să creeze familii. Doar frica împiedică. Deci ar putea legitimiza și mâine, dar ar putea și peste nu știu cât timp. Depinde de voința politică.

— Ce ar însemna recunoașterea legală a cuplurilor de același sex atât pentru familii, cât și pentru cuplurile propriu-zise?

— Pentru cuplurile vizate este destul să vă puneți o întrebare: care sunt drepturile pe care le au persoanele heterosexuale care au o relație de cuplu legalizată? Ei pot lua ipotecă în comun, pot merge să-și vadă partenerul în spital când e o situație gravă, pot moșteni, pot avea mai multe beneficii ca familie în diferite programe sociale. Pur și simplu, deschideți Constituția, deschideți legile și uitați-vă la toate drepturile pe care le au familiile. De ce o parte din populația R. Moldova nu are aceste drepturi? Și pare să fie, așa, foarte teoretic, „ei bine, n-au și n-au”. Dar când vine vorba despre persoana voastră dragă, care este la urgență în spital, și nu vi se permite să o vedeți și nu știți dacă o să supraviețuiască peste noapte, acesta este cel mai strașnic lucru care i se poate întâmpla cuiva. Și dacă am avea un pic de empatie față de oamenii din jur, am spune toți, cu siguranță, că trebuie să permitem căsătoriile persoanelor de același sex, pentru că nu dăunează cu nimic nimănui: nu îmi strică mie căsătoria, nu se bagă în familia mea. Dar faptul ca o persoană să aibă dreptul să-și vadă persoana iubită în ultimele momente ale vieții este ceva foarte important, este ceva foarte uman. Să iei acest drept de la cineva este foarte dezumanizant și violent. 

Pentru familiile cuplurilor de același sex este exact ceea despre ce am vorbit și în spot: uitați-vă câți părinți au copii plecați. Noi, la Centrul de Informații GENDERDOC-M, avem un grup de sprijin pentru părinții persoanelor din comunitatea LGBTQ+. Este un grup de sprijin care există deja de 20 de ani, unde vin părinții, noi le acordăm suport, fiindcă este foarte greu să fii părinte în societatea noastră și uneori te confrunți și tu cu coming out, că trebuie să le spui colegilor sau vecinilor sau cumva să trăiești singur toate sentimentele acestea. În acest grup, sunt mai multe mame, vreo 50 % dintre ele au copiii peste hotare și sunt căsătoriți. Apropo, foarte mulți pleacă peste hotare inclusiv ca să se căsătorească. Există multe țări în Europa care permit căsătoriile cuplurilor de același sex. Și atunci mamele se bucură că copiii sunt căsătoriți, cu casă, cu familie, dar în același timp, ei sunt departe. Da, ei se văd câteodată, mai vin ei, se mai duce mama la ei, dar aceasta nu este o familie care poate trăi împreună. Și atunci, noi, doar prin faptul că am acorda legislativ dreptul la căsătorii, am lăsa foarte multe familii să trăiască împreună. Și dacă tot spunem că printre valorile moldovenești este familia, de ce noi distrugem familiile chiar și la nivelul acesta, când un copil nu poate să-și ajute mama, poate doar să-i trimită bani, dar nu poate să trăiască lângă ea, sau trebuie să decidă să trăiască cu mama sau să trăiască cu iubitul sau iubita. Este o decizie foarte violentă și injustă. Și atunci, pentru aceste familii asta ar însemna, pur și simplu, să fie împreună, să stea la masă împreună și să-și respecte tradițiile. 

— Mulțumesc tare mult pentru răspunsuri.