Principală  —  IMPORTANTE   —   De la o postare pe…

De la o postare pe Telegram la zeci de distribuiri: cum a fost amplificat falsul despre „reparația vilei de la Condrița” de firma unei rude a Maiei Sandu

Foto: Facebook/Dumitru Ciorici

Un presupus contract de aproape 900 de mii de lei pentru reparația Complexului administrativ de stat Condrița, atribuit unei firme administrate de soțul verișoarei președintei Maia Sandu, a circulat marți, 15 septembrie, în cascadă pe site-uri de știri, Facebook și Telegram. Informația a fost prezentată drept dovadă de „nepotism” și „cumetrism”, iar de la o publicație la alta formulările au devenit tot mai categorice. Autoritățile spun însă că informația este falsă și că nicio companie nu a fost contractată pentru reparația vilei de la Condrița. Ziarul de Gardă a urmărit traseul falsului: de unde a pornit, cine l-a preluat și cum a ajuns să fie amplificat în postările politicienilor.

Marți, 15 septembrie, în spațiul informațional din R. Moldova a început să fie distribuită masiv informația potrivit căreia firma „BERLAGR & CO” SRL, administrată de Constantin Batin, soțul verișoarei președintei Maia Sandu, ar fi primit un contract de aproape 900.000 de lei pentru lucrări de reparație la Complexul administrativ de stat Condrița.

Potrivit informației distribuite, contractul ar fi fost încheiat la 2 august 2026 de Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului, iar banii ar fi urmat să fie cheltuiți pentru repararea acoperișului și a sistemului de scurgere, renovarea fațadei, repararea a 300 de metri de canalizare și instalarea unui sistem de irigare.

În realitate, afirmă autoritățile, nicio firmă nu a fost contractată pentru asemenea lucrări.

„Instituțiile subordonate Cancelariei de Stat menționează că nu există vreo firmă contractată pentru reparația vilei de la Condrița. Informația vehiculată de unele platforme online este un fals”, a transmis purtătorul de cuvânt al premierului, Dumitru Ciorici.

ZdG a verificat în sistemele de achiziții publice Tender și MTender dacă „BERLAGR & CO” SRL a încheiat contracte cu instituții ale statului. Potrivit datelor disponibile pe cele două platforme, compania nu figurează cu contracte de achiziții publice.

Potrivit datelor publicate pe MTender.md, în luna mai, Direcția Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova a anunțat o achiziție pentru lucrări de reparație la Complexul administrativ de stat din Condrița. Lucrările vizau repararea acoperișului și a sistemului de evacuare a apelor pluviale, a pereului și a scării de acces, precum și a rețelelor de canalizare.

Procedura de achiziție nu a mai avut însă loc, potrivit informațiilor disponibile în sistemul MTender.

Totodată, „BERLAGR & CO” SRL, compania vizată în acest context, are ca domeniu de activitate declarat consultanța pentru afaceri și management, și nu executarea lucrărilor de construcție sau reparație.

ZdG a analizat cum a apărut și cum a fost amplificată informația falsă.

De unde a pornit falsul: o „informație de la un abonat” pe canalul de Telegram WTF Moldova

Prima apariție identificată de ZdG a informației false datează din 12 septembrie, ora 7:50, când canalul de Telegram WTF Moldova a publicat o postare prezentată drept o informație primită de la un abonat: „Pont de la un abonat: Reparația vilei lui Sandu din Condrița de aproape un milion de lei și întrebări despre antreprenor: unde este transparența?”, începea postarea.

Autorii susțineau că un cititor le-ar fi transmis „contractul nr. 50 din 2 august 2026”, potrivit căruia, Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului ar urma să cheltuiască 898 800 de lei pentru lucrări la Complexul Condrița.

Postarea enumera și presupusele cheltuieli: 210 mii de lei pentru repararea acoperișului și a sistemului de scurgere, 190,8 mii de lei pentru renovarea fațadei, 450 de mii de lei pentru repararea a 300 de metri de canalizare și 48 de mii de lei pentru un sistem de irigare.

În aceeași postare apare și elementul care va deveni central în amplificarea ulterioară a falsului – presupusa legătură dintre firma care ar fi obținut contractul și familia președintei Maia Sandu.

„Antreprenorul este compania SC Berlagr & Co SRL, condusă de Constantin Batin. În materialele publicate se afirmă că șeful companiei este soțul verișoarei Maiei Sandu”, scria WTF Moldova.

Deși autorii foloseau inițial formulări condiționale – „dacă această legătură se confirmă” și „dacă toate aceste informații se confirmă” –, postarea introducea deja acuzațiile de conflict de interese și cumetrism și se încheia cu un atac la adresa PAS și a președintei Maia Sandu.

În aceeași zi, 12 septembrie, informația a apărut și pe site-ul eNews, într-un articol cu un titlu aproape identic: „Reparația vilei lui Sandu din Condrița de aproape un milion de lei și întrebări despre antreprenor: unde este transparența?”.

Textul reproduce aceeași structură și aceleași cifre.

Trei zile mai târziu, falsul revine și începe să fie amplificat

Timp de câteva zile, informația nu pare să fi produs un val semnificativ de preluări. Situația se schimbă însă marți, 15 septembrie, când afirmațiile din postarea WTF Moldova reapar pe Facebook și sunt preluate, într-un interval de câteva ore, de mai multe site-uri, canale de Telegram și politicieni.

Unul dintre primele mesaje din valul identificat de ZdG este un reel publicat încă în seara zilei de luni, 14 septembrie, de un oarecare Ian Pavlov. La momentul monitorizării, acesta acumulase circa 45 de mii de vizualizări și 59 de distribuiri.

Textul repetă aproape integral elementele apărute pe WTF Moldova cu trei zile înainte: presupusul contract din 2 august, suma de aproape 900 de mii de lei, exact aceleași patru categorii de cheltuieli și presupusa legătură dintre Constantin Batin și familia Maiei Sandu.

Și aici acuzația este formulată inițial condițional: „Dacă această legătură se confirmă, apar întrebări serioase privind conflictul de interese și nepotismul”.

În următoarele ore însă, condiționalul începe să dispară. Ceea ce pe WTF Moldova fusese prezentat drept o informație care urma să fie confirmată ajunge să fie relatat de mai multe site-uri și conturi drept un fapt deja stabilit: compania soțului verișoarei Maiei Sandu „a câștigat”, „a primit” sau „va executa” contractul de aproape 900 de mii de lei.

De la „dacă se confirmă” la o informație prezentată drept certitudine

La scurt timp, informația a început să fie preluată de instituții media. Una dintre primele a fost Telegraph.md, care a publicat materialul cu titlul: „Afaceri în familie? Firma soțului verișoarei Maiei Sandu ar urma să efectueze lucrări de aproape un milion de lei la vila prezidențială din Condrița”. 

La ora 14:35, informația a fost distribuită și pe canalul de Telegram Telegraph Moldova. Ulterior, publicația a revenit cu o erată. 

La ora 14:43, pagina de Facebook „Casa de nebuni” scria deja fără condițional că firma administrată de Constantin Batin „va efectua lucrări de reparație în valoare de 898 800 de lei” și că Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului „a contractat” compania.

A urmat Telex.md, care a titrat categoric: „Condrița, pe mâna familiei: Firma soțului verișoarei lui Sandu va repara vila prezidențială cu aproape 900.000 de lei”.

La ora 15:06, publicația a distribuit informația și pe Facebook. Postarea acumulase 181 de distribuiri la momentul monitorizării ZdG. 

Informația se multiplică pe site-uri și rețele sociale

În următoarele zeci de minute, aceeași informație a apărut pe mai multe portaluri.

Independent.md a publicat un material despre presupusul contract, distribuit pe Facebook la ora 15:13. Ulterior, publicația a publicat o știre separată cu reacția Președinției.

Omniapress.md a publicat, la rândul său, informația sub titlul „Soțul verișoarei Maiei Sandu ia un contract de aproape 900.000 de lei pentru repararea vilei prezidențiale de la Condrița”, iar postarea a fost distribuită pe Facebook la ora 15:10.

LiberTV a publicat, de asemenea, un articol în care afirma că este vorba despre „aproape un milion de lei din bani publici” și despre un contract „câștigat de firma soțului verișoarei Maiei Sandu”. Materialul a fost distribuit pe Telegram la 15:25 și pe Facebook la 15:29.

De pe site-uri, falsul ajunge la politicieni și pe canalele de Telegram

După ora 15:30, informația a început să fie amplificată și de politicieni și canale de Telegram.

La 15:32, Vitalie Pavel Blanari, liderul organizației teritoriale din Fălești a Partidului „Inima Moldovei”, a distribuit informația pe Facebook. La 15:52, aceasta apărea pe canalul de Telegram „Жуков Online”, iar un minut mai târziu – pe „Мамалыга и Токана”.

În ultima postare, afirmația era însoțită deja de acuzații directe și ironii la adresa șefei statului: „De reparația reședinței prezidențiale de la Condrița se va ocupa firma soțului uneia dintre verișoarele Maiei Sandu – Constantin Batin. Iar dacă cineva va suspecta corupție sau conflict de interese, întotdeauna banii pot fi pur și simplu returnați”.

La ora 16:04, informația a fost distribuită de jurnalista Nina Dimoglo pe Telegram și de fostul premier Ion Chicu pe Facebook. Zece minute mai târziu, Chicu a publicat-o și pe canalul său de Telegram.

„Kuzinocrația”. Cum a fost împachetat falsul într-un mesaj politic

La 16:07, deputatul Bogdan Țîrdea a preluat informația pe Telegram, sub titlul „Кузинократия”. „Firma administrată de Constantin Batin, soțul verișoarei președintei Maia Sandu, va efectua lucrări de reparație în valoare de 898 800 de lei la Complexul administrativ de stat «Condrița», cunoscut drept vila prezidențială”, a scris Țîrdea.

El a adăugat ironic: „În general, Maia Grigorievna nu tolerează schemele, corupția și cumetrismul”. 

La 16:23, deputatul socialist Grigore Novac a preluat informația pe Facebook, invocând drept sursă Telegraph.md. „Așa arată «lupta cu cumetrismul» în practică”, și-a început Novac postarea, după care a reluat afirmația despre presupusul contract de 898 800 de lei.

La 16:30, informația a ajuns și pe site-ul „KP v Moldove”, iar ulterior a fost publicată de mlive.md și distribuită, la 16:47, pe canalul de Telegram Morari News.

Unele publicații au șters informația, au publicat erate sau reacțiile autorităților

După dezmințirea informației de către autorități, unele dintre instituțiile media care o publicaseră inițial au revenit asupra subiectului.

Telegraph Moldova a publicat o erată după materialul inițial, iar Independent.md a publicat ulterior o știre separată cu reacția Președinției.

Știri.md a procedat diferit. Portalul a publicat inițial știrea potrivit căreia firma soțului verișoarei Maiei Sandu ar urma să repare vila prezidențială, apoi a șters materialul.

Ulterior, Știri.md a publicat o nouă știre, de această dată despre dezmințirea autorităților, cu titlul „Guvernul și Președinția acuză un fals online în cazul vilei de la Condrița”.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.