Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Au fost aleși…

ULTIMA ORĂ Au fost aleși vicepreședintele și secretarul Comisiei Electorale Centrale. Cine sunt aceștia

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au ales vineri, 1 octombrie, vicepreședintele și secretarul instituției. Astfel, Alexandr Berlinschii a fost desemnat în calitate de secretar al Comisiei, iar Pavel Postica a fost numit vicepreședinte al CEC.

Pavel Postica este noul vicepreședinte al CEC. La Promo-LEX a început să lucreze în 2006. Până în decembrie 2011 a fost jurist, iar din ianuarie 2012 până în martie, curent – director de program, Programul Monitorizare Procese Democratice a Asociației Promo-LEX. Din martie, curent, este manager Dezvoltare și Evaluare al asociației.

Pavel Postica

Șase ani a lucrat în cadrul Comisariatului de poliție din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău. În 2000 – 2004 a fost anchetator penal și ofițer de urmărire penală în cadrul Comisariatului de poliție din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).  Din mai 2004 până 2005 a deținut funcția de ofițer superior de urmărire penală în cadrul comisariatului, iar din iulie 2005 până în februarie 2006 – funcția de șef adjunct al secției de urmărire penală în cadrul comisariatului.

„O să accept această provocare. Vă mulțumesc mult pentru încredere și pentru calitatea de a fi membru permanent al CEC. O să încerc să depun tot efortul posibil să realizez acele prevederi ale jurământului depus în plenul Parlamentului. Nu vreau să vă dezamăgesc pe voi și pe toți cei care au crezut în mine”, a declarat Pavel Postica.

Alexandr Berlinschii este noul secretar al CEC. Acesta este licențiat în științe politice, iar diplomă de master a obținut-o în drept penal. Berlinschii a făcut și cursuri de perfecționare în domeniul securitate și apărare națională.

Alexandr Berlinschii

Timp de patru ani, din 2010 până în 2014, a fost specialist principal al secției Administrație publică din cadrul Preturii sectorului Centru, municipiul Chișinău.

A mai fost observator la alegerile locale din Ucraina, la alegerile parlamentare din Armenia, Serbia și Kârgâstan.

Timp de doi ani, Alexandr Berlinschii a fost șeful adjunct al Direcției management alegeri din cadrul CEC, iar din 2016 este șeful direcției.

Potrivit ultimei declarații de avere și interese personale, completată în februarie curent, Alexandr Berlinschii a obținut în 2020, fiind șef de direcție la CEC, un salariu de circa 465 de mii de lei. Detalii aici.

„Accept provocarea și propunerea nominalizată. Vă mulțumesc pentru încredere”, a declarat Berlinschii.

Pe 17 septembrie curent, Angelica Caraman a fost aleasă președintă a CEC. Propunerea de a o înainta pe Angelica Caraman la funcția de președintă a venit din partea membrului CEC Pavel Postica. Detalii aici.

Tot pe 17 septembrie, parlamentarii au aprobat proiectul de hotărâre privind noua componență a Comisiei Electorale Centrale (CEC). Astfel, au fost desemnați 5 din cei 9 membri ai CEC. Membrii desemnați de Parlament sunt Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața, iar Pavel Postică este membrul desemnat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu. În cadrul următoarelor ședințe ale Parlamentului urmează să fie aleși alți trei candidați desemnați de opoziția parlamentară. Detalii aici

CEC este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către preşedintele R. Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărâre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Potrivit articolului 17 din Codul electoral cu privire la componența și mandatul Comisiei Electorale Centrale, mandatul CEC este stabilit pentru 5 ani. La expirarea acestui termen, componenţa comisiei poate fi modificată. În cazul în care mandatul Comisiei Electorale Centrale expiră în cursul perioadei electorale, mandatul se prelungeşte de drept până la finele acestei perioade şi intrarea ulterioară în funcţie a noilor membri, dar cu cel mult 90 de zile.