Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministrul de Externe, Nicu Popescu:…

Ministrul de Externe, Nicu Popescu: „Astăzi, R. Moldova trimite la Bruxelles prima noastră contribuție la raportul de extindere a UE”

Sursa foto: Captură Privesc.eu

Autoritățile de la Chișinău vor trimite miercuri, 19 aprilie, la Bruxelles, primul raport de circa 1000 de pagini în care explică „foarte detaliat care sunt progresele și care este gradul nostru de ajustare și progres în procesul R. Moldova de aderare la UE în absolut fiecare domeniu”. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe al R. Moldova, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, la Chișinău.

Șeful diplomației R. Moldova, Nicu Popescu, afirmă că a discutat cu ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, despre implementarea de către R. Moldova a celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

„(…) Astăzi cu domnul ministru (n.red. Wopke Hoekstra) am discutat angajamentul plenar al R. Moldova pe parcursul nostru european. Am discutat și despre modul în care avansăm spre implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene și în implementarea acestor 9 recomandări ale Comisiei Europene care ne-au fost oferite odată cu statutul de candidat. Lucrăm împreună cu Regatul Țărilor de Jos în implementarea acestor recomandări în mai multe domenii. Pentru noi, este o zi foarte importantă. Astăzi este pentru prima dată când țara noastră prezintă și trimite la Bruxelles primul nostru raport, prima noastră contribuție la raportul de extindere a UE, raport care va fi elaborat și scris de către Comisia Europeană până în octombrie.

Dar anume astăzi, ca urmare a lucrului care s-a făcut în instituțiile noastre, în cele 33 de grupuri de lucru pe care le avem între majoritatea ministerelor și altor instituții publice, în care noi structurăm, organizăm și pregătim R. Moldova pentru negocierile de aderare la UE, drept rezultat al lucrului acestor 33 de grupuri în care sunt implicați sute de colegi de-ai noștri din sectorul public, iată că astăzi trimitem acest raport de aproape 1000 de pagini la Bruxelles care explică foarte detaliat care sunt progresele și care este gradul nostru de ajustare și progres în procesul nostru de aderare la UE în absolut fiecare domeniu și cu această ocazie țin să mulțumesc și colegilor noștri din administrația publică și nu doar care au lucrat pentru acest raport (…)”, a declarat Nicu Popescu.

Miercuri, 19 aprilie, plenul Parlamentului European (PE) a votat o rezoluție prin care se cere începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE până la finalului anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de CE. Un anunț în acest sens a fost făcut de către europarlamentarul Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova.

Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 de abțineri, ceea ce potrivit lui Mureșan, arată că „integrarea europeană a R. Moldova se bucură de sprijinul europarlamentarilor din toate colțurile Europei și din toate grupurile politice proeuropene”.

„(…) Tocmai de aceea noi, Parlamentul European, în rezoluția adoptată, cerem ca instituțiile europene să crească ajutorul financiar și tehnic acordat R. Moldova în următoarea perioadă, atât pentru implementarea reformelor necesare integrării europene și adoptarea de noi de măsuri de sprijin pentru oameni, cât și pentru combaterea dezinformării, manipulării și a celorlalte forme hibride de agresiune din partea Federației Ruse (…)”, a spus Mureșan.

Consiliul European a acordat pe 23 iunie 2022 Ucrainei și R. Moldova statutul de țări candidate pentru aderarea la UE.