Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Fostul procuror general, Alexandr…

DOC Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a contestat în instanță decretul de demisie, semnat de Maia Sandu

Colaj foto: ZdG

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a contestat în instanța de judecată decretul semnat de președinta Maia Sandu prin care acesta a fost eliberat din funcție. Cererea a fost depusă la Judecătoria Chișinău, la data de 30 octombrie. Dosarul a fost creat, dar deocamdată nu a fost stabilită data primei ședințe.

Anterior, avocații lui Stoianoglo, Vasile Gafton și Iurie Mărgineanu au confirmat posibilitatea unui asemenea scenariu.

Dacă dispunem de acest drept, desigur că o să-l contestăm (…). Am discutat cu domnul Stoianoglo și dânsul zicea că o să-l contestăm”, a declarat pentru Vasile Gafton, Ziarul de Gardă. Iurie Mărgineanu ne-a spus că „dacă a fost contestată situația acțiunii, corespunzător va fi contestat și decretul”.

Pe 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție. Documentul a intrat în vigoare în aceeași zi.

Conform unui comunicat emis de Președinție, „având în vedere că pronunțarea unei decizii de către instanțele judecătorești pe constatarea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP este tergiversată, semnarea decretului vine în contextul recomandărilor Uniunii Europene de a asigura suplinirea funcției de procuror general și a obligațiilor Republicii Moldova de a îndeplini condiționalitățile din sistemul justiției”.

„În urma examinării raportului Comisiei de evaluare a procurorului general (suspendat de drept din funcție), Alexandr Stoianoglo, întocmit pe 5 mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor, prin hotărârea nr. 1-92 din 23 mai 2022, în conformitate cu art. 311 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 312016 cu privire la Procuratură, a acordat calificativul „nesatisfăcător” activității desfășurate de Alexandr Stoianoglo în perioada exercitării mandatului procurorului general și a propus președintelui R. Moldova eliberarea domnului Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. Având în vedere cele menționate și în temeiul art. 88 lit. j) și art. 94 alin. (l) din Constituția Republicii Moldova, precum și al art. 58 alin. (7) din Legea cu privire la Procuratură (…)”, se arată în document.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general la începutul lunii octombrie 2021, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Dosarul privind excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu se află pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Ultima ședință în acest dosar a avut loc pe 20 septembrie 2023, în cadrul căreia a fost audiat un martor. Următoarea ședință este programată pentru 5 octombrie 2023.

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie 2021. Pe 8 octombrie 2021 a fost plasat în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar. În prezent, în privința lui Stoianoglo nu este aplicată nicio măsură preventivă.