Cine se va „bate” cu Plahotniuc?

Partidul lui Năstase nu are în sondaje mai mult de 8%, PAS-ul Maiei Sandu – peste 6%, PPEM-ul lui Iu. Leancă, la fel. Cine stă mai bine? PSRM-ul lui Dodon şi PNM-ul lui Usatîi, cu peste 32%. Şi tot ele sunt şi cele mai pregătite pentru alegeri, fiindcă pentru Usatîi, concertele sunt miza luptei electorale, iar pentru Dodon – panourile la braţ cu Greceanâi şi Putin, ca şi în 2014

Vlad Plahotniuc se pregăteşte să dea cea de pe urmă, de la 2009 încoace, luptă pentru putere în R. Moldova. După ce şi-a cumpărat partid şi l-a făcut praf pe Filat, după ce a fracţionat şi dezaxat toate partidele parlamentare neloiale lui şi a preluat controlul asupra unei majorităţi confortabile în Legislativ, după ce şi-a instalat guvernul pe care şi l-a dorit (chiar dacă a ratat funcţia de prim-ministru), după ce şi-a subordonat toate instituţiile-cheie în stat, SIS, Procuratura, Justiţia, Poliţia, Vama, Fiscul, Anticorupţia, Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituţională (CC), presa (principalele canale de televiziune şi portaluri de ştiri), a venit şi rândul Preşedinţiei.

Decizia, total neaşteptată, de vinerea trecută a CC, care a anulat procedura de alegere a şefului statului de către Parlament (ca fiind neconstituţională) şi a restabilit prerogativa de alegere a preşedintelui „de către întreg poporul”, asta, de fapt, trebuie să însemne lansarea luptei pentru Preşedinţie. După alte reguli, după alte scenarii, cu alţi şi altfel de actori decât cei din Parlament, dar luptă. Declaraţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, că decizia Curţii „a dat peste cap agenda politică a R. Moldova, în condiţiile în care Parlamentul se pregătea să iniţieze procedura de alegere a şefului statului”, este una care nu poate fi negată. Decizia, într-adevăr, a căzut pe nepusă masă. Deruta a fost şi rămâne mare. Verdictul Curţii a pus pe întrebări mai multă lume. Deşi cei mai mulţi s-au grăbit să bată din palme, inclusiv cei din Forul Civic, şi să-şi atribuie meritul (decizia fiind tratată ca cedare a guvernării în faţa presiunilor străzii), mai mulţi analişti insistă să caute şi se chinuie să dezlege nodul acestei decizii, care este una extrem de înnodată. În primul rând, e greu să credem că decizia Curţii l-a luat prin surprindere pe A. Candu şi cu atât mai mult pe V. Plahotniuc. Doi: de ce s-a dorit atât de mult (şi s-a dorit oare?) „repararea” acestei „greşeli constituţionale”, care a fost ţinută „la dos” timp de 16 ani şi în baza căreia au fost aleşi 3 preşedinţi (în două rânduri Voronin şi o dată Timofti)? Trei: de ce Curtea a tăcut şi a decis să „repare” această neconstituţionalitate atât de în pripă, cu doar 3 săptămâni înainte ca preşedintele în exerciţiu să-şi încheie mandatul şi să fie declanşată procedura de alegere a noului preşedinte? Cui din actualul clan de la guvernare i-a trebuit un preşedinte ales „de întreg poporul”, dacă aceeaşi Curte, cu doar o săptămână mai devreme, dădea răspuns negativ sesizării PLDM privind modificarea Constituţiei şi alegerea preşedintelui prin vot direct? Ce s-a putut întâmpla în doar o săptămână? Ce a speriat PD, care, până la asta, nu a acceptat nici măcar ca ipoteză alegerea şefului statului prin vot direct? Întrebările rămân. Iar răspunsurile nu pot fi decât ipotetice. Unu: este foarte posibil ca situaţia în parlament să se fi schimbat după eşecul lui Vlad Plahotniuc la şefia guvernului. Fie că Plahotniuc nu mai are pe cine şantaja sau cumpăra şi nu şi-a putut asigura, garantat sută la sută, numărul de mandate (cel puţin 61) pentru a putea fi votat preşedinte (el sau altul ca el), fie lui Plahotniuc i s-a dat de înţeles, din exterior, că şansele lui la preşedinţie sunt tot atât de mari sau şi mai mici decât au fost la guvern. Nu-i exclus să i se fi reproşat din partea partenerilor externi, ceea ce i se reproşează şi din partea opoziţiei parlamentare sau din partea celei extraparlamentare, că ar fi transformat parlamentul într-un mare bâlci, în care totul se vinde şi se cumpără. Şi în acest caz, s-ar putea ca Plahotniuc să fi renunţat la lupta pentru Preşedinţia R. Moldova pe cale parlamentară şi să fi găsit o altă „soluţie” (decizia Curţii) pentru a trece această luptă în teren deschis, pe circumscripţii, unde ar putea avea mult mai mult câmp de manevră. În primul rând, va scăpa de reproşul că şi-a cumpărat voturile, iar în al doilea – va avea tupeul să se declare un preşedinte ales de întreg poporul (dacă, nu dă Doamne, se va întâmpla). Şi, în al treilea rând, indiferent de câştig, se va scuti, cu siguranţă, de anticipate. Depinde ce planuri are pentru aceste alegeri. Dacă Plahotniuc va alege să candideze personal, atunci alegerile s-ar putea să fie amânate pentru mai târziu, în tot cazul nu mai devreme de toamna acestui an.

Plahotniuc înţelege că va avea nevoie de ceva timp şi câteva proiecte sociale de manevră, ca să încerce să-şi spele imaginea. Fenomenul Şor s-ar putea să prindă şi în cazul Plahotniuc. O cu totul altă situaţie am putea avea dacă Plahotniuc va merge în alegeri cu o altă carte de joc, cu un posibil „independent”, de ce nu? În acest caz, „păpuşarul” va lansa planul său electoral mult mai devreme, cel mai probabil în vară, aşa după cum declară mai mulţi constituţionalişti, în două luni de la expirarea mandatului actualului preşedinte. Plahotniuc se va grăbi ca să nu lase prea mult loc şi timp de pregătire pentru oponenţi. Dar, în vară sau în toamnă, alegerile, oricum, vor avea loc. Ce va face Plahotniuc şi PD, e treaba lor, până la urmă. Întrebarea e cine se va „bate” cu Plahotniuc? „DA”? Partidul lui Năstase nu are în sondaje, chiar dacă e greu să crezi în ele, mai mult de 8%, PAS-ul Maiei Sandu – peste 6%, PPEM-ul lui Iu. Leancă, la fel. Cine stă mai bine? Din păcate, PSRM-ul lui Dodon şi PNM-ul lui Usatîi: peste 32%. Şi trebuie să recunoaştem că tot ele sunt şi cele mai pregătite pentru aceste alegeri. De ce? Pentru că arsenalul lor electoral diferă, esenţial, de cel al celorlalte partide de la noi. Pentru Usatîi, concertele sunt miza luptei electorale, pentru Dodon – panourile la braţ cu Greceanîi şi Putin. La fel va fi şi de data asta. Ce va face PAS? Ce va face PPEM? Ce va face „DA”? Ce va face Dreapta? Jumătate de an înainte, da, e timp pentru o campanie care poate fi pusă la punct. Numai că „DA”, spre deosebire de ceilalţi parteneri, a avut şansa să crească şi nu să scadă de la 18% în decembrie 2015, la 8% – în februarie 2016. Mişcarea protestatară sub „DA” nu a evoluat, din păcate. Lucrurile s-au limitat la rezoluţii, în locul unui program alternativ de guvernare. Mai departe de „Jos Plahotniuc” nu s-a mers. Jumătate de an de proteste non-stop cu o singură lozincă e un lux prea mare.