-6°C, Chișinău
19.22 $ 18.30 0.176

Petru GROZAVU

Editorialist

Localitate: Cartal (Orlovka), Reni, Sudul Basarabiei.

Studii: Jurnalism (Universitatea de Stat din Moldova); Relații Internaționale (Academia de Administrare Publică).

Experiență de muncă: 44 de ani în audiovizual și presa scrisă: Radio-Moldova, ”Flux”, ”Alfa și Omega”, DTV, ”Accente”, ”Ziarul de Gardă”.

Ce fac la ZdG: Sunt editorialist. Urmăresc din scurt evenimentele și scriu materiale de opinie. Despre oricine și orice ne strică viața și ne încurcă să trăim omenește..

Când și de ce am venit la ZdG: Sunt la ZdG din 2005. A fost o provocare. Era un altfel de produs pe piața mediatică de la noi, un ziar curajos, necenzurat, necontrolat politic, incomod puterii, la care nu pur și simplu se scria, dar se ”ara” și la care libertatea, prioritar cea de creație, erau pe seama fiecăruia.

Ce-mi place să fac în afară de activitatea la redacție: să citesc, să călătoresc (deși am tot mai puțin timp pentru asta), sunt împătimit de pescuit (născut la Dunăre). De ani buni mai am și o activitate neformală: sunt președintele Societății Culturale ”Dunărea și Marea” cu preocupări pentru comunitatea românească din Bugeacul Istoric.

Trimite știrea ta

Am o știre pentru ZdG

    Știrea mea
    Contact sursă

    Title